ICCJ. Decizia nr. 3349/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3349/2010
Dosar nr. 4403/1/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4131 din 7 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 1355 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se soluţiona pe fond excepţia de nelegalitate.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cerută oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Astfel, excepţia de nelegalitate, utilizată în fapt ca un mijloc de apărare într-un proces, având drept scop soluţionarea cauzei fără a se ţine cont de actul contestat este admisibilă în ce priveşte actul administrativ unilateral cu caracter normativ, pentru că legiuitorul nu distinge între actele administrative individuale şi cele normative, ambele categorii aparţinând sferei largi a actelor administrative unilaterale, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004.
La soluţia pronunţată, a fost avută în vedere şi practica constantă în acest sens.
Cu ocazia rejudecării,
Prin sentinţa civilă nr. 36 din data de 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a pct. 1.4 lit. c) alin. (3) teza 3 din Anexa 1 la HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
În analiza legalităţii textului invocat, a constatat că nu se încalcă principiul legalităţii, iar în privinţa susţinerilor reclamanţilor în sensul că prevederile acestui act normativ creează inechităţi între diverse categorii de persoane, dobânditori ai dreptului de proprietate asupra construcţiei cu trecerea în proprietatea statului a terenului prin aplicarea Legii nr. 58/1974, încălcând prevederile art. 16 şi 53 din Constituţia României, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceştia aduc interpretări asupra dispoziţiilor din Norma metodologică, prin raportare la speţa de fond, în care au contestat dispoziţia emisă de Primarul municipiului Bucureşti prin care a fost respinsă notificarea întrucât terenul în cauză nu face obiectul Legii nr. 10/2001, or această analiză urmează a fi făcută de instanţa civilă învestită cu acţiunea în anulare.
Împrejurarea că prin norma metodologică nu se face precizarea „persoana îndreptăţită - proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului", nu înseamnă că se creează inechităţi în acordarea drepturilor persoanelor îndreptăţite, respectiv se creează discriminări şi posibilitatea interpretării, textul art. 1 din lege, folosind termenul de persoană îndreptăţită, norma interpretativă preluându-l ca atare, art. 3 alin. (1) lit. a) – c) definind clar noţiunea de „persoane îndreptăţite".
Instanţa de fond a mai reţinut că textul în cauză nu contravine nici prevederilor art. 6 alin (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanţii M.T. şi E.T.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că soluţia instanţei de fond vine în contradicţie cu reglementările în vigoare, respectiv cu art. 1 din Legea nr. 10/2001 care stabileşte domeniul de aplicare al acestei legi şi care nu cuprinde în categoria preluărilor abuzive şi trecerea în proprietatea statului a terenului în baza Legii nr. 58/1974, în acest sens venind şi dispoziţiile art. 1 pct. 1.4 lit. c) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003.
În opinia recurenţilor, îndepărtarea normelor a căror nelegalitate au invocat-o se impune pentru eliminarea discriminării şi inechităţii create în recunoaşterea şi acordarea dreptului de proprietate persoanelor ce au dobândit în acelaşi mod proprietatea, dar din cauza unor situaţii independente de voinţa lor se găsesc în poziţii diferite, nebeneficiind de aceleaşi drepturi urmare unor dispoziţii prevăzute de legiuitor în diverse acte normative.
Prin întâmpinare, intimatul G.R. a apreciat ca temeinică şi legală sentinţa recurată.
Examinând cauza, atât prin prisma criticilor aduse de recurenţi cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat.
Rejudecând cauza în fond, după casarea dispusă prin Decizia nr. 4131 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a analizat excepţia de nelegalitate a pct. 1.4. lit. c) (3) teza 3 din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normei Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prin raportare la prevederile legale considerate de reclamanţi a fi încălcate respectiv art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 16 şi 53 din Constituţia României.
Nelegalitatea normei mai înainte amintită a fost invocată pe calea excepţiei prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pe parcursul judecării căii de atac a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1182 din 30 iunie 2008 prin care secţia a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti a respins contestaţia formulată de T.M. şi T.E. împotriva Dispoziţiei nr. 9958/2008 a Primarului General al Municipiului Bucureşti de respingere a notificării privind restituirea în natură a terenului din Bucureşti cu motivarea că nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
În mod corect, examinând concordanţa normei metodologice (pct. 1.4 care vizează soluţii privind cazul unor acte normative emise sub imperiul Constituţiei din 1965 sau al anumitor situaţii juridice conexe, prin care s-au preluat imobile, lit. c), Legea nr. 58/1974, teza III) cu actul normativ cu forţă juridică superioară, judecătorul fondului a observat că această normă a fost emisă în interpretarea art. 1 alin. (1) - (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, că ea nu contravine prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora prin imobile (în sensul acestei legi) se înţeleg terenurile cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii.
Instanţa a remarcat că susţinerile în sensul că se creează inechităţi între diverse categorii de persoane, dobânditori ai dreptului de proprietate asupra construcţiei, cu trecerea în proprietatea statului a terenului prin aplicarea Legii nr. 58/1974 şi că se încalcă art. 16 (egalitatea în drepturi) şi art. 53 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţia României, precum şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reprezintă de fapt interpretarea dată de reclamanţi dispoziţiei din Norma metodologică prin raportare la speţă pe fondul cauzei, mai exact la respingerea notificării deoarece terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Concluzia justă a fost aceea că o astfel de interpretare revine numai instanţei civile, respectiv instanţei care soluţionează apelul declarat împotriva sentinţei civile privind cererea în anularea dispoziţiei nr. 9954/2008 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.
În acest context, Înalta Curte constată că dezlegarea dată de instanţa de contencios administrativ excepţiei de nelegalitate este corectă şi legală şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.M. şi T.E. împotriva sentinţei civile nr. 36 din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3320/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3354/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
