ICCJ. Decizia nr. 3321/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3321/2010

Dosar nr. 1058/44/2009

Şedinţa publică din 23 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.C.C. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 335 din 24 aprilie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale până la soluţionarea pe fond a cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 335 din 24 aprilie 2009, în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct coordonator al domeniului inspecţii, la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vrancea.

Curtea de apel a reţinut sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.14 alin.(1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, existând o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului contestat, ce decurge din posibilitatea autorităţii publice de a revoca unilateral contractul bilateral de management dintre reclamant şi pârât, precum şi iminenţa producerii unui prejudiciu cert în ceea ce îl priveşte pe reclamant constând în imposibilitatea acestuia de a obţine veniturile salariale.

Împotriva sentinţei civile nr. 240 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu este îndeplinită condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât, prin lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere, nu i se produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, iar drepturile băneşti de care a fost lipsit îi pot fi acordate după anularea actului în cadrul litigiului de fond.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:

Este necontestat faptul că reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct coordonator al domeniului inspecţii, la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vrancea, prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 335 din 24 aprilie 2009, în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009.

De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)".

Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul OUG nr. 105/2009.

Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.

În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 240 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3321/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs