ICCJ. Decizia nr. 3273/2010. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3273/2010
Dosar nr. 550/2/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa Civilă nr. 2881 din 10 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.C., acţiune având ca obiect anularea deciziei nr. 97 din 19 decembrie 2008 emisă de pârât iar, în subsidiar, diminuarea cuantumului amenzii aplicate, cu suspendarea aplicării deciziei atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii principale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Decizia atacată pârâtul a sancţionat SC R. SA cu o amendă de 182.339 lei, în conformitate cu prevederea art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, pentru încălcarea art. 15 alin. (1) şi (2) teza a doua din acelaşi act normativ, prin omisiunea notificării concentrării economice realizate prin înfiinţarea SC E.E. SA Buzău.
Autoritatea de concurenţă a reţinut că, la data de 11 februarie 2008, a fost înfiinţată societatea în comun SC E.E. SA având cinci membri fondatori, între care şi reclamanta cu o cotă de participare la capitalul social de 25 % şi că potrivit art. 10 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996 şi a Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, această înfiinţare constituie o concentrare economică ce, potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, este supusă obligaţiei de notificare în vederea autorizării de către C.C.
S-a mai reţinut că SC R. SA a notificat C.C. operaţiunea de concentrare economică abia la 01 iulie 2008, deşi obligaţia în acest sens exista de la data de 11 februarie 2008.
A constatat judecătorul fondului că în stabilirea cuantumului amenzii s-a ţinut seama de gravitatea mică a faptei, de consecinţele minime asupra concurenţei, ajungându-se astfel la un nivel de bază de minim de 0,2 % din cifra de afaceri a contravenientului. S-au reţinut de asemenea circumstanţe atenuante constând în buna credinţă şi gradul de vinovăţie al faptei, în speţă neglijenţa, astfel încât amenda a fost stabilită, în cazul reclamantei, în cuantum de 0,05 % din cifra de afaceri pe anul 2007.
A apreciat prima instanţă că prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat nu a fost răsturnată de reclamantă, criticile de nelegalitate aduse nefiind fondate.
Referitor la aplicabilitatea directă a normelor comunitare în domeniul concurenţei şi lipsa caracterului contravenţional în dreptul comunitar al faptei privind omisiunea notificării unei concentrări economice, prima instanţă a apreciat că reclamanta face confuzie între principiul aplicabilităţii directe a dreptului comunitar şi cel al supremaţiei acestuia, respectiv cel al aplicabilităţii dreptului intern în măsura în care nu contravine dreptului comunitar în materie.
Astfel, competenţele esenţiale sunt transferate autorităţilor naţionale de concurenţă, inclusiv instanţelor judecătoreşti, potrivit normelor procedurale specifice fiecărui stat membru, Regulamentul nr. 1/2003 statuând chiar posibilitatea autorităţilor naţionale de a aplica în statele respective reguli mai stricte care să sancţioneze comportamentul unilateral al agenţilor economici.
De asemenea, concentrarea economică rezultată prin înfiinţarea SC E.E. SA nu are dimensiune comunitară, astfel încât apare judicioasă aplicarea dreptului naţional.
A mai reţinut prima instanţă că adresa înregistrată la data de 30 ianuarie 2008 sub nr. 467 are caracteristicile unei informări prealabile, notificarea impusă de art. 15 alin. (1) din lege fiind înregistrată la autoritatea pârâtă abia la data de 01 iulie 2008, astfel încât, în raport cu durata întârzierii, nu se poate reţine existenţa unor cauze obiective ce au condus la îndeplinirea acestei obligaţii cu întârziere.
În plus, nu s-a făcut dovada că reclamanta a făcut o solicitare de prelungire a termenul de 30 de zile cu încă 15 zile, în conformitate cu legea.
S-a mai apreciat lipsită de pertinenţă distincţia reclamantei între „omisiune" şi „întârziere", atâta vreme cât contravenţia săvârşită este în mod incontestabil o contravenţie continuă.
În ce priveşte criticile aduse modalităţii aplicării criteriilor de individualizare a sancţiunii, prima instanţă a constatat că sancţiunea amenzii a fost aplicată într-un cuantum extrem de redus, în considerarea atât a gravităţii reduse a faptei cât şi a circumstanţelor atenuante.
Relativ la cererea de suspendare formulată de reclamantă s-a reţinut, pe de o parte, că pe fondul cauzei s-a reţinut legalitatea actului administrativ atacat, astfel încât nu se poate constata îndeplinită condiţiei cazului bine justificat, iar, pe de altă parte, în ce priveşte paguba iminentă, că reclamanta s-a rezumat să susţine prefigurarea unui prejudiciu, fără a face însă dovezi în acest sens.
Împotriva hotărârii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC R. SA Bucureşti.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele.
Ecogen a fost înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Buzău şi, înţelegând că în baza dispoziţiilor Legii nr. 21/1996 era necesară informarea C.C., privitor la o posibilă operaţiune de concentrare economică, în data de 30 ianuarie 2008 a notificat acest lucru pârâtului, în vederea emiterii unei decizii privitoare la operaţiunea de înregistrare a societăţii E. S-a purtat corespondenţă cu C.C., pârâtul solicitându-i documente suplimentare, însă, datorită dificultăţii de colectare a informaţiilor solicitate, furnizarea datelor cerute de C.C. s-a produs la data de 1 iulie 2008.
Potrivit principiilor aplicabilităţii directe a dreptului comunitar şi al prevalenţei acestuia asupra dreptului naţional, se impune înlăturarea regimului sancţionator faţă de agenţii economici care cu bună credinţă depun toate diligenţele, în vederea asigurării înştiinţării C.C. despre o eventuală operaţiune de concentrare economica. Astfel, având în vedere că în art. 14 din Regulamentul Comisiei nr. 802/2004, cu privire la implementarea Regulamentului Consiliului nr. 139/2004, nu se sancţionează omisiunea notificării prevăzută in art. 50 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în baza principiilor mai sus enunţate nu este posibilă sancţionarea în baza legii naţionale.
Regulamentele nr. 1/2003, nr. 1017/68, nr. 4056/86 şi nr. 3975/87 ale Consiliului, care se aplică doar în legătură cu societăţile care nu au o dimensiune comunitară, sancţionează cu o amendă de până 1 % din cifra de afaceri, a unor fapte care nu privesc în nici un fel îndeplinirea unei obligaţii de notificare a unei eventuale concentrări economice, într-un anumit termen.
În raport de principiile comunitare arătate, statele membre au obligaţia de a abroga sau amenda legislaţia naţională contrară dreptului comunitar.
Obligaţia privitoare la informarea prin notificare a operaţiunii de concentrare economică a fost respectată de către SC R. SA Bucureşti, ca urmare a demersurilor efectuate, la data de 30 ianuarie 2008, când a transmis C.C. notificarea respectivă.
C.C. a avut o atitudine oscilantă în purtarea corespondenţei, astfel că SC R. SA nu poate fi sancţionată de pârât, care se prevalează de propria culpă.
Pe de altă parte, s-a făcut o greşită interpretare a noţiunii de omisiune, termen care trebuie înţeles, în lipsa unei definiţii legale, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române. Cum, notificarea s-a realizat la 30 ianuarie 2008, precum şi la 1 iulie 2008, nu se poate vorbi de omisiune în sensul de inacţiunea de a notifica.
Soluţia instanţei de fond este nelegală şi pentru că sancţiunea aplicată nu a fost individualizată prin prisma circumstanţelor atenuante, C.C. trebuind să aplice toate criteriile de diminuare a sancţiunii, conform Instrucţiunilor de individualizare pentru contravenţiile prevăzute de art. 55 din Legea nr. 21/1996.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele ce urmează a fi arătate.
Prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente. Astfel, judecătorul fondului a reţinut, cu îndreptăţire, că SC E.E. SA Buzău nu reprezintă o concentrare economică de dimensiune comunitară, fiind incidente în speţă reglementările naţionale. Cu aceeaşi îndreptăţire, a reţinut că norma naţională nu se află în conflict cu normele comunitare din materia în discuţie, precum şi că este nerelevantă invocarea art. 14 din Regulamentul nr. 139/2004, în condiţiile în care omisiunea notificării concentrării economice este sancţionată chiar mai sever decât o face norma indigenă [(alin. (2) lit. a) art. 14)].
Aşadar, este corectă concluzia judecătorului fondului că, în privinţa concentrărilor fără dimensiune comunitară, normele supranaţionale sunt inoperante, precum şi că normele naţionale sunt similare cu cele din Regulamentul nr. 139/2004.
Informarea C.C. de către reclamantă, produsă la 30 ianuarie 2008, despre o posibilă realizare a unei concentrări economice, în viitor, nu satisface exigenţa legală a notificării în discuţie, în prezenta cauză fiind vorba de o simplă corespondenţă ce s-a purtat anterior realizării concentrării economice, fiind fără relevanţă din perspectiva art. 15 alin. (3) din Legea nr. 21/1996.
Corect a reţinut prima instanţă că, în baza art. 15 alin. (3) din lege, s-a instituit o procedură de notificare, stabilindu-se condiţiile şi termenele în care trebuie realizată. Cum, prin dispoziţiile pct. 126 din Regulamentul C.C. s-a reglementat, în termeni inderogabili, că notificare se realizează în termen de 30 de zile, depăşirea acestei perioade reprezintă omisiunea notificării iar nu întârzierea notificării, cum susţine reclamanta. Cu alte cuvinte, dacă, în termenul imperativ de 30 de zile, notificarea nu s-a produs, cel care avea obligaţia să informeze C.C. despre concentrarea economică realizată, a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996. Din acest punct de vedere, notificarea cu întârziere este lipsită de relevanţă şi nu înlătură caracterul contravenţional al inacţiunii sale pe perioada de la expirarea termenului de 30 de zile şi până la informarea autorităţii competente în materie.
Nici critica privind individualizarea sancţiunii nu poate fi primită. Pârâtul, aplicând sancţiunea, a luat în considerare circumstanţele concrete ale săvârşirii contravenţiei de către reclamantă şi a reţinut toate elementele de fapt invocate de recurentă în favoarea sa, ceea ce a condus la stabilirea amenzii sub nivelul de bază minim (0,2 %), respectiv la 0,05 % din cifra de afaceri aferentă anului 2007, cuantumul fiind redus cu 75 %.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SA împotriva Sentinţei Civile nr. 2881 din 10 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3270/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3274/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
