ICCJ. Decizia nr. 3390/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3390/2010
Dosar nr. 4492/2/200.
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I.V.B.A. SRL, a chemat în judecată pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.), solicitând anularea deciziei nr. 292 din 14 aprilie 2009 emisă de aceasta.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin actul contestat pârâta a reţinut o faptă în sarcina societăţii comerciale deşi aceasta este imputabilă administratorului persoană fizică, iar dreptul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru aplicarea sancţiunii pentru pct. 1 din decizie este prescris.
Mai susţine reclamanta că acest punct din decizie este lovit de nulitate deoarece nu i-a fost respectat dreptul de a-şi expune punctul de vedere. Mai mult decât atât, pct. 1 şi 3 din Decizia atacată sunt neîntemeiate, neputându-se reţine săvârşirea unei contravenţii în aceste cazuri.
În fine, reclamanta a susţinut că Decizia a fost prematur emisă întrucât pârâta nu a respectat obligaţia de notificare, iar controlul a fost efectuat cu încălcarea obligaţiilor legale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3839 din 11 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC I.V.B.A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese în considerentele sentinţei, următoarele:
Prin Decizia nr. 292 din 14 aprilie 2009 pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a constatat, în urma controlului efectuat la societatea SC I.V.B.A., încălcarea prevederilor art. 35 alin. (5) lit. h) şi art. 39 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 32/2000 şi ale art. 2 lit. i) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare puse în aplicare prin Ordinul nr. 3110/2004 şi a dispus sancţionarea reclamantei cu interzicerea temporară a exercitării activităţii de asigurare până la data aprobării unei noi persoane semnificative conf. art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000.
în art. 2 şi art. 3 din decizie, pârâta a instituit obligaţia reclamantei de prezentare a situaţiei deconturilor conform semnificaţiei cont 401 şi de comunicare a documentelor justificative din care să rezulte serviciile prestate în baza contractelor indicate şi a unei note de fundamentare în care să prezinte modul de derulare a contractelor, stabilind termenele pentru îndeplinirea obligaţiilor de 30 de zile şi respectiv 3 zile.
Prima instanţă a reţinut că este neîntemeiată critica adusă deciziei de sancţionare pe motiv că fapta reţinută la art. 1 nu este imputabilă societăţii ci administratorului persoană fizică.
Astfel, după sancţionarea directorului executiv I.V. cu retragerea aprobării acordate prin Decizia nr. 71 din 7 decembrie 2001, reclamanta nu mai putea funcţiona întrucât nu avea personal cu aprobare acordată de către pârâtă pentru exercitarea profesiei de intermediar în asigurări/reasigurări. Fapta săvârşită constituie contravenţie, pentru care pârâta a individualizat corect sancţiunea de interzicere temporară a exercitării activităţii de asigurare până la data aprobării unei noi persoane semnificative.
Totodată a înlăturat critica reclamantei în sensul că dreptul de a aplica sancţiunea de la pct. 1 era prescris la data emiterii actului instanţa constatând că până la aprobarea unei persoane semnificative în cadrul societăţii reclamante de către pârâtă, exercitarea activităţii de asigurare fără existenţa persoanei semnificative, constituie o faptă continuată, prevăzută de lege şi pentru care pârâta poate aplica sancţiunea în orice moment al constatării acesteia.
Mai mult, nu poate fi reţinută nici critica reclamantei în sensul că Decizia este lovită de nulitate întrucât nu le-a fost respectat dreptul de a expune punctul de vedere.
Procesul verbal de control a fost încheiat la 13 februarie 2009 şi a fost semnat cu obiecţiuni de reclamantă, iar Decizia contestată a fost emisă la 14 aprilie 3009 fără ca în acest interval de timp reclamanta să transmită pârâtei obiecţiunile.
Notificarea, prevăzută de lege la care face trimitere reclamanta, se referă la situaţia în care există constatări pe care cel controlat nu le cunoaşte, nu şi pentru situaţia reţinută în urma controlului şi adusă la cunoştinţă sub semnătură societăţii controlate.
Referitor la susţinerea reclamantei în sensul că pârâta şi-a depăşit sfera controlului prin faptul că a verificat întreaga sa activitate , prima instanţă a constatat că este de asemenea nefondată, în condiţiile în care din actele aflate la dosar nu rezultă că reclamanta a mai avut anterior un control din partea pârâtei, astfel că, atribuţiile C.S.A. de supraveghere a asigurărilor nu pot fi interpretate în sensul că ar fi limitate doar la anumite aspecte din activitatea brokerilor de asigurare.
Cu privire la obligaţiile de prezentare a situaţiei deconturilor conform semnificaţiei cont 401 şi de comunicare a documentelor justificative, s-a constatat că acestea au fost stabilite de pârâtă în baza atribuţiilor conferite de lege, iar sancţiunea în cazul nerespectării termenelor impuse pentru executarea obligaţiilor poate fi dispusă ulterior de către pârâtă conf. art. 381 din legea privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor.
3. Recursul reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC I.V.B.A. SRL, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ., dispoziţiile Legii speciale nr. 32/2000 precum şi ale Ordinului nr. 3110/2004.
În motivarea căii de atac, recurenta reia criticile formulate împotriva deciziei de sancţionare analizate în mod punctual de prima instanţă şi susţine că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra argumentului referitor la faptul că au fost aplicate două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
Recurenta analizează fiecare punct al deciziei de sancţionare, considerând că în mod nelegal a fost atrasă răspunderea sa contravenţională pentru o faptă imputabilă administratorului persoană fizică şi că ea deci nu putea controla sau limita acţiunile administratorului la alte societăţi.
Susţine recurenta că a formulat cerere pentru aprobarea ca persoana reprezentativă pentru V.G., iar intimata C.S.A. a refuzat aprobarea acestei cereri.
Astfel, deşi ar fi luat imediat toate măsurile pentru înlocuirea administratorului V.I. cu directorul executiv aflat deja în funcţie, aşa cum cerea C.S.A. şi a solicitat ridicarea sancţiunii, intimata a tergiversat soluţionarea cererii. Recurenta arată că sancţiunea dispusă prin Decizia nr. 292/2009, respectiv interzicerea temporară a activităţii de asigurare este aplicată în mod nelegal deoarece exista o altă persoană calificată, răspunzând astfel afirmaţiei C.S.A., că societatea nu ar avea personal care să corespundă criteriilor impuse de Normele aprobate prin Ordinul nr. 3110/2004.
Cu privire la punctul 2 din Decizia contestată se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra argumentelor invocate privind faptul că societatea recurentă nu este o societate de asigurare, ci broker de asigurare şi deci nu încasează prime, ci comisioane pentru poliţele încheiate în numele asiguratorului.
O critică directă priveşte punctul 3 din Decizia de sancţionare care priveşte înregistrarea şi modul de derulare al contractelor cu SC G. SRL şi SC I.V. SRL.
Arată că nu a comunicat în termen de trei zile documentele justificative şi o notă de fundamentare cu privire la două contracte, în condiţiile în care, cu prilejul controlului a pus la dispoziţia inspectorului toate documentele solicitate, inclusiv cele pretins nepredate.
Recurenta reia criticile ce vizează respectarea de către C.S.A. a normelor legale privind controlul respectiv, susţine că Decizia a fost emisă prematur prin nerespectarea obligaţiei de notificare, Decizia este lovită de nulitate cu privire la punctul 1 întrucât nu i-a fost respectat dreptul de a-şi expune punctul de vedere cu privire la fapta imputată şi că nu s-a respectat de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor regulile controlului inopinat.
Dreptul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de a aplica sancţiunea la punctul 1 din Decizie s-a prescris prin depăşirea termenului de 24 de luni de la data săvârşirii faptei de către administratorul V.I.
Recurenta-reclamantă a arătat că sancţiunea a fost individualizată în mod greşit, în raport de prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, sancţiunea fiind foarte dură şi complet disproporţională, în raport cu faptele reţinute şi că fapta de la pct.1 din decizie nu-i aparţine, pentru punctul 2 din decizie: înregistrările s-au făcut corect în contul 412, conform dispoziţiilor legale, iar referitor la punctul 3 din decizie, susţine că documentele au fost puse la dispoziţie în timpul controlului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare, Decizia nr. 292 din 14 aprilie 2008, prin care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a sancţionat-o cu interzicerea temporară a exercitării activităţii de asigurare până la data aprobării unei noi persoane semnificative, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. d)din Legea nr. 32/2000.
În acest sens s-a reţinut că singura persoană semnificativă (în sensul Legii nr. 32/2000) din cadrul societăţii reclamante a fost sancţionată cu retragerea aprobării ca urmare a faptului că acesta avea calitatea de conducător executiv în mai multe societăţi comerciale, încălcând prevederile art. 2 lit. i) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 3110/2004, faptă ce constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000.
Astfel, legea specială prevede la art. 35 alin. (15) faptul că „toate rapoartele, documentele şi solicitările brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare , precum şi corespondenţa de orice fel a acestora cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor fi semnate, după caz, numai de persoanele semnificative", iar intimata a aplicat măsura interzicerii temporare a activităţii până la data aprobării unei noi persoane semnificative care să îndeplinească condiţiile prevăzute de Norme.
În art. 2 şi art. 3 din Decizia contestată, intimata-pârâtă a reţinut obligaţia reclamantei-recurente de prezentare a situaţiei deconturilor, conform semnificaţiei contului 401 „Decontări cu asigurătorii şi reasigurătorii privind primele intermediare" şi documentele justificative din care să reiasă serviciile prestate în baza contractelor încheiate cu SC G. SRL şi SC I.V. SRL, precum şi o notă de fundamentare în care să se prezinte modul de derulare a contractelor menţionate şi modul de decontare a serviciilor prestate.
Recurenta-reclamantă a formulat mai multe critici împotriva Deciziei nr. 292/2009 prin care a fost sancţionată cu interzicerea temporară a exercitării activităţii şi au fost stabilite în sarcina societăţii două obligaţii precizate în mod expres în conţinutul actului contestat.
Prima instanţă a analizat în mod punctual susţinerile părţilor în raport de prevederile legale incidente în cauză şi în mod corect a constatat că nu sunt elemente de nelegalitate a actului contestat, motiv pentru care în baza art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Astfel, instanţa avea obligaţia de a examina motivele de nelegalitate ale deciziei de sancţionare, iar nu toate argumentele de fapt şi de drept indicate de părţi, care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor de nelegalitate pe care se sprijină.
Prima instanţă în cuprinsul hotărârii recurate a arătat considerentele pentru care a respins acţiunea, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele reclamantei, astfel că sub aspectul nemotivării sentinţei, criticile nu pot fi reţinute.
În mod corect au fost înlăturate susţinerile reclamantei potrivit cărora fapta reţinută la art. 1 din decizie nu este imputabilă societăţii, ci administratorului persoană fizică şi că au fost aplicate două sancţiuni pentru aceeaşi faptă, pentru considerentele mai sus arătate, respectiv administratorul a fost sancţionat pentru că avea calitatea de conducător executiv în alte societăţi comerciale, iar societatea reclamantă pentru că nu avea încadrată o persoană semnificativă care să corespundă criteriilor de calificare stabilite prin norme, conform art. 2 lit. h) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 3110/2004.
Recurenta s-a apărat, susţinând că în urma retragerii aprobării, a luat măsura înlocuirii administratorului cu directorul executiv aflat deja în funcţie, iar C.S.A. a tergiversat soluţionarea şi aprobarea cererii de înlocuire.
Această situaţie nu poate conduce la anularea deciziei, în condiţiile în care potrivit art. 33 alin. (10) din Legea nr. 32/2000 „toate persoanele numite în funcţia de administrator şi/sau în conducerea executivă trebuie să îndeplinească criteriile şi condiţiile pentru aprobarea persoanelor semnificative ale intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi", iar persoana numită de societate nu era o persoană semnificativă aprobată de C.S.A. aşa cum prevede legea.
Astfel, până la aprobarea unei persoane semnificative, exercitarea activităţii, constituie o faptă continuată, pentru care C.S.A. poate aplica sancţiunea interzicerii temporare a activităţii, iar persoana a cărei aprobare a fost solicitată nu putea îndeplini nici măcar funcţia de conducător executiv fără aprobarea C.S.A.
Recurenta, în raport de al doilea aspect reţinut prin Decizia contestată susţine că nu este o societate de asigurare, şi nu încasează prime, ci comisioane, în calitatea sa de broker de asigurare.
Această critică este neîntemeiată în raport de prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 33 alin. (41) din Legea nr. 32/2000, care prevăd obligaţia recurentei-reclamante de a evidenţia primele de asigurare într-un cont distinct, iar în lipsa acestor înregistrări în timpul controlului efectuat de C.S.A., neputându-se clarifica situaţia contului 401 „Decontări cu asiguratorii şi reasiguratorii privind primele intermediate", s-a stabilit obligaţia de a comunica valoarea sumelor încasate cu titlu de primă şi a sumelor plătite societăţilor de asigurare.
Critica care priveşte punctul 3 din Decizia contestată nu poate fi reţinută în condiţiile în care afirmaţia recurentei-reclamante că ar fi pus la dispoziţia echipei de control înscrisurile societăţii privind modul de derulare al contractelor cu SC I.V. SRL şi SC G. SRL este lipsită de suport probatoriu şi nu înlătură concluzia echipei de control care a constatat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă mai multe neconcordanţe cu privire la contractele respective şi deci nu s-a putut clarifica situaţia acestor contracte, precum şi activităţile prestate în baza acestora.
Susţinerea recurentei că nu au fost respectate normele legale cu privire la activitatea de control, este deasemenea nefondată.
Decizia contestată a fost emisă în baza unui control inopinat la sediul brokerului, pentru care nu exista obligaţia de notificare ca în cazul controlului permanent prevăzut de art. 381 alin. (6) şi (7) din lege, ocazie cu care s-a încheiat un proces verbal de control la 3 februarie 2009, semnat cu obiecţiuni de către persoana contestată, astfel că nu poate fi reţinută nici afirmaţia potrivit căreia ar fi fost privată de dreptul a-şi exprima punctul de vedere asupra aspectelor contestate în urma controlului.
Sancţiunea a fost aplicată recurentei pentru încălcarea art. 35 alin. (1) lit. h) din lege, pentru motivele arătate şi, în cauză, se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei, la individualizarea căreia au fost avute în vedere prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 şi art. 2 alin. (1) din Norme, respectiv conduita brokerului şi istoricul sancţiunilor aplicate.
Mai mult, este de reţinut că potrivit notelor scrise depuse la dosar de intimata C.S.A., urmare a faptului că SC I.V.B.A. SRL nu a respectat obligaţiile stabilite prin Decizia nr. 292/2009, s-a dispus sancţionarea ulterioară a societăţii cu retragerea autorizaţiei de funcţionare, prin Decizia nr. 750 din 1 octombrie 2009.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.V.B.A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3839 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3385/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3391/2010. Contencios → |
|---|
