ICCJ. Decizia nr. 3251/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3251/2010
Dosar nr. 592/59/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii G.P., N.D., I.E., I.T., G.M., T.A., V.E., C.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor obligarea pârâtei la darea în plată în beneficiul acestora a compensaţiilor băneşti în sumă de 59.788, 33 RON, propuse în baza Legii nr. 9/1998 prin Hotărârea nr. 118 din 25 ianuarie 2001 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 9/1998, validată prin Ordinul nr. 2116 din 28 martie 2006, emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin Ordinul menţionat s-a dispus, în baza Legii nr.9/1998, plata către aceştia a sumei de 59.788, 33 RON cu titlu de compensaţii băneşti pentru bunurile deţinute în judeţul Durostor, de către autorul acestora – G.V.
Mai arată reclamanţii că în temeiul dispoziţiilor art. 35 coroborat cu art. 38 din Normele Metodologice pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, aprobate prin HG nr. 753/1998 astfel cum au fost modificate prin HG nr. 1277/2007, pârâta este competentă şi obligată să procedeze la darea în plată a acestor compensaţii băneşti.
Se mai menţionează că la data 13 august 2007, reclamantul G.P., în nume propriu şi în calitate de mandatar al celorlalţi reclamanţi a depus o cerere pentru efectuarea plăţii şi în data de 2 iunie 2008 a înaintat personal toate documentele care au mai fost solicitate pentru a se putea trece la plată.
Cu toate acestea, pârâta în calitate de autoritate competentă nu a efectuat plata compensaţiilor băneşti către reclamanţi nici până în prezent.
Legal citată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa nr.398 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.P., N.D., I.E., I.T., G.M., T.A., V.E., C.G.; a obligat pârâta să efectueze plata către reclamanţi a sumei de 59.788, 33 RON cu titlu de compensaţii băneşti, stabilite în baza Legii nr. 9/1998 prin Ordinul nr. 2116 din 28 martie 2006 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Apărarea formulată de pârâtă în sensul că despăgubirile sunt plătite în limita fondurilor disponibile alocate de la bugetul de stat conform dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv Legea nr. 9/1998 nu este de natură să o exonereze de obligaţia de a efectua plata către reclamanţi şi nici nu legitimează refuzul acesteia de a da curs dispoziţiilor din Ordinul nr. 2116 din 28 martie 2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării formulată în cadrul dosarului de fond.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale, invocată din oficiu în baza art. 159 pct. 2 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va casa hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii îl formează obligarea pârâtei la plata de îndată către reclamanţi a despăgubirilor ce li se cuvin conform Hotărârii nr. 118 din 25 ianuarie 2001.
Înalta Curte constată că, în cauză, prin Ordinul nr. 2116 din 28 martie 2006 emis de Cancelaria Primului Ministru s-a dispus validarea Hotărârii amintite, acordarea sumei de 59.788,33 RON cu titlu de compensaţii băneşti în conformitate cu Legea nr. 9/1998 şi plata sumei de 23.915,33 RON.
Acest act administrativ poate fi atacat conform dispoziţiilor art. 31 din OG nr. 94/2004, în termen de 30 de zile la Secţia de contencios administrativ a tribunalului în caza căruia domiciliată solicitantul, iar aceste dispoziţii sunt aplicabile conform actelor juridice şi în cazul în care se solicită obligarea autorităţii pârâte la executarea actului administrativ emis.
Conform art. 31 din OG nr. 94/2004, actele cancelariei Primului Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului, în raza căruia domiciliază solicitantul.
Astfel, competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunile în contencios administrativ, având ca obiect atât acte administrative tipice cât şi acte administrative asimilate ale Cancelariei Primului Ministru, aparţine, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, tribunalului şi nu curţii de apel.
Mai mult, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
Legiuitorul a urmărit prin Legea nr. 9/1998 că, în materia despăgubirilor acordate pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7.09.1940, competenţa de soluţionare a litigiilor, în primă instanţă, să revină tribunalului, indiferent de categoria din care face parte organul emitent al actului administrativ, cea a autorităţilor locale sau cea a autorităţilor publice centrale.
Or, obiectul cauzei de fată nu este de natură să determine schimbarea competenţei stabilită prin Legea specială nr. 9/1998.
Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aplicabile prevederile derogatorii cuprinse în art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998, republicată.
In consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială cuprinse în Legea nr. 9/1998 şi în baza art. 312 alin. 6 C. proc. civ., va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 398 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3247/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3252/2010. Contencios → |
|---|
