ICCJ. Decizia nr. 3344/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3344/2010
Dosar nr. 11515/2/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs.
Prin sentinţa civilă nr. 4480 din 28 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât respingerea excepţiilor invocate de părţi, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesual pasive, lipsei calităţii procesual active şi excepţia de litispendenţă şi a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 5837 din 06 noiembrie 2009 emis de ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, formulată de reclamanţii M.R., N.N., C.A., A.B., C.N.E., G.F., A.O., S.C., G.T. şi A.I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Universitatea „Petre Andrei" Iaşi şi a dispus suspendarea ordinului respectiv până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii instanţa de fond a reţinut că reclamanţii şi-au precizat cererea de chemare în judecată în sensul că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nu pe dispoziţiile art. 403 C. proc. civ., aşa cum se reţine din redactarea cererii iniţiale.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, s-a apreciat că aceasta nu poate fi reţinută deoarece ordinul a cărei suspendare se solicită priveşte conducerea Universităţii „Petre Andrei" din Iaşi, din care au făcut parte reclamanţii până la emiterea ordinului contestat, afirmaţiile pârâţilor privind lipsa de interes a reclamanţilor în promovarea acestei cereri nefiind susţinute de nici o probă.
Inadmisibilitatea cererii motivată de neîndeplinirea art. 7 referitoare la lipsa procedurii administrative prealabile, a fost considerată, de asemenea, ca fiind nefondată, în condiţiile în care s-a reţinut existenţa la dosar a unei cereri prin care reclamanţii solicitau emitentului revocarea ordinului atacat şi recunoaşterea acestora ca şi organe de conducere ale universităţii.
Curtea de apel a mai constatat, totodată, că şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovaţie, nu este întemeiată, în condiţiile în care pârâtul este chiar emitentul actului administrativ contestat în cauză.
Referitor la excepţia de litispendenţă motivată prin faptul că două dintre capetele de cerere fac obiectul altor cauze, aflate pe rolul instanţelor din Iaşi, nu a fost reţinută, deoarece reclamanţii şi-au precizat cererea de chemare în judecată în sensul că, şi-au restrâns acţiunea la cererea de suspendare a Ordinului nr. 5837 din 06 noiembrie 2009, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, aşa încât nu are nici o relevanţă pentru instanţa de contencios administrativ existenţa unor cauze de competenţa instanţelor civile investite cu contestaţii la executare sau litigii de muncă, chiar dacă sunt promovate de reclamanţii din prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, cu privire la existenţa cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că această condiţie este îndeplinită, existând îndoieli în privinţa legalităţii ordinului atacat, acesta fiind precedat de emiterea ordinului nr. 4294/2009 suspendat, de asemenea, până la soluţionarea cererii de anulare. Se mai reţine, totodată că ordinul contestat apare ca fiind abuziv, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 89 alin. (3) din Legea nr. 89/1995.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond a reţinut că aceasta rezultă din pierderile materiale suferite de reclamanţi care la data emiterii ordinului aveau calitatea de profesori universitari cu funcţii de conducere, cât şi din tulburarea evidentă a funcţionalităţii autorităţii publice, respectiv Universitatea „Petre Andrei".
2. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 4480 din 28 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, D.T. şi Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6), 7), 8) şi 9) C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. recurenţii critică soluţia pronunţată de Curtea de Apel susţinând că instanţa de fond a dat ceea ce nu s-a cerut atunci când s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a actului administrativ, considerându-se investită cu o cerere formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 când în realitate acţiunea reclamanţilor s-a întemeiat, în drept, pe prevederile dispoziţiilor art. 403 C. proc.civ. Susţin recurenţii că instanţa de fond a încălcat în mod flagrant principiul disponibilităţii în procesul civil, atât prin calificarea arbitrară a cererii de chemare în judecată, cât şi prin faptul că a considerat modificată o cerere şi pentru părţi care nu au semnat cererea precizatoare.
Printr-un al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc.civ. recurenţii susţin că hotărârea contestată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ci doar fraze eliptice şi contradictorii şi texte juridice străine de natura pricinii. Astfel, deşi instanţa de fond a reţinut că ordinul atacat a fost precedat de un alt ordin ce a fost suspendat în instanţă nu a făcut nici o apreciere în privinţa legăturii care ar fi între ordine şi ce a determinat-o să considere că suspendarea unui ordin generează suspendarea altui ordin, cu alt conţinut şi cu alte temeiuri de drept. Totodată instanţa de fond a apreciat asupra pretinsului caracter abuziv al ordinului contestat făcând referire la încălcarea unui text de lege fără incidenţă în cauză, respectiv art. 89 alin. (3) din Legea nr. 89/1995.
Printr-un alt motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenţii susţin că instanţa de fond, fără temei legal a preluat din cererea de chemare în judecată, calificarea ordinului contestat ca fiind de numire şi nu de confirmare a rectorului, făcând, astfel, o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Cu privire la motivul de recurs precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi în considerarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de fond nu s-a pronunţat atât, cu privire la excepţia de inadmisibilitate vizând incidenţa art. 403 C. proc. civ., cât şi asupra a două capete de cerere, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară şi constatarea suspendării de drept a ordinului contestat; este criticată, de asemenea, respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a emitentului, pentru motivele invocate în faţa instanţei de fond.
Într-un ultim motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţin recurenţii că suspendarea ordinului M.E.C.I. nr. 5837/2009 s-a făcut cu aprecierea greşită a probatoriului administrat şi cu neîndeplinirea condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de lege; susţin recurenţii că în speţa dedusă judecăţii motivele invocate, atât în privinţa cazului bine justificat, cât şi în privinţa cauzei iminente sunt străine de obiectul cauzei. Astfel, susţin recurenţii că sunt nefondate şi lipsite de logică juridică susţinerile instanţei cu privire la faptul că aparenţa de nelegalitate a ordinului contestat ar fi dată de faptul că acestuia îi precede un alt act administrativ suspendat de instanţa de contencios administrativ iar condiţia pagubei iminente ar fi justificată de pierderile materiale suferite de reclamanţi care nu mai au calitatea de salariaţi ai universităţii.
3. Hotărârea instanţei de recurs.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurenţilor-pârâţi şi raportat la prevederile legale incidente, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, în parte, prezentele recursuri pentru următoarele considerente:
În primul rând, Înalta Curte constată că nu sunt fondate şi nu pot fi primite motivele de recurs formulate în temeiul art. 304 pct. 6), 7) şi 8) C. proc. civ. dat fiind faptul că din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond s-a pronunţat în limitele cererilor cu care a fost investită de către reclamanţi şi a indicat, în pofida unor erori materiale şi a unei motivări în termeni generali, argumentele care i-au format convingerea în sensul hotărârii pronunţate. Totodată faptul că instanţa de fond, investită doar cu o cerere de suspendare provizorie a unui act administrativ, referindu-se la conţinutul ordinului contestat a reţinut că este vorba de numirea şi nu de confirmarea rectorului universităţii nu echivalează cu o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., aşa cum în mod eronat susţin recurenţii.
Înalta Curte va reţine, însă, în parte, criticile recurenţilor circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., pentru considerentele arătate în continuare:
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea acestor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Din motivarea cererii de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea acestor condiţii pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimaţii-reclamanţi.
Astfel, raportat la conţinutul Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 ca şi la probele administrate Înalta Curte constată că în mod greşit prima instanţă, a constatat că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită în cauză prin împrejurări de fapt ce atestă, prima facie, caracterul abuziv al ordinului contestat.
Astfel, Înalta Curte consideră că simpla referire la faptul că ordinul contestat a fost precedat de un alt ordin care a fost la rândul său suspendat de către instanţa de contencios administrativ, nu constituie, un argument care să justifice măsura excepţională a suspendării provizorii, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a ordinului contestat în condiţiile în care este fără putere de tăgadă faptul că cele două ordine, chiar dacă se referă la una şi aceiaşi persoană şi au în vedere aceiaşi funcţie, au la bază împrejurări de fapt diferite, şi au produs efecte diferite, ordinul contestat nemaiavând un caracter provizoriu, fiind emis, în baza art. 93 din Legea învăţământului nr. 84/1995, în urma parcurgerii unei proceduri aparent legale, în acest sens.
Totodată caracterul abuziv al ordinului contestat nu poate fi apreciat prin simpla raportare la încălcarea unui text de lege, fiind necesară indicarea în concret a împrejurărilor de natură a crea instanţei îndoieli puternice şi evidente asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat. Ori în cauză dedusă prezentei judecăţi instanţa de fond s-a limitat la indicarea unui text de lege pretins a fi încălcat în emiterea actului administrativ contestat, aspect de natură a nu convinge instanţa de control judiciar asupra îndeplinirii condiţiei cazului justificat.
De asemenea nu este îndeplinită nici cea de-a doua cerinţă impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită existenţa pericolului producerii unei pagube iminente pentru intimaţi sau perturbarea gravă a funcţionării instituţiei publice.
Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare de către reclamanţi în cererea de chemare în judecată.
Susţinerile referitoare la faptul că paguba iminentă creată reclamanţilor prin ordinul contestat, constă în pierderile de natură salarială nu sunt suficiente şi concludente pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecinţă a executării şi nu în împrejurări străine regimului administrativ aplicabile actului atacat, şi care, de altfel, fac obiectul unor litigii aflate pe rolul altor instanţe.
De asemenea şi justificarea pagubei iminente prin tulburarea evidentă a funcţionalităţii universităţii, nu este de natură a susţine măsura suspendării în condiţiile în care ordinul contestat viza tocmai confirmarea, unei persoane, în funcţia de rector al universităţii, aspect care nu poate fi calificat, de plano, drept factor evident de tulburare a funcţionalităţii respectivei instituţii, în absenţa administrării unor mijloace de probă în acest sens.
În ceea ce priveşte criticile recurenţilor referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor invocate în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate reţinând în acest sens că recurenţii au reiterat aceleaşi susţineri ca şi în faţa instanţei de fond cărora li s-a răspuns punctual şi pertinent în considerentele hotărârii recurate. În consecinţă neputând fi primite aceste critici, Înalta Curte urmează să menţină hotărârea instanţei de fond ca temeinică şi legală sub aspectul modului de soluţionare a excepţiilor invocate în cauză.
Faţă de considerentele mai sus expuse Înalta Curte constatând că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea, reţinând îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite, în parte, prezentele recursuri şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii intimaţilor-reclamanţi de suspendare a executării Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării , Tineretului şi Sportului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, T.D. şi Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 4480 din 28 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 emis de M.E.C.T.S., ca neîntemeiată.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă
| ← ICCJ. Decizia nr. 3342/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3345/2010. Contencios → |
|---|
