ICCJ. Decizia nr. 3462/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3462/2010
Dosar nr. 1578/44/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.C.D. a solicitat, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 1956/2009 emis de M.A.P.D.R. prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator din cadrul O.J.S.P.A. Vrancea.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că revocarea sa din funcţie este nelegală, deoarece a survenit la mai puţin de un an de la numirea sa în această funcţie. A susţinut reclamantul că noii indicatori de performanţă au fost deja asumaţi prin contractul de management, astfel încât nu s-a schimbat nimic în structura postului. Pe de altă parte, consideră că este bine justificată cererea sa prin aceea că există o puternică îndoială asupra legalităţii actului criticat, atâta vreme cât se tinde ca în mod unilateral să fie desfiinţat un contract de factură bilaterală.
în ceea ce priveşte paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcţiei câştigate prin numire directă, şi în cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 17 noiembrie 2009, a admis cererea de suspendare formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 1956/2009, emis de autoritatea pârâtă, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Totodată, a fixat termen de fond, la data de 19 ianuarie 2009, cu citarea părţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamant, pornind chiar de la premisa posibilităţii revocării unilaterale a unui contract bilateral aşa cum este contractul intervenit între reclamant şi autoritatea pârâtă.
În privinţa pagubei iminente, afectarea dreptului la muncă al reclamantului precum şi imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale din funcţia deţinută, pot fi considerate de natură a-i produse acestuia un prejudiciu viitor şi sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui. Neprestând munca la care s-a angajat prin contract, acesta este pus în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor ca şi condiţie impusă de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât nu a fost citat în cauză, ceea ce constituie o încălcare a principiului contradictorialităţi, lipsindu-l de posibilitatea de a se apăra.
Instanţa de fond, susţine recurentul, avea, în fapt, obligaţia respingerii cererii de suspendare a Ordinului nr. 1956/2009, ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul urmăreşte, în esenţă, repunerea sa în funcţia publică deţinută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.
Printr-un alt motiv de recurs, recurentul susţine că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1956/2009, considerând că sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, existenţa unui caz bine justificat ar putea fi reţinută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, or postul de director coordonator al O.J.S.P.A. Vrancea, deţinut de reclamant, a fost desfiinţat prin ordonanţă de urgenţă şi nu din iniţiativa angajatorului, respectiv Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Simpla contestare a ordinului, susţine recurentul, nu este în măsură să constituie prin ea însăşi un motiv de îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, în sensul legii.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Cele două condiţii, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existenţa pericolului producerii unei pagube.
Astfel, în timp ce condiţia existenţei unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi, mai ales, a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea de către autoritatea administrativă pârâtă a actului contestat (verificare pe care nu o poate face instanţa sesizată cu cererea de suspendare), condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile unor documente emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei, privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
În cauză, instanţa de fond a reţinut în mod corect că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamant, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că afectarea dreptului la muncă al acestuia precum şi imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale din funcţia deţinută pot fi considerate de natură a-i produce un prejudiciu viitor şi sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui.
Faţă de considerentele arătate şi apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Încheierii din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3457/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3464/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
