ICCJ. Decizia nr. 3445/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.3445/2010

Dosar nr. 5166/2/2009

Şedinţa de la 28 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3482 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea aşa cum a fost completată, la data de 27 octombrie 2009, de reclamantul T.D. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului sporul de confidenţialitate - de 12 % din salariul de bază aferent perioadelor 09 martie - 10 aprilie 2009 şi 22 iunie - 10 iulie 2009.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 2340 din 30 octombrie 2008, I.G.P.R. i-a acordat separat şi suplimentar reclamantului T.D., sporul de confidenţialitate de 12 % pentru perioada 02 octombrie 2008 - 01 septembrie 2012 dată la care expiră valabilitatea autorizaţiei de acces.

Instanţa de fond a mai reţinut că prin Dispoziţia I.G.P.R. nr. 1095 din 03 aprilie 2009, reclamantului i-au fost restrânse drepturile salariale la salariul de bază, sporul de fidelitate şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, toate celelalte sporuri acordate în aplicarea dispoziţiilor OG nr. 38/2003, fiindu-i suspendate, fără însă a se preciza concret dacă este vorba şi de sporul de confidenţialitate, datorită faptului că în perioada 09 martie - 10 aprilie 2009 reclamantul a urmat „Cursul dezvoltarea carierei management. Pregătire pentru misiuni internaţionale E.U.P.O.L.".

A mai reţinut instanţa de fond că prin deciziile nr. 1095 din 03 aprilie 2009 şi nr. 1400 din 14 martie 2009 I.G.P.R. a stabilit că poliţiştii din cadrul I.G.P.R. care au urmat cursuri de carieră, beneficiază de salariul de bază avut la data începerii cursurilor şi după caz, de sporul de fidelitate şi de sporurile aplicabile personalului din instituţiile de învăţământ.

Concluzionând, prima instanţa a constatat că nici Anexa 13 din Ordinul nr. S/629 al Ministerul Administraţiei şi Internelor nu cuprinde dispoziţii care să reglementeze o eventuală suspendare a sporului de confidenţialitate şi nici Deciziile nr. 1095 din 03 aprilie 2009 şi nr. 1400 din 14 martie 2009 emise de I.G.P.R. nu prevăd dispoziţii exprese privitoare la suspendarea sporului de confidenţialitate.

Împotriva sentinţei civile nr. 3482 din 27 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul I.G.P.R., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa de fond a interpretat greşit situaţia juridică dedusă judecăţii şi hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că acţiunea reclamantului este neîntemeiată şi trebuie respinsă, întrucât art. 35 alin. (2) din OG nr. 38/2003 prevede un regim salarial distinct, restrâns, pentru poliţiştii care urmează cursuri de carieră. Pe perioada acestor cursuri, se întrerupe implicit ope legis acordarea celorlalte drepturi de natură salarială, care nu sunt enumerate în norma menţionată. Operaţiunea tehnico-administrativă de aplicare a acestei prevederi legale s-a concretizat în emiterea Dispoziţiilor I.G.P.R. nr. 1095 din 3 aprilie 2009 şi nr. 1400 din 14 mai 2009, în care sunt prevăzute drepturile de care beneficiază poliţiştii pentru perioada în care au urmat cursuri de carieră. Faţă de acest regim legal imperativ, nu este necesară stipularea expresă a drepturilor salariale a căror acordare este întreruptă pentru perioada respectivă. Din punct de vedere al tehnicii legislative, nici în OG nr. 19/2006 şi nici în Ordinul M.I.R.A nr. S/629/2008 nu se prevede interdicţia întreruperii acordării sporului de confidenţialitate în situaţiile reglementate expres, anterior, de actele normative în materie. Deşi ulterioară OG nr. 38/2003, OG nr. 19/2006 nu intervine cu privire la restrângerea drepturilor salariale reglementată de art. 35 alin. (2) din primul act normativ menţionat. Mai mult, după apariţia OG nr. 19/2006, a fost adoptată OG nr. 57/2006 pentru modificarea OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2006, care modifică alin. (2) al art. 35 din OG nr. 38/2003, în sensul adăugării sporului de fidelitate la remuneraţia de care beneficiază poliţiştii pe durata cursurilor de carieră, fără să adopte aceeaşi măsură şi în ceea ce priveşte sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate.

În ceea ce priveşte fondul dreptului aflat în discuţie, s-a arătat că sporurile, cum este şi cel pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, sunt elemente accesorii şi variabile ale salariului, care se acordă în funcţie de condiţiile în care se prestează munca şi constituie, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiţii de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerinţe speciale, una dintre acestea fiind aceea ca funcţionarul să lucreze efectiv în condiţiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor. Pe de altă parte, s-a relevat că practica judiciară a statuat că un spor are şi un caracter limitat în timp iar plata lui încetează ori de câte ori nu mai subzistă condiţiile de muncă deosebite care au justificat acordarea lui prin Decizia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice competente şi că nu se poate pretinde acordarea unui spor cu valoare de drept salarial în condiţiile în care nu a fost încă prestată de către angajat munca ce justifică acordarea salariului.

În fine, referitor la cele reţinute în considerentele hotărârii instanţei de fond în sensul că actul normativ invocat (OG nr. 19/2006) nu cuprinde dispoziţii care să reglementeze o eventuală suspendare/întrerupere a sporului şi că dispoziţiile I.G.P.R. nr. 1400 din 14 mai 2009 şi nr. 1095 din 3 aprilie 2009 nu se referă expres la suspendarea sporului de confidenţialitate, s-a precizat de către recurent că instanţa de fond nu a ţinut seama de prevederile art. 35 alin. (2) din OG nr. 38/2003 care dispun restrângerea drepturilor salariale ale poliţiştilor care participă la cursurile de natura celui urmat de intimatul - reclamant şi că aceasta a sancţionat practic tehnica de redactare sub aspect logic a dispoziţiilor I.G.P.R. emise în aplicarea art. 35 alin. (2) din OG nr. 38/2003. Or, sub acest ultim aspect, s-a subliniat că în cuprinsul acestor dispoziţii se prevede ceea ce se acordă poliţiştilor care urmează cursuri de carieră pe perioadele acestora, şi nu ceea ce nu se acordă.

Prin întâmpinare intimatul T.D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este legală şi temeinică şi a fost dată cu interpretarea corectă a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a textelor legale incidente.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 35 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din OG nr. 57/2006 (M. Of., nr. 746/31.08.2006), pe timpul participării la cursuri de carieră poliţiştii beneficiază de salariul de bază avut la data începerii cursurilor şi, după caz, de sporul de fidelitate şi de sporurile aplicabile personalului din instituţia de învăţământ, potrivit art. 23. Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din OG nr. 19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 444/2006 (M. Of., nr. 978/7.12.2006), pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, în funcţie de certificatul/avizul de securitate deţinut, cadrele militare în activitate, funcţionarii publici cu statut special, militarii angajaţi pe bază de contract şi personalul civil din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Art. 3 alin. (3) din OG nr. 19/2006, modificat prin Legea nr. 444/2006, dispune, în plus, că unităţile, categoriile de personal, condiţiile de acordare şi cuantumul sporului de confidenţialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituţiei centrale din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. În aplicarea art. 3 alin. (3) din OG nr. 19/2006 a fost emisă Dispoziţia nr. 2340 din 30 octombrie 2008 a I.G.P.R. prin care reclamantului T.D., deţinătorul certificatului/avizului de securitate având data de expirare 1 septembrie 2010, i s-a stabilit un spor de confidenţialitate în cuantum de 12 % din salariul de bază, începând cu data de 2 octombrie 2008.

În mod corect instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul I.G.P.R. la plata în favoarea reclamantului a sporului de confidenţialitate de 12 % din salariul de bază corespunzător perioadelor 9 martie 2009 - 10 aprilie 2009 şi, respectiv, 22 iunie 2009 - 10 iulie 2009, când acesta a urmat cursuri de carieră, întrucât prin raportare la dispoziţiile din OG nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv ale art. 35 alin. (2) din actul normativ menţionat, care constituie legea generală, dreptul comun în materia salarizării poliţiştilor, prevederile art. 3 alin. (1) şi (3) din OG nr. 19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, au caracter special, fiind aplicabile cu prioritate. Acordarea sporului de confidenţialitate în legătură cu informaţiile clasificate este prevăzută, în cazul în analiză, în favoarea poliţiştilor, funcţionari publici cu statut special, pe perioada valabilităţii certificatului/avizului de securitate, textul art. 3 alin. (1) şi (3) din OG nr. 19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nefăcând nici o distincţie în funcţie de situaţia în care poliţistul participă sau nu la cursuri de carieră. O asemenea distincţie este dealtfel şi greu de conceput, fiind evident că obligaţia de păstrare a confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate subzistă şi pe durata cursurilor de carieră.

În aceste condiţii, se constată că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică astfel că se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de I.G.P.R. împotriva sentinţei civile nr. 3482 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de I.G.P.R. împotriva sentinţei civile nr. 3482 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3445/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs