ICCJ. Decizia nr. 3356/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3356/2010
Dosar nr. 120/33/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul O.D.N. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi R.N.P.R., solicitând anularea Ordinului nr.2 din 6 ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi anularea parţială a Hotărârii nr. 1 din 8 ianuarie 2009 a Consiliului de administraţie al R.N.P.R.
In şedinţa de la 07 octombrie 2009, instanţa a disjuns capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 1 emisă de R.N.P.R., apreciind că, în raport de natura acestui act, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de drept comun.
Astfel, Curtea de apel a rămas învestită cu privire la soluţionarea cererii de anulare a Ordinului nr. 2 din 6 ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat în mod nelegal s-a dispus încetarea exercitării atribuţiilor funcţiei de manager-director general al R.N.P.R., începând cu 6 ianuarie 2009, în raport de dispoziţiile incidente în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 445 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea Ordinului nr. 2 din 6 ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data emiterii ordinului contestat era în vigoare H.G nr. 1105/2003 care în art. 18 din regulamentul ce constituie anexa 1 la acest act normativ prevede că „managerul - directorul general este numit în condiţiile prevăzute de lege".
Cum acest regulament nu stabileşte situaţiile şi procedura de încetare a funcţiei de manager - director general, devin aplicabile dispoziţiile Legii nr. 66/1993 privind contractul de management, iar art. 16 din acest act normativ reglementează condiţiile în care încetează acest contract. In contractul de management-respectiv în situaţia regiilor autonome au calitate de părţi regia autonomă prin reprezentantul ministerului sau al autorităţii executive a administraţiei locale şi managerul.
Or, în raport de dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a apreciat că emiterea ordinului contestat s-a făcut cu încălcarea acestor norme, pentru că măsura încetării contractului de mandat putea fi dispusă de ministru numai în calitate de reprezentant al regiei.
Din punct de vedere formal, instanţa a reţinut că ordinul atacat nu este motivat.
In speţă, emitentul actului atacat nu a indicat motivele de fapt şi de drept pentru care a dispus încetarea exercitării de către reclamant a atribuţiilor funcţiei de manager-director general, încălcându-se astfel atât normele de drept intern, cât şi normele comunitare.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că lipsa motivării împiedică orice cenzură judiciară a legalităţii ordinului contestat, constituind un viciu fundamental ce determină nulitatea actului administrativ.
La soluţia pronunţată, judecătorul fondului a avut în vedere şi Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (77) alin. (31) cu privire la protecţia individului în relaţia cu actele autorităţilor administrative, prin care s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul şi practica lor administrativă de anumite principii enunţate în rezoluţie, în scopul protecţiei persoanelor, în procedurile administrative. Printre cerinţele unei administraţii bune şi eficiente este inserată şi obligaţia de prezentare a motivelor care stau la baza actului.
Împotriva sentinţei civile nr. 445 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de anulare a Ordinului nr. 2/2009 în principal ca fiind lipsită de obiect şi în subsidiar ca neîntemeiată.
Recurentul a învederat, prin motivele de recurs, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, instanţa de fond având obligaţia de a respinge cererea ca rămasă fără obiect întrucât reclamantul urmăreşte, în esenţă, repunerea sa în funcţia publică deţinută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja. Pe de altă parte, pârâtul a arătat că în mod greşit prima instanţă a considerat că actul administrativ atacat nu este motivat şi că această împrejurare constituie un viciu fundamental ce determină nulitatea actului administrativ. Or, Ordinul nr. 2 din 24 aprilie 2009 a fost emis de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale în aplicarea prevederilor art. 7 alin. (7) din HG nr. 385/2007 şi el s-a întemeiat pe constatările din raportul de control al Departamentului de Control al Guvernului privind verificarea efectuată la R.N.P.R. pentru perioada 1 ianuarie 2006-28 noiembrie 2009, prin care s-a reţinut că reclamantul nu a îndeplinit indicatorii prevăzuţi în programul de activitate pe anul 2008, adică nu a îndeplinit criteriile de performanţă stabiliţi în Programul de activitate al R.N.P.R.
Recursul este nefondat.
Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii actelor administrative potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată trebuie să cunoască raţiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.
In cauză, cum corect a reţinut instanţa de fond, actul administrativ unilateral individual atacat pe calea contenciosului administrativ, anume Ordinul nr. 2 din 6 ianuarie 2009 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale prin care s-a dispus ca începând cu data emiterii ordinului să înceteze exercitarea de către O.D.N. a atribuţiilor funcţiei de manager - director general al R.N.P.R., nu este motivat în fapt şi în drept, astfel că în mod întemeiat acţiunea reclamantului a fost admisă.
În aceste condiţii, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că este legală hotărârea atacată se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor (succesorul fostului Minister al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) împotriva sentinţei nr. 445 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Recurentul, fiind în culpă procesuală, va fi obligat, în baza prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în favoarea intimatului O.D.N. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 445 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul Ministerul Mediului şi Pădurilor la 1500 lei cheltuieli de judecată către O.D.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3351/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3363/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|