ICCJ. Decizia nr. 3263/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3263/2010
Dosar nr. 1156/39/2009
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S., suspendarea executării Ordinului nr. 1021/2009 al Preşedintelui C.N.P.A.S., până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta a precizat că prin ordinul menţionat, conform OUG nr. 105/2009, a fost dispusă nelegal încetarea contractului de management încheiat pentru funcţia de director coordonator adjunct la D.E.E.C.C.J.P. Suceava, funcţie în care a fost numită prin Ordinul nr. 1254/2009 al M.M.F.O.S., în conformitate cu prevederile art. III alin. (4) din OUG nr. 37/2009.
Reclamanta a învederat că motivul de drept al încetării contractului de management nu a fost precizat, că ordinul în discuţie a fost emis de o persoană necompetentă, respectiv preşedintele C.N.P.A.S. Bucureşti şi nu de persoana care a numit-o în funcţie, M.M.P.S. şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat şi paguba iminentă).
Pârâta a formulat întâmpinare invocând, în principal, excepţia netimbrării cererii, a prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii faţă de lipsa efectuării procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii pentru nedovedirea în cauză a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 232 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 1021/2009 emis de Preşedintele C.N.P.D.A.S., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă următoarele: Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, după ce anterior, la 6 noiembrie 2009 a fost publicată în M. Of. nr. 668, OUG nr. 105/2009 care prin art. XIV alin. (1) abrogă OUG nr. 37/2009, cu începere de la 6 octombrie 2009.
Astfel, s-a reţinut că odată ce însăşi Curtea Constituţională a României a constatat că în cuprinsul OUG nr. 105/2009 s-a preluat în integralitatea sa reglementarea cuprinsă în OUG nr. 37/2009 şi totodată a fost abrogată OUG nr. 37/2009, prin art. XIV, este evident că Ordinul în discuţie este sub aspectul legalităţii, supus unei îndoieli serioase, pentru că reclamanta avea încheiat contractul de management pe o durată de 4 ani care era supus Codului Muncii şi asimilat contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, iar în cauză nu s-a făcut dovada condiţiilor de încetare conform art. 55 din Legea nr. 53/2003 şi cele prevăzute de art. 9 din contractul de management.
Pe de altă parte, Ordinul nr. 1021/2009 este emis de Preşedintele C.N.P.A.S. Bucureşti şi nu de M.M.F.P.S. care a emis Ordinul nr. 1254/2009 fiind încălcat principiul simetriei juridice a actului administrativ şi art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
A apreciat Curtea că şi celelalte două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 vizând vătămarea reclamantei şi paguba iminentă ce i s-ar crea prin punerea în executare a ordinului sunt, de asemenea, îndeplinite, deoarece a fost încălcat dreptul său legitim de a ocupa o funcţie de natura celei din care a fost suspendată şi i-au fost afectate drepturile salariale sub aspect material, dar şi moral pentru că suspendarea dintr-o funcţie de conducere poate atinge grav probitatea profesională şi morală, în lipsa unor motive ce ţin de exercitarea defectuoasă a managementului.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 232 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs C.N.P.A.S.
În motivele de recurs se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate prin întâmpinare.
Excepţia de prematuritate se consideră că trebuia admisă deoarece reclamanta a înţeles să introducă acţiunea în contencios fără să depună plângere prealabilă şi să aştepte răspunsul la acesta pentru că instituţia avea un termen de soluţionare de 30 de zile, care este un termen de prescripţie, iar în speţă dreptul la acţiune nu este actual pentru că dispoziţiile legale impun existenţa unui anumit moment pentru a formula acţiune, respectiv data de la care s-a primit răspunsul la plângerea prealabilă adresată instituţiei publice.
S-a solicitat, de aceea, admiterea excepţiei de prematuritate a cererii.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost invocată şi s-a solicitat a fi admisă pentru că nu au fost respectate termenele prevăzute de lege pentru soluţionarea unei plângeri prealabile.
Se arată că reclamanta nu s-a adresat cu o plângere recurentei şi nici nu a făcut dovada că nu ar fi primit răspuns la cererea sa, nedepunând înscrisuri din care să rezulte faptul că această instituţie nu ar fi respectat termenul legal de soluţionare a cererii sale.
Pentru a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie ca acea persoană să fie nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit vreun răspuns în termenul prevăzut de art. 7 alin. (4).
Pentru că reclamanta nu a înţeles să aştepte răspunsul la plângerea formulată şi nici nu a expirat termenul legal de 30 de zile în care instituţia publică avea obligaţia de a-i răspunde, s-a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
În sprijinul acestei excepţii au fost invocate şi dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii se critică soluţia instanţei de fond pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se arată că nu pot constitui „îndoieli" asupra legalităţii OUG nr. 105/2004 prevederile care fac trimitere la cele ale OUG nr. 37/2009 şi nu pot duce la suspendarea unui act administrativ pentru că ordinul a fost emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv OUG nr. 105/1999 care era în vigoare şi asupra căruia nu s-a pronunţat nicio excepţie de neconstituţionalitate.
Referitor la susţinerea instanţei de fond în legătură cu competenţa şi simetria emiterii ordinului s-a învederat faptul că prin art. 9 alin. (9) din HG nr. 227/2009 pentru modificarea şi completarea Statutului C.N.P.AD.A.S., preşedintelui C.N.P.A.S. i-au fost delegate atribuţiile ministrului în domeniul asigurărilor sociale de stat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta S.M. a solicitat suspendarea Ordinului nr. 1021/2009 a Preşedintelui C.N.P.A.S., prin care, în baza prevederilor OUG nr. 105/1999 înceta contractul de management încheiat de aceasta cu M.M.F.P.S., începând cu data de 14 octombrie 2009, urmând ca să înceteze şi suspendarea din funcţia publică deţinută şi să revină în funcţia publică de conducere/ execuţie pe care o deţine în cadrul aceleiaşi instituţii.
Reclamanta deţinea funcţia de director coordonator adjunct – D.E..C. în cadrul C.J.P. Suceava, fiind numită în baza OUG nr. 37/2009.
La data de 29 octombrie 2009 a fost înregistrată plângerea prealabilă adresată C.N.P.A.S. de către reclamantă prin care solicită revocarea Ordinului nr. 1021 din 13 octombrie 2009.
Cele două excepţii invocate în faţa instanţei de fond nu au fost analizate de aceasta, dar pentru că obiectul cauzei îl reprezintă suspendarea unui act administrativ, cauze care se judecă cu precădere şi de urgenţă, ele vor fi analizate de către instanţa de recurs.
Pentru că motivele invocate sunt aproape identice, Înalta Curte va respinge cele două excepţii pentru următoarele considerente:
Este adevărat că, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori întru-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Şi termenul pentru formularea acţiunii în contencios administrativ este legat de această plângere prealabilă, pentru că persoana vătămată se poate adresa instanţei după comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, după data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.
Însă aceste dispoziţii invocate în recurs de către recurentă sunt cele aplicabile unei acţiuni în anulare a unui act administrativ unilateral.
În speţă, obiectul cauzei îl constituie suspendarea unui act administrativ în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin urmare, instituţiei suspendării reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu îi sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru că chiar legea dă posibilitatea persoanei vătămate, odată cu plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente a actului administrativ, să solicite instanţei de contencios administrativ suspendarea acelui act până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere trebuie dovedită formularea plângerii prealabile, dar nu se cere ca persoana vătămată să aştepte soluţionarea plângerii prealabile sau să expire termenul pentru soluţionarea acestei cereri, tocmai pentru că este o situaţie de excepţie.
În cauză, reclamanta a dovedit că, după sesizarea autorităţii publice emitente, a formulat cererea de suspendare pe care a adresat-o instanţei de fond, astfel că cererea sa nu este prematură.
Cererea de suspendare nu este nici inadmisibilă pentru că la dosarul instanţei de fond există dovada depunerii plângerii prealabile, deşi recurenta invocă faptul că reclamanta nu s-a adresat cu o plângere acestei autorităţi, iar, pe de altă parte, invocă faptul că reclamanta nu a aşteptat răspunsul la plângerea prealabilă.
Însă, în ceea ce priveşte fondul cauzei, recursul declarat este fondat.
Suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat", în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la această condiţie trebuie amintit că OUG nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituţională, dar şi OUG nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcţia publică şi încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
În privinţa efectelor declarării ca neconstituţionale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale, decizie în care s-au declarat neconstituţionale şi unele modificări ale Legii nr. 188/1999 şi unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)".
Referitor la condiţia „pagubei iminente", legea contenciosului administrativ o defineşte, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Reclamanta a făcut referire la drepturile salariale şi cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acţiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.
Nici despre consecinţe pe plan material nu s-au prezentat dovezi, mai ales că în Ordinul nr. 1021/2009 se prevede că reclamanta va reveni pe funcţia publică de conducere/ execuţie pe care a deţinut-o în cadrul aceleiaşi instituţii.
Pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei nr. 232 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei S.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3262/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3268/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
