ICCJ. Decizia nr. 3380/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3380/2010
Dosar nr. 1576/44/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta D.L. a solicitat în contradictoriu cu A.N.S.V.S.A. suspendarea executării Ordinului nr. 70132 din 2 octombrie 2009 emis de A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator al D.S.V.P.S.A. Vrancea.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că revocarea sa din funcţie este nelegală deoarece a survenit la doar câteva luni de la numirea sa în această funcţie. Reclamanta a mai arătat că noii indicatori de performanţă au fost deja asumaţi prin contractul de management, astfel încât nu s-a schimbat nimic în structura postului. Pe de altă parte, a considerat că este bine justificată cererea sa prin aceea că există o puternică îndoială asupra legalităţii actului criticat, atâta vreme cât se tinde ca în mod unilateral să fie desfiinţat un contract de factură bilaterală.
În ceea ce priveşte paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcţiei câştigate prin numire directă, şi în cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite.
Prin sentinţa civilă nr. 252 din 17 noiembrie 2009 Curtea de Apel Galaţi a admis cererea formulată de reclamanta D.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 70132 din 02 octombrie 2009 emis de autoritatea pârâtă până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, fără a prejudeca fondul, există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamantă, pornind chiar de la premisa posibilităţii revocării unilaterale a unui contract bilateral aşa cum este contractul intervenit între reclamantă şi autoritatea pârâtă. Fireşte, instanţa urmează să stabilească în ce măsură modificarea indicatorilor de performanţă este într-adevăr de natură a modifica considerabil obiectul contractului, astfel încât măsura să fie justificată.
În privinţa pagubei iminente, afectarea dreptului la muncă al reclamantei precum şi imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale din funcţia deţinută pot fi considerate de natură a-i produce acesteia un prejudiciu viitor şi sigur, fără a mai fi necesară dovedirea Iui. Neprestând munca la care s-a angajat prin contract, este pusă în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor ca şi condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la existenţa cazului bine justificat, instanţa de fond a reţinut că „există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamantă, pornind chiar de la premisa posibilităţii revocării unilaterale a unui contract bilateral aşa cum este contractul intervenit între reclamantă şi autoritatea pârâtă".
Recurenta mai susţine că reţinerea primei instanţe este nefondată întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit. a) din contractul de management, angajatorul are dreptul să analizeze periodic modul de îndeplinire a obligaţiilor pe care şi le-a asumat directorul coordonator adjunct prin fişa postului precum şi prin contract şi să adopte măsuri de recompensare sau sancţionare a acestuia, conform legii având dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator adjunct a atribuţiilor din fişa postului precum şi dreptul de aplica sancţiuni conform prevederilor legale în vigoare şi prezentului contract.
Recurenta mai arată că prin semnarea contractului de management intimata-reclamantă a fost de acord cu toate clauzele contractuale inserate în acesta inclusiv cu cele referitoare la condiţiile de încetare a contractului de management.
Astfel, reţinerea instanţei de fond este neîntemeiată, întrucât, instanţa având un rol decisiv trebuia să aprecieze cu obiectivitate aparenţa de ilegalitate a actului administrativ şi să hotărască suspendarea actului cu mare atenţie şi numai în cazurile în care suspendarea se impune cu evidenţă.
Mai mult, instanţa de fond nu a prezentat motivele concrete de nelegalitate ale actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de intimata-reclamantă.
Recurenta mai precizează că pentru a dispune măsura contestată a avut în vedere rezultatele evaluării, în urma căreia intimata-reclamantă a primit calificativul „nesatisfăcător" şi recomandarea de încetare a contractului de management, în condiţiile legale.
Mai învederează faptul că împrejurările din cazul de faţă, nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.
În speţă, cazul bine justificat nu poate fi dovedit numai prin simplele afirmaţii ale intimatei-reclamante sau prin argumentele juridice prezentate şi sumar probate. Acestea nu pot fi de natură a crea o îndoială serioasă în ceea ce priveşte actul contestat, astfel încât motivarea instanţei de fond cu privire la existenţa cazului bine justificat este neîntemeiată.
Recurenta mai susţine că, la momentul eliberării intimatei-reclamante din funcţia de director coordonator al D.S.V.S.A. Vrancea, aceasta a revenit în funcţia de consilier superior în cadrul D.S.V.S.A. Vrancea, funcţie din care a fost suspendată pe toată durata exercitării atribuţiilor stabilite prin Ordinul nr. 69868 din 25 mai 2009, astfel încât intimata-reclamantă nu s-a aflat în imposibilitatea obţinerii de venituri, aşa cum în mod neîntemeiat a reţinut instanţa de fond.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a apreciat că situaţia prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Raportat la probele administrate instanţa de fond, motivat şi argumentat a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamanţilor în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantei, fără a stabili pe fondul cauzei, în procedura cererii de suspendare, dacă această pagubă are la bază primirea unor sume de bani fără respectarea unor clauze contractuale.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A., împotriva sentinţei civile nr. 252 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3379/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3381/2010. Contencios → |
|---|
