ICCJ. Decizia nr. 3261/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3261/2010
Dosar nr. 1114/39/2009
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.O.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., suspendarea executării Ordinului nr. 2049/2009 până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de suspendare introdusă conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ocupă funcţia de director coordonator adjunct în cadrul O.J.P.D.R.P. Suceava, în temeiul Ordinului nr. 990/2009 emis de M.A.P.D.R. şi a contractului de management.
Prin Ordinul atacat i s-a acordat un preaviz de 15 zile, la expirarea căruia, urmează a înceta aplicabilitatea Ordinului nr. 990/2009.
A arătat că a formulat plângere prealabilă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 în care a detaliat motivele de nelegalitate a ordinului emis şi s-a apreciat că în cauză ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv, cazul bine justificat (ordinul este nelegal în lipsa unei cauze de reziliere a contractului de management, pentru lipsa unei cauze legale de încetare a aceluiaşi contract de management) dar şi paguba iminentă (demiterea ar perturba în mod ireversibil activitatea instituţiei publice pentru că are atribuţii directe în primirea/ verificarea şi aprobarea cererilor de finanţare pentru proiecte finanţate în cadrul Programului S.A.P.A.RD. şi F.E.A.D.R.), dar şi în plan personal pentru că este singurul întreţinător al familiei, are de achitat rate aferente unor credite contractate la B.C.R.).
A mai învederat reclamantul că la data emiterii ordinului se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel încât s-au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 60 C. muncii.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 186 din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea formulată de reclamantul D.O.L. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2049/2009 emis de M.A.P.D.R., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, referitor la cazul bine justificat, că deşi postul ocupat de reclamant a fost desfiinţat potrivit art. IV din OUG nr. 105/2009, se organizează un nou concurs pentru ocuparea acestui post, împrejurare ce creează o îndoială serioasă în ceea ce priveşte desfiinţarea reală şi efectivă a postului.
Mai mult, nu a fost făcuta dovada existentei actului administrativ privind metodologia de concurs, act administrativ ce urma a fi emis în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 105/2009, potrivit art. V alin. (6) din acest act normativ.
S-a mai arătat şi faptul că potrivit art. VIII din OUG nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III, art. IV alin. (3) îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora, or, în speţă, nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management şi nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Curtea a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită, întrucât schimbarea frecventă, fără motive justificate a managerilor acestor autorităţi publice are un efect negativ asupra activităţii şi atribuţiilor autorităţilor care nu se mai bucură de un management fundamentat, coordonat şi de continuitate.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 186 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs M.A.D.R., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond respingerea cererii de suspendare a Ordinului nr. 2049/2009 ca lipsită de obiect sau ca neîntemeiată.
Un prim motiv de recurs invocat, care duce la nelegalitatea hotărârii atacate, este acela că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 1141 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că „în procesele urgente primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citaţiei, intimatul să aibă la dispoziţie cel puţin 5 zile pentru a-şi pregăti apărarea", or, M.A.P.D.R. a primit citaţia la 21 octombrie 2009, cu 2 zile înainte de termenul de judecată stabilit de instanţă, ceea ce face imposibilă pregătirea unei apărări temeinice şi au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., dar sunt incidente şi dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Se critică soluţia instanţei de fond pentru că cererea de suspendare trebuia respinsă ca lipsită de obiect întrucât reclamantul urmăreşte repunerea sa în funcţia publică, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act deja epuizat.
În art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 sunt fixate limitele şi efectele pronunţării unei hotărâri judecătoreşti date în aplicarea prevederilor art. 14 din acelaşi act normativ, în sensul că suspendarea executării actului are ca efect încetarea oricărei forme de executare până la expirarea suspendării, respectiv se opresc pentru viitor, orice demersuri de punere în aplicare a dispoziţiilor date, iar în raport de aceste prevederi, se apreciază că numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema unei suspendări a executării.
În ceea ce-l priveşte pe reclamant, cum actul a fost executat prin eliberarea sa din funcţie, s-a solicitat admiterea excepţiei lipsei de obiect a cererii de suspendare.
Este criticată şi soluţia instanţei de fond care a admis cererea de suspendare deşi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Condiţia „pagubei iminente" nu este îndeplinită pentru că nu s-au indicat pagubele concrete provocate de aplicarea actului administrativ.
Nici condiţia „cazului bine justificat" nu este îndeplinită în cauză pentru că instanţa de fond nu putea decât să procedeze la efectuarea unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
Se arată faptul că postul de director coordonator adjunct, deţinut de reclamant a fost desfiinţat prin ordonanţă de urgenţă şi nu din iniţiativa angajatorului care este M.A.P.D.R.
Pentru că, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 105/2009, funcţiile de conducere care conferă calitatea de conducător, precum şi adjuncţii acestora au fost desfiinţate, s-a procedat la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea acestor funcţii.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:
I. Referitor la primul motiv de recurs, care s-ar încadra în cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţinerile recurentului sunt nefondate.
Potrivit acestui motiv de recurs, hotărârea este nelegală când este dată de instanţă cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii art. 105 alin. (1) C. proc. civ., sancţiune care intervine dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Vătămarea se consideră că s-a produs prin înmânarea citaţiei cu mai puţin de 5 zile de termenul de judecată, nerespectându-se astfel dispoziţiile art. 1141 alin. (3) C. proc. civ.
Însă, potrivit art. 89 alin. (1) C. proc. civ., „citaţia, sub sancţiunea nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei".
Prin urmare, chiar codul de procedură civilă a instituit posibilitatea înmânării citaţiei cu mai puţin de 5 zile înainte de termenul de judecată, dar numai în cazurile urgente.
Cum litigiul a avut ca obiect, în faţa instanţei de fond, suspendarea executării unui act administrativ, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 14 alin. (2) din acelaşi act normativ, cererea de suspendare se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor, înmânarea citaţiei se putea face şi cu mai puţin de 5 zile înainte de termenul de judecată, astfel că nu sunt incidente motivele de nulitate prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
II. Criticile din motivele de recurs privind soluţia instanţei de fond şi respingerea cererii de suspendare ca lipsită de obiect sunt nefondate, deoarece suspendarea unui act administrativ, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate cere şi se poate dispune după sesizarea cu procedura prealabilă a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.
Însă, legea nu face nicio distincţie între actele cu executare imediată sau actele cu executare succesivă şi, de aceea, suspendarea se poate cere ori de câte ori este în discuţie un act administrativ cu caracter unilateral.
Cererea de suspendare ar fi rămas fără obiect numai dacă actul administrativ a cărui anulare se solicită ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă sau ar fi fost anulat pe cale judecătorească, dar din probele aflate la dosar nu s-a produs niciuna dintre aceste situaţii.
Mai mult, chiar art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a subliniat efectul pe care suspendarea executării actului administrativ o are pentru că încetează orice formă de executare, până la expirarea duratei suspendării.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentului s-ar ajunge la situaţia ca îl cazul funcţiilor publice să nu mai fie aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 numai pentru că actele administrative de revocare, eliberare din funcţie ar fi „cu executare imediată".
În speţă, nici nu suntem în prezenţa unui asemenea act deoarece Ordinul nr. 2049 din 9 octombrie 2009 al M.A.P.D.R. a făcut referire la un preaviz de 15 zile lucrătoare, care se acordă începând cu 12 octombrie 2009, cererea de suspendare a fost depusă la 16 octombrie 2009, iar termenul de judecată şi data soluţionării cauzei de către instanţa de fond a fost 23 octombrie 2009, astfel că până la acea dată nu expirase nici măcar durata preavizului şi instanţa de fond nu ar fi putut soluţiona cererea de suspendare prin respingerea ca rămasă fără obiect pentru că actul ar fi fost executat.
III. Dar, motivele de recurs ce vizează fondul cererii de suspendare sunt fondate.
Suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat", în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la această condiţie trebuie amintit că OUG nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituţională, dar şi OUG nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcţia publică şi încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
În privinţa efectelor declarării ca neconstituţionale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale, decizie în care s-au declarat neconstituţionale şi unele modificări ale Legii nr. 188/1999 şi unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)".
Referitor la condiţia „pagubei iminente", legea contenciosului administrativ o defineşte, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale şi cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acţiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.
Pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinţei nr. 186 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului D.O.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3244/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3262/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
