ICCJ. Decizia nr. 3416/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3416/2010
Dosar nr. 1545/36/2009
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 641/ CA din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul, M.M.C. în contradictoriu cu pârâtul, MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE având ca obiect suspendarea executării Ordinul nr. 2218/2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond. Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de obiect invocată de pârât, prin întâmpinare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ce priveşte excepţia lipsei de obiect, instanţa a constatat că argumentele aduse de pârât, în sensul că numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema suspendării executării, or, în cauză, Ordinul nr. 2218/2009 dispunând asupra eliberării reclamantului din funcţia de director coordonator adjunct din cadrul C.J.P.I.A. Constanţa, a fost epuizat chiar la momentul eliberării reclamantului din funcţie, astfel încât acesta nu poate face obiectul cererii de suspendare a executării, sunt nefondate.
Instanţa a reţinut că actul atacat, Ordinul nr. 2218/2009 al M.A.P.D.R, despre care se susţine că executarea sa este „uno ictu", are în cuprinsul său mai multe măsuri: acordarea unui preaviz reclamantului de 15 zile lucrătoare şi încetarea aplicabilităţii ordinului nr. 1086 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi contractul de management nr. 27 din 15 august 2009, astfel încât, suspendarea executării poate fi dispusă, aplicabilitatea dispoziţiilor sale putând fi suspendată, indiferent de ceea ce urmăreşte reclamantul sau cu ce echivalează măsura luată de instanţă, instanţa urmând a cerceta îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale, în luarea măsurii solicitate.
Asupra fondului cauzei, instanţa a reţinut că Ordinul nr. 2218/2009 a fost emis în temeiul prevederilor art. IV şi XIV din OUG nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din Contractul de management nr. 27 din 15 august 2009 si HG nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea M.A.P.D.R., fără a se preciza care anume prevederi ale art. IV sunt aplicabile (cu atât mai mult cu cât conţinutul OUG nr. 105/2009 este aproape acelaşi cu cel al OUG nr. 37/2009, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională la 06 octombrie 2009). S-a reţinut apoi, că art. 65 alin. (l) C. muncii, reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, încetarea contractului de muncă trebuind să fie determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, desfiinţarea trebuind a fi efectivă şi a avea o cauză reală şi serioasă, situaţie ce în opinia instanţei, nu corespunde realităţii, postul nefiind desfiinţat ci, dimpotrivă, se organizează concursuri pentru ocuparea acestuia şi de altfel, pe post a şi fost angajată o altă persoană.
Nici arătarea art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management nu justifică, în opinia primei instanţe, legalitatea măsurii, în cauză, neintervenind legal, „alte situaţii prevăzute expres de lege".
În ce priveşte paguba iminentă şi condiţia existenţei acesteia a fost apreciată ca fiind îndeplinită, având în vedere faptul că reclamantul, prin punerea în aplicare a actului atacat este lipsit de veniturile pe care le realiza, fiindu-i afectate mijloacele de existenţă.
Nelegalitatea măsurii a fost reţinută de către instanţă şi în raport cu împrejurarea că aceasta a fost luată în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, aflându-se în incapacitate temporară de muncă.
2. Recursul exercitat de autoritatea publică pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâtul a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul - pârât critică hotărârea sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei de obiect, susţinând că cererea trebuia respinsă ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul urmăreşte repunerea sa în funcţia publică deţinută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act deja epuizat.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul - reclamant a făcut referire la cadrul general al procedurii suspendării executării actului administrativ şi a arătat că modul în care art. 14 din Legea nr. 554/2004 fixează limitele şi efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate în materie conduce la concluzia că suspendarea executării operează numai în ipoteza actelor administrative cu executare succesivă, nefiind relevantă întinderea în timp a efectelor colaterale, ci durata procedurilor de punere în aplicare.
Or, în speţă, ordinul contestat a fost executat prin eliberarea intimatului - reclamant din funcţia publică.
Susţine recurentul că instanţa a admis cererea de suspendare a executării în mod nelegal şi netemeinic, considerând greşit că sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, recurentul - pârât a arătat că, în speţă, cel puţin condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită, pentru că actul administrativ nu conţine dispoziţii a căror executare i-ar aduce reclamantului un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării lui.
3. Apărarea intimatului – reclamant
Prin notele scrise depuse la dosar, la data de 21 iunie 2010, intimatul – reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că suspendarea actului administrativ a fost solicitată separat conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi că prin sentinţa civilă nr. 78/ CA din 4 martie 2010 în cadrul dosarului nr. 60/36/2010, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul anulării Ordinului nr. 2218/2009 emis de recurentă.
Susţine că recursul este lipsit de obiect şi din prisma faptului că prin Ordinul nr. 313/2010 (act nou intervenit după pronunţarea instanţei de fond), a încetat de drept Ordinul de numire nr. 1086/2009 şi contractul de management, de la această dată reclamantul – intimat nu mai are calitatea de director coordonator adjunct şi nu se mai află în relaţii contractuale sau raporturi de muncă cu recurenta.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - pârât şi a prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanţa de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 este Ordinul nr. 2218/2009, prin care intimatului - reclamant i-a fost acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1086/2009, de numire în funcţia de director coordonator adjunct al domeniului, de dezvoltare rurală din cadrul D.A.D.R. Constanţa, şi contractul de management nr. 27 din 16 august 2009.
Ordinul a fost emis în temeiul art. IV şi XIV din OUG nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, art. 9 alin. (1) lit. b) din Contractul de management şi HG nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Hotărârea Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menţionat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii condiţiilor cumulativ prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Cu referire expresă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Motivul de recurs referitor la lipsa de obiect a cererii
Suspendarea executării actului administrativ reglementată de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 constituie o măsură de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de voinţă a autorităţii publice.
Conform unei reguli de interpretare logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie să fie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul golirii ei de conţinut.
De aceea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul unei inadmisibilităţii de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a unui act administrativ cu executare uno ictu, interpretarea contrară ducând la golirea de conţinut şi lipsirea de finalitate a normei menţionate, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a actelor administrative o constituie cele de acest tip.
În plus, faţă de aceste considerente de ordin general, Înalta Curte constată că, în pofida susţinerilor recurentului - pârât, la data pronunţării sentinţei ordinul nu-şi produsese încă efectul eliberării din funcţie, pentru că nu era împlinit termenul de preaviz. Aşa fiind, măsura dispusă se încadrează în cazul tipic de amânare a producerii efectelor unui act administrativ, excluzând ideea lipsei de obiect a cererii intimatului – reclamant.
1.2. Motivul de recurs privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a menţionat şi anterior în cuprinsul prezentei decizii, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Cazul bine justificat este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin raportare de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă, potrivit lit. ş) a aceluiaşi articol, constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Instanţa de fond a constatat corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, reţinând, pe de o parte, existenţa unei aparenţe de nelegalitate legate de incidenţa art. VIII din OUG nr. 105/2000 asupra funcţiei publice pe care o ocupa reclamantul şi, pe de altă parte, paguba iminentă care s-ar produce în patrimoniul reclamantului prin punerea în aplicare a actului atacat.
Un argument suplimentar în sensul îndeplinirii primei condiţii, pe care îl reţine Înalta Curte, constă în aceea că, după pronunţarea sentinţei, OUG nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, actul administrativ fiind legat astfel de fundamentul său legal.
În sprijinul soluţiei primei instanţe, Înalta Curte reţine că aşa cum în mod corect s-a apărat intimatul – reclamant, cererea de suspendare a Ordinului nr. 2218/2009 a fost admisă în baza art. 14 din legea contenciosului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond, pronunţare care a avut loc la data de 4 martie 2010 când prin sentinţa civilă nr. 78/CA/ Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a dispus anularea ordinului administrativ atacat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 64/ CA din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3410/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3443/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
