ICCJ. Decizia nr. 3345/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3345/2010
Dosar nr. 457/39/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 218 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.G., C.M., C.I., F.V.D., G.M., G.D.V., G.V., I.S.R., ş.a., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române ca nefondată; a respins excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de primul pârât, ca nefondate; a admis acţiunea formulată de reclamanţi faţă de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi i-a obligat pe aceştia la recunoaşterea gradelor profesionale corespunzătoare, de ofiţeri de poliţie, în condiţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 în favoarea reclamanţilor, raportat la data absolvirii de către fiecare reclamant a Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie Al. I. Cuza; a obligat pârâţii la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în dosarele de personal ale reclamanţilor, la recalcularea perioadelor pentru stagiul minim în grad şi la efectuarea celorlalte demersuri ce se impun pentru intervalul cuprins între data absolvirii facultăţii de către fiecare dintre reclamanţi şi până la data pronunţării hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Analizând cu prioritate excepţiile invocate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a constatat că, în speţă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu este parte în raportul de serviciu dintre reclamanţi şi angajator, competenţa sa vizând, conform art. 16 şi următoarele din OG nr. 137/2000, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de actul normativ în materie de discriminare.
În ceea ce priveşte legitimarea procesuală pasivă a Inspectoratului General al Poliţiei Române, instanţa a reţinut că potrivit art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, Inspectorul General al Poliţiei Române este cel care propune acordarea gradelor profesionale pentru ofiţerii de poliţie, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a, astfel încât apreciază că acest pârât justifică legitimarea procesuală pasivă în cauză, în timp ce faţă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se impune respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a reţinut că prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu îşi găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât obiectul acţiunii nu îl reprezintă anularea unui act administrativ, reclamanţii invocând refuzul nejustificat al pârâţilor de a le acorda gradul profesional corespunzător şi drepturile aferente, astfel încât nu există obligaţia de parcurgere a procedurii prealabile, procedură care priveşte doar actele administrative tipice, aşa cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, motivat de faptul că reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 27 din OG nr. 137/2000, conform cărora termenul pentru introducerea acţiunii de către persoana care se consideră discriminată este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei, apreciind că în speţă, data de Ia care începe să se calculeze acest termen este cea a pronunţării hotărârii nr. 68/2007, prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat existenţa unei fapte de discriminare prin aplicarea unui tratament diferenţiat absolvenţilor de la forma de învăţământ fără frecvenţă (frecvenţă redusă) a facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", comparativ cu absolvenţii de la forma de învăţământ zi.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că cererea este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii sunt agenţi de poliţie absolvenţi ai Facultăţi Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", situaţia acestora fiind reglementată de o normă cu caracter special, respectiv art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care instituie o excepţie de la regula consacrată în materia funcţiei publice prin actul normativ-cadru, Legea nr. 188/1999, conform căreia promovarea într-o funcţie publică superioară se face doar prin concurs sau examen, după caz.
Astfel, prin interpretarea acestui text de lege s-a concluzionat că în cazul absolvenţilor Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie indiferent de forma de învăţământ (deoarece unde legea nu distinge nici interpretul nu poate să o facă) sunt aplicabile dispoziţiile cu caracter special ale art. 21 alin. (3), aceştia primind gradul profesional de subinspector de poliţie şi fiind încadraţi ca debutanţi ca o consecinţă directă a absolvirii, calea de promovare prin concurs fiind destinată agenţilor de poliţie care au absolvit instituţii de învăţământ superior al Ministerului Internelor, altele decât Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza".
Ca urmare, instanţa a constatat că în mod nejustificat au refuzat pârâţii acordarea către reclamanţi a gradelor profesionale corespunzătoare de ofiţer de poliţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), susţinând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, atât pentru greşita soluţionare a unor excepţii de procedură, cât şi pentru greşita soluţionare a fondului cauzei, respectiv greşita aplicare a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, recurentul Inspectoratul General al Poliţiei Române a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de acţiunea formulată, faţă de prevederile art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora „Ministerul Administraţiei şi Internelor acordă gradele profesionale pentru ceilalţi ofiţeri de poliţie, la propunerea Inspectoratului General al Poliţiei României".
Prin urmare, Inspectoratul General al Poliţiei Române are doar competenţa de a face o propunere (ce nu constituie act administrativ în sensul art. d lit. c) din Legea nr. 554/2004) privind acordarea gradelor profesionale,iar în speţă raporturile juridice s-au născut în baza ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor prin care reclamanţilor li s-a acordat gradul de subinspector de poliţie ulterior absolvirii facultăţii, în condiţiile promovării unor concursuri organizate de structurile din subordinea ministerului.
Pe fondul cauzei recurentul susţine că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 conform cărora la absolvirea facultăţii de drept din cadrul Academiei de Poliţiei „Alexandru Ioan Cuza" aparţinând Ministerului de Interne poliţistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliţie – sunt aplicabile doar în cazul celor care debutează în această funcţie publică şi care au obligaţia de a susţine examenul de definitivat în profesie, după o perioadă de stagiu de un an. În speţă, în situaţia reclamanţilor sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (4) din lege, care prevăd obligaţia de a susţine examenul de definitivare în profesie după o perioadă de probă de 12 luni.
Recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiilor lipsei procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi prescripţiei dreptului la acţiune, întemeiată pe art. 21 alin. (1) şi (2) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Analizând cu prioritate motivul de recurs privind excepţia peremptorie şi dirimantă a lipsei procedurii administrative prealabile întemeiată pe art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte constantă că recursurile sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
În speţă reclamanţii, absolvenţi ai Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza a Ministerului de Interne, forma frecvenţă redusă – urmată în paralel cu activitatea de poliţist şi absolvită în anii 2003 şi 2004 -, în prezent având gradul de subinspector obţinut pe bază de examen, solicită ca această funcţie de subinspector să le fie recunoscută de la data absolvirii facultăţii, cu consecinţele corespunzătoare privind stagiul minim în grad şi recunoaşterea gradelor profesionale.
Recurenţii-reclamanţi susţin că au avut cunoştinţă de discriminarea produsă în ceea ce îi priveşte la data comunicării Hotărârii nr. 401 din 12 noiembrie 1007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi au formulat acţiunea în baza art. 27 din OG nr. 137/2000.
Instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, cu motivarea că obiectul acţiunii nu îl constituie un act administrativ tipic – în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 – ci refuzul nejustificat al pârâţilor de a le recunoaşte gradele profesionale corespunzătoare şi drepturile aferente, situaţie în care nu ar fi obligatorie procedura administrativă prealabilă.
Soluţia instanţei de fond este greşită, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 7 alin. (1) din legea menţionată „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există" , iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii".
În speţă, cu toate că reclamanţii –intimaţi pretind un drept ce s-ar fi născut odată cu absolvirea de către aceştia a facultăţii (anii 2003 şi 2004), nu au făcut dovada adresării vreunei cereri către autorităţile administrative pârâte, anterior datei de 27 martie 2009 când a fost promovată prezenta acţiune, aceştia adresându-se direct instanţei.
Invocarea dispoziţiilor procedurale ale art. 27 din OUG nr. 137/2000 de către reclamanţii-intimaţi este neconcludentă în cauză, deoarece aceste dispoziţii se referă la acţiunea formulată în faţa unei instanţei de drept comun, iar nu în baza legii speciale a contenciosului administrativ.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală, ignorând condiţiile de formă obligatorii ale acţiunii în contencios administrativ – respectiv existenţa unei cereri prealabile adresate autorităţii administrative, conform art. 8 alin. (1) cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 -, iar în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei nr. 218 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii administrative prealabile.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3344/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3346/2010. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
