ICCJ. Decizia nr. 3449/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3449/2010
Dosar nr. 3068/2/2007
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.A. în contradictoriu cu G.R. şi C.E.D.O., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate vătămarea în drepturile sale personale, prin numirea în funcţia de judecător comunitar a numitului C.B. şi existenţa vreunui caz de incompatibilitate prin această numire.
A mai arătat că, a promovat la instanţa comunitară pârâtă mai multe cereri privind apărarea intereselor sale legitime, apreciate ca încălcate de către autorităţile române, îndeosebi de instanţele judecătoreşti.
Având în vedere numirea soţiei numitului C.B. ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât şi a C.S.M.
Ulterior, reclamantul a mai depus nişte precizări prin care arată că, solicită formularea unei adrese către Curtea de Justiţie de la Luxemburg pentru a obţine un răspuns care „să indice modul de interpretare şi aplicare a dreptului comunitar, în situaţia în care petiţionarul recuză un judecător al unei instanţe internaţionale comunitare".
Prin întâmpinarea formulată, G.R. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1134 din 18 martie 2009, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamant şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea acestuia ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ „poate după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris".
Întrucât din solicitarea reclamantului nu rezultă că ar fi fost încălcate aceste prevederi legale, instanţa a reţinut că cererea acestuia este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.A., susţinând, în esenţă, următoarele critici:
Obiectul acţiunii nu putea fi altul decât Decizia de numire a judecătorului C.B. la C.E.D.O.
Instanţa de fond a scos în mod nejustificat, din cauză, C.E.D.O., fără a motiva de ce nu s-a efectuat o adresă către Curtea de Justiţie de la Luxemburg potrivit indicaţiei acestei instanţe internaţionale.
Recurentul a mai susţinut şi faptul că sentinţa atacată i s-a comunica târziu, deşi în cuprinsul acesteia se face menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică la data de 18 martie 2009.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 112 pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., reclamantul trebuie să indice obiectul cererii de chemare în judecată şi să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Pe de altă parte, potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ constau în anulare, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.
Din coroborarea textelor de lege menţionate, rezultă că în cauză, niciunul din petitele cererii de chemare în judecată nu vizează contenciosul administrativ.
Astfel, reclamantul solicită instanţei de contencios administrativ „să indice modul de interpretare şi aplicare a dreptului comunitar în situaţia în care petiţionarul recuză un judecător al unei instanţe internaţionale comunitare".
Aşa fiind, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, respingând-o ca atare.
Cât priveşte critica recurentului referitoare la necitarea în cauză a C.E.D.O. urmează să se constate că aceasta este neîntemeiată şi că, aşa cum a reţinut instanţa de fond prin încheierea din 28 mai 2008, Curtea de Justiţie de la Luxemburg asigură respectarea dreptului şi interpretarea şi aplicarea tratatelor care instituie Comunităţile Europene, nefiind de competenţa acesteia să interpreteze şi să aplice dispoziţiile de drept intern al statelor membre.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A. împotriva sentinţei civile nr. 1134 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3448/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3455/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
