ICCJ. Decizia nr. 3385/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3385/2010
Dosar nr. 1622/1/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta E.E. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A. pentru a se dispune anularea Ordinului nr. 69501 din 23 aprilie 2009, pentru a fi reintegrată în postul deţinut anterior emiterii acestui ordin, acela de director executiv adjunct economic şi pentru a-i fi achitate cheltuielile de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că actul este nelegal, întrucât este întemeiat pe art. III alin. (11) din OUG nr. 37/2009, care este în neconcordanţă cu dispoziţiile art. 97-99 din Legea nr. l88/1999, în sensul că, această lege, nu include şi cazul de încetare a raporturilor de muncă instituit prin ordonanţa amintită.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că actul normativ a stabilit că ocuparea funcţiilor, inclusiv a celei pe care a deţinut-o reclamanta, trebuie să se facă pe baza evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale, fiind respectat întocmai actul normativ.
Prin sentinţa civilă nr. 13/F-CONT din 20 ianuarie 2010 Curtea de Apel Piteşti a admis acţiunea, a dispus anularea Ordinului nr. 69501 din 23 aprilie 2009 şi reintegrarea contestatoarei în funcţia avută anterior emiterii acestuia (director executiv adjunct economic).
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că ordinul este nelegal, întrucât, deşi sunt reţinute dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 188/1999, în textul de lege, nu se regăseşte situaţia prezentă, adică desfiinţarea denumirii funcţiei publice, cu menţinerea aceloraşi atribuţii.
De asemenea, acesta se întemeiază pe OUG nr. 37/2009, declarată neconstituţională, iar OUG nr. 105/2009 care o abrogă, a fost de asemenea, declarată neconstituţională.
Instanţa de fond a mai reţinut că art. 100 lit. a) din Legea nr. 188/1999, defineşte noţiunea de reorganizare a instituţiei şi numirea funcţionarilor publici în noile funcţii publice, atunci când se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice cu mai mult de 50%.
Cu alte cuvinte, modificarea denumirii funcţiei, fără ca atribuţiile să se modifice cu peste 50%, trebuia să conducă la menţinerea reclamantei în această funcţie şi nu eliberarea acesteia din funcţia de director executiv adjunct economic.
De asemenea, art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, interzice înfiinţarea de posturi similare celor desfiinţate, pentru o perioadă de un an de la data reorganizării, astfel cum s-a întâmplat.
Pe de altă parte, analizând actul administrativ atacat instanţa de fond a apreciat că acesta nu este motivat, deoarece nu justifică măsura adoptată, redă texte de lege în mod generic, care nu-şi găsesc aplicabilitatea în cauză.
Cerinţa motivării se impune pentru a nu prejudicia interesele funcţionarilor publici. Actele administrative trebuie să prevadă în primul rând natura măsurii adoptate, sub aspectul modificării unilaterale a raporturilor de muncă şi corespondenţa acestora cu textele legale, adică să se precizeze dacă este vorba de transfer, mutare definitivă, sancţiune administrativă, etc.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă, aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate, care se subsumează motivului de recurs invocat.
- funcţia publică deţinută de reclamantă a fost desfiinţată prin art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, iar măsura urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, aceasta producându-se „ope legis";
- instituţia publică pârâtă nu a avut un drept de opţiune în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009;
- legalitatea unui act administrativ se apreciată prin raportarea la cadrul legal existent la data emiterii sale, respectiv dispoziţiile legale imperative prevăzute de OUG nr. 37/2009, în vigoare la acel moment.
- Ordinul nr. 69501 din 22 mai 2009 a fost motivat atât în fapt cât şi în drept, astfel că în mod eronat prima instanţă a reţinut că acesta nu este motivat.
Recursul este nefondat.
În cauză este necontestat că Ordinul nr. 69501 din 23 aprilie 2009 a fost emis de către preşedintele A.N.S.V.S.A. ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice care, la art. III alin. (1) şi (3) a stabilit că: „(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numărului de posturi care se desfiinţează".
De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/ 2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(…)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă, instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat – Ordinul nr. 69501 din 23 aprilie 2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut, în esenţă, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ şi nu în funcţie de evenimente survenite ulterior, precum declararea neconstituţionalităţii sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parţial adevărat.
Într-adevăr, având în vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau aplicarea în concret a legii, deci în baza şi în limitele legii, rezultă că instanţa trebuie să-şi limiteze verificarea conformităţii actului administrativ cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ.
Art.126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările şi modificările ulterioare, au instituit o soluţie juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţă care au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.
3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.
4) În situaţia în care Decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţie dintr-o ordonanţă declarată ulterior neconstituţională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de faţă.
Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 413/2010, Curtea Constituţională antamând situaţia creată ca urmare a aplicării OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 a menţionat în mod expres că: „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă etc.)".
În concluzie, faţă de cele reţinute, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond, privind anularea Ordinului nr. 69501 din 23 aprilie 2009 urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să respingă recursul formulat de recurentul-pârât ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 13/F-CONT 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3381/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3390/2010. Contencios → |
|---|
