ICCJ. Decizia nr. 3274/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3274/2010
Dosar nr. 2442/2/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.T.P.P. – S.A.F.P.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.S.P.P., anularea deciziei de sancţionare nr. 67 din 22 ianuarie 2009 emisă de aceasta.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Decizia atacată este nelegală şi abuzivă, întrucât potrivit art. 80 din Legea nr. 411/2004 şi art. 12 din Legea nr. 204/2006, modificarea conţinutului documentelor care au stat la baza autorizaţiei de administrare trebuie aprobată în prealabil de Comisie, cu excepţia cazului în care modificarea excede controlului administratorului, în situaţia de faţă obligaţia de a schimba denumirea fiind una legală, prevăzută într-o dispoziţie imperativă a legii.
S-a mai arătat că, prin adresa nr. 15370 din 25 noiembrie 2008, C.S.S.P.P. a atras atenţia cu privire la obligativitatea schimbării denumirii societăţii, în conformitate cu noile acte normative, solicitând totodată ca în termen de 30 de zile să se depună toate documentele care emană de la societate.
A apreciat reclamanta că modificarea tuturor documentelor nu se putea face fără ca schimbarea denumirii societăţii să fie înregistrată la O.R.C., această operaţiune efectuându-se sub control judecătoresc.
Prin Sentinţa Civilă nr. 3238 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea deciziei de sancţionare nr. 67 din 22 ianuarie 2009, emisă de pârâta C.S.S.P.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că autoritatea pârâtă a încadrat fapta reţinută în sarcina reclamantei la art. 141 alin. (l) lit. g) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 411/2004 şi art. 121 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 204/2006, care prevăd contravenţia ca fiind o nerespectare a celorlalte obligaţii prevăzute în cuprinsul legilor, în normele emise în aplicarea acestora, precum şi în actele adoptate de Comisie.
A apreciat instanţa fondului că legea nu califică în mod expres fapta reţinută ca fiind contravenţie, cum este cazul celor prevăzute la lit. a) – f) ale art. 141 din Legea nr. 411/2004 sau în cazul celor prevăzute la art. 121 lit. a) – j) din Legea nr. 204/2006, rămânând aşadar de stabilit dacă fapta reţinută de autoritatea pârâtă reprezintă o nerespectare a obligaţiei prevăzute la art. 80 Legea nr. 411/2004 şi art. 12 din Legea nr. 204/2006 de natură a fi calificată drept contravenţie şi sancţionată potrivit dispoziţiilor din Decizia atacată.
S-a reţinut că, în contextul în care schimbarea denumiri societăţii a devenit obligatorie, nefiind o decizie a administratorului, autoritatea pârâtă nu a făcut prin corespondenţa purtată vreo precizare în legătură cu procedura de modificare, respectiv dacă mai este necesară sau nu aprobarea procedurii de modificare, în prealabil, sau se aplică situaţia de excepţie.
De asemenea, s-a mai reţinut, pârâta nu a adoptat reglementări clare în ceea ce priveşte procedura de urmat, momentul la care autorizarea schimbării denumirii trebuia solicitată şi care erau paşii de urmat în privinţa acestei proceduri.
S-a mai constatat că între reclamantă şi autoritatea pârâtă s-a purtat o corespondenţă bogată, reclamanta dovedind bună credinţă, iar prin nerespectarea paşilor procedurii de avizare a modificării actului constitutiv nu s-a creat nici un prejudiciu participanţilor asiguraţi în sistem.
Faţă de toate cele reţinute, judecătorul fondului a apreciat că fapta a fost calificată în mod greşit ca fiind contravenţie, neavând pericolul social specific faptelor contravenţionale.
Împotriva acestei hotărârea declarat recurs C.S.S.P.P., solicitând modificarea ei în tot, iar pe fond, respingerea contestaţiei formulate, cu menţinerea dispoziţiilor deciziei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa de judecată nu a avut în vedere, în aprecierile sale, întreg ansamblul de prevederi legale care a constituit temeiul emiterii deciziei de sancţionare, respectiv art. 16 alin. (1), art. 21, 22, 23 lit. c) şi m) din OUG nr. 50/2005, potrivit cărora C.S.S.P.P. are anumite competenţe, inclusiv de sancţionare a abaterilor legale;
2. Buna credinţă a reclamantei şi faptul că a depus cererea de aprobare a schimbării denumirii în ziua emiterii deciziei de sancţionare nu puteau conduce la adoptarea soluţiei de anulare a acesteia, având în vedere faptul că, în adoptarea ei, s-a ţinut cont de toate circumstanţele atenuate şi a fost aplicată cea mai uşoară sancţiune, cu caracter preponderent moral şi de atenţionare.
3. Aprecierile instanţei de fond referitoare la faptul că pârâta nu a adoptat reglementări clare în ceea ce priveşte procedura de urmat în cazul modificării art. 14 din Legea nr. 204/2006, sau că în corespondenţa purtată nu s-a făcut vreo precizare în legătură cu procedura de modificare, sunt infirmate atât de „bogata" corespondenţă purtată cu intimata, recunoscută chiar şi de instanţă, din care reies termenele clare date de autoritate, cât şi de conduita celorlalte societăţi care s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Prin adresele transmise intimatei - reclamante a fost comunicată nu numai intenţia de monitorizare şi verificare a modului în care prevederile legale vor fi aduse la îndeplinire, ci şi precizarea, fără echivoc, referitoare la faptul că modificarea denumirii societăţii se face numai sub condiţia transmiterii în prealabil C.S.S.P.P. a solicitării de aprobare a acestei modificări, aspect ce nu a fost reţinut de către instanţa de judecată.
4. La data de 11 decembrie 2008, ca urmare a solicitării expres a recurentei, acţionarii societăţii au adoptat Hotărârea nr. 6 cu privire la schimbarea denumirii societăţii, însă nu au solicitat autorizarea acestei modificări, aşa cum li s-a comunicat.
Contrar celor reţinute de instanţă, această hotărâre nu este atestată de avocat, iar pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse la oficiul registrului comerţului, în termen de 15 zile, spre a fi menţionate în registru şi a fi publicate în M. Of., Partea a IV-a. Or, tocmai în această etapă intervine rolul C.S.S.P.P. de autorizare prealabilă a modificărilor actului constitutiv, conform art. 80, coroborat cu art. 75 lit. f) din Legea nr. 411/2004.
5. Societatea avea obligaţia să cunoască această procedură, fiind prevăzută de legislaţia primară în domeniu şi, mai mult, chiar urmată de aceasta în perioada anterioară.
Instanţa de fond nu a reţinut cazuistica înregistrată la C.S.S.P.P., conform căreia alte entităţi au procedat conform prevederilor legale, solicitând în prealabil Comisiei aprobarea pentru modificările aduse actului constitutiv privind denumirea societăţii, deşi în probatoriul administrat au fost depuse documentele care relevă aceste aspecte.
7. Aprecierea instanţei de fond privind lipsa pericolului social în speţa dată este eronată, întrucât gradul de pericol social al unei fapte este determinat de importanţa şi rolul relaţiilor sociale care au fost prejudiciate, trebuind să fie apreciat într-un context dat de mai mulţi factori, inclusiv a celor prin care se aduce atingere ordinii de drept.
Monitorizarea prudenţială se realizează de către C.S.S.P.P. sau oricare dintre autorităţile de supraveghere în domeniile specifice, prin măsuri şi decizii ferme, astfel încât valorile sociale de interes public major pe care le apără să nu fie prejudiciate.
Or, în pofida cerinţelor clare şi a solicitărilor imperative transmise reclamantei, aceasta şi-a arogat dreptul de a transmite documentele după propria voinţă, fără a ţine cont de actele Comisiei, ceea ce denotă un comportament neconform, în care este vădită intenţia de încălcare a respectivelor acte.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi motivul de nelegalitate invocat, prin prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, în considerarea argumentelor ce succed.
Prin hotărârea atacată nu au fost contestate competenţele C.S.S.P.P. de a sancţiona abaterile de la prevederile legale aplicabile în domeniul său de activitate, concluzionându-se însă, în mod corect, pe baza probatoriului administrat în cauză şi în raport cu prevederile legale incidente în materie, că societatea nu putea fi sancţionată contravenţional, întrucât nu au fost încălcate prevederile legale indicate în Decizia contestată.
Astfel, prin Decizia nr. 67 din 22 ianuarie 2009, emisă în temeiul art. 141 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 204/2006, Comisia a decis sancţionarea societăţii reclamante cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 80 din Legea nr. 411/2004, privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 12 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, reţinând că aceasta nu a solicitat aprobarea schimbării denumirii societăţii, conform prevederilor Legii nr. 208, obstrucţionând posibilitatea de verificare în prealabil de către C.S.S.P.P. a respectării de către entitate a prevederilor art. 75 lit. f) din Legea nr. 411/2004 şi ale art. 7 lit. e) din Legea nr. 204/2006, fiind nerespectate totodată şi dispoziţiile date prin actele Comisiei.
În conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, modificarea conţinutului documentelor care au stat la baza autorizaţiei de administrare trebuie aprobată prealabil de Comisie cu excepţia cazului în care o astfel de modificare este în afara controlului administratorului.
Comisia analizează modificările în conformitate cu prevederile art. 75 şi aprobă sau respinge cererea, aşa cum dispune acelaşi text de lege prin alin. (2).
Pentru aprobarea cererii de autorizare a de constituire, legiuitorul a impus, prin art. 75 lit. f), condiţia ca denumirea administratorului să nu fie de natură să inducă în eroare participanţii, potenţialii participanţi sau alte persoane.
Dispoziţii similare conţin şi art. 12 şi 7 lit. e) din Legea nr. 204/2006, pretins încălcate de reclamantă.
Rezultă din aceste prevederi legale, pe de o parte, că a fost instituită o excepţie de la obligaţia de aprobare prealabilă a conţinutului documentelor care au stat la baza autorizaţiei de administrare, iar pe de altă parte, faptul că, în privinţa denumirii administratorului, Comisia este abilitată să analizeze doar dacă acesta este sau nu de natură să inducă în eroare participanţii, potenţialii participanţi sau alte persoane.
Cadrul legal special în materie a fost modificat şi completat prin OUG nr. 112/2007, aprobată la rândul său, cu modificări şi completări prin Legea nr. 201/2008 (M. Of., nr. 728/28.10.2008), în urma acestor modificări art. 14 din Legea nr. 204/2006 având următorul cuprins: „(1) Denumirea societăţii de pensii care obţine autorizaţie de administrare, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu cele ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va conţine sintagma societate de administrare a fondurilor de pensii private; (2) Sintagma prevăzută la alin. (1) se utilizează numai în denumirea administratorilor care deţin o autorizaţie de administrare în conformitate cu prevederile prezentei legi şi/sau cu cele ale Legii nr. 411/20004".
În aceste condiţii, este evident că pentru modificarea denumirii astfel încât aceasta să conţină sintagma impusă de legiuitor, societatea reclamantă s-a aflat în situaţia de excepţie reglementată prin art. 80 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 şi art. 12 din Legea nr. 204/2006, astfel încât nu era obligatorie aprobarea prealabilă a respectivei modificări de către Comisie.
În situaţia dată, schimbarea denumirii a constituit o obligaţie legală, prevăzută într-o dispoziţie imperativă a legii, pentru a cărei îndeplinire nu era admisibilă impunerea condiţiei aprobării prealabile, cu nesocotirea acestor prevederi legale.
Ca atare, emiterea de către Comisie a unor dispoziţii prin care se adaugă la lege, prin invocarea atribuţiilor de supraveghere prudenţială a sistemului de pensii private, nu putea constitui temeiul legal al stabilirii răspunderii contravenţionale în sarcina societăţii reclamante.
În considerarea caracterului decisiv al acestor aspecte pentru corecta soluţionare a cauzei, analiza detaliată a celorlalte susţineri ale recurentei este superfluă.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, obligând recurenta, parte căzută în pretenţii în sensul art. 274 C. proc. civ., să-i plătească intimatei suma de 4998 lei, reprezentând cheltuielile de judecată suportate în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S.S.P.P. împotriva Sentinţei Civile nr. 3238 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta - pârâtă C.S.S.P.P. la plata sumei de 4998 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă SC A.T.P.P. – S.A.F.P.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3273/2010. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 3318/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
