ICCJ. Decizia nr. 3488/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.3488/2010

Dosar nr. 884/42/2009

Şedinţa publică din 30 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 884/42 din 15 octombrie 2009, reclamanta A.N.A.R. – D.A.B. Ialomiţa, a solicitat anularea poziţiilor nr. 26, 27, 28 şi 29 din Anexa nr. 10 a HG nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi.

În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că prin adresa nr. 1319 din 6 iulie 2009 a Primăriei Căscioarele, li s-a comunicat că la poziţiile 26, 27, 28 şi 29 din Anexa 10 a HG nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public a judeţului Călăraşi, figurează lacuri care sunt în administrarea acestora, lacuri asupra cărora autorităţile locale au invocat un drept de proprietate, susţinând faptul conform căruia, hotărârea de guvern le conferă dreptul de proprietate asupra acestora.

A mai arătat reclamanta că în baza hotărârii de guvern, autorităţile locale au inclus în domeniul public un bun de interes naţional încălcând astfel dispoziţiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul punctului III al anexei Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia precum şi cele ale Legii Apelor nr. 107/1996.

Lacurile în litigiu figurează în inventarul patrimoniului public al statului şi se află în administrarea A.N.A.R., D.A.B. Ialomiţa, fiind cuprinse în anexa 12 a HG nr. 1705/2006 şi HG nr. 1437/2007, identificate în Atlasul Cadastral al Apelor din România, ediţia 1992, aprobat prin O.M. nr. 399/1997 al M.A.P.P.M. formulat în deplină concordanţă cu Legea Apelor nr. 107/1996, arată reclamanta.

De asemenea, aceasta a precizat că la emiterea hotărârii de guvern nu s-au respectat prevederile art. 7 şi 8 din Legea nr. 213/1998 privind modul de constituire al dreptului de proprietate publică, dreptul său de administrare fiind conform legi speciale şi a hotărârilor de guvern de atestare a inventarelor bunurilor din domeniu public.

În final, a învederat că a formulat plângere prealabilă în termenul legal conform art. 7 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, primind răspuns negativ la cererea sa.

Pârâtul G.R. a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţie tardivităţii acţiunii şi precizând că hotărârea a cărei anulare a fost solicitată a fost publicată în M. Of. la data de 26 august 2002, instanţa de contencios a fost sesizată în data de 12 octombrie 2009, deci cu depăşirea termenului stabilit cu caracter imperativ de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 244 din 30 noiembrie 2009, a admis excepţia tardivităţii invocată de G.R. şi a respins acţiunea A.N.A.R. – D.A.B. Ialomiţa, ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 cel interesat are posibilitatea introducerii acţiunii în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului (data luării la cunoştinţă).

Or, în cazul de faţă, reclamanta s-a adresat cu plângere prealabilă după aproximativ 7 ani de la data publicării actului administrativ în discuţie, iar acţiunea a fost formulată de asemenea, după aproximativ 7 ani, lăsând să treacă un timp îndelungat de la emiterea hotărârii de guvern, privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi.

Împotriva sentinţei civile nr. 244 din 30 noiembrie 2009 a declarat recurs reclamantul criticând-o, ca nelegală şi netemeinică, invocând dispoziţiile art. 304 alin. (7), (8) şi (9) C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, că obiectivul acţiunii îl reprezintă anularea poziţiilor nr. 26, 27, 28 şi 29 din anexa nr. 10 din HG nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, poziţii care reprezintă lacuri aflate în administraţia sa.

A arătat recurenta reclamanta că instanţa de fond a apreciat în mod greşit şi fără a analiza temeiurile de drept ale acţiunii, faptul că acţiunea a fost promovată în termenul legal de la data comunicării, respectiv data la care Primăria Căscioarele, prin adresa nr. 1319 din 6 iulie 2009, i-a adus la cunoştinţă faptul că la poziţia 26, 27, 28 şi 29 din anexa 10 a HG nr. 1349/2001 figurează lacuri şi bălţi care sunt în administrarea A.N.A.R. Buzău.

A mai susţinut că bunurile în litigiu sunt înregistrate în HG nr. 1705/2006 anexa 12 şi HG nr. 1437/2007 în administrarea A.R. – D.A.B. Ialomiţa.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile şi criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea înregistrată, la data de 12 octombrie 2009, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta A.N.A.R. – D.A.B. a solicitat instanţei să dispună anularea HG nr. 1349/2001 anexa 10 poziţiile 26, 27, 28 şi 29.

Atât din conţinutul acţiunii, cât şi din corespondenţa anexată, rezultă fără echivoc că data la care reclamanta a luat efectiv la cunoştinţă de actul constatat este data de 6 iulie 2009 când prin adresa nr. 1319 Primăria Comunei Căscioarele i-a adus la cunoştinţă faptul că la poziţiile sus menţionate figurează lacuri care se află în proprietatea comunei, conform HG nr. 1349/2004.

Într-adevăr (M. Of. nr. 630/26.08.2002) a fost publicată HG nr. 1349/2001, respectiv articolul unic, cu următorul conţinut: „Se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Călăraşi, precum şi cel al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi a bunurilor cu prinse în anexele nr. 1-54 care fac parte integrantă din prezenta hotărârea" cu menţiunea că „Anexele nr. 1-54 se publică ulterior".

Anexele la HG nr. 1349/2001 au fost publicate (M. Of. nr. 630 bis/26.08.2002), însă este cunoscută practica publicaţiei oficiale a S.R. de a publica anexele la astfel de hotărâri ale Guvernului în număr redus de exemplare şi la solicitarea persoanelor interesate.

Reclamanta are calitatea de terţ faţă de actul administrativ, situaţie în care noţiunea de comunicare pentru obligativitate şi opozabilitate a unui act administrativ normativ trebuie analizată în funcţie de segmentul căruia îi este adresată pentru a aprecia dacă modalitatea de publicare poate fi asimilată noţiunii de comunicare.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificat prin art. I pct. 16 din Legea nr. 262/2007, „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond avea posibilitatea de a aprecia cu privire la exercitarea dreptului la acţiune în termenul de decădere prevăzut de lege în raport cu data la care recurenta - reclamantă a luat efectiv cunoştinţă de conţinutul actelor contestate, potrivit celor reţinute mai sus.

În această apreciere, Curtea are în vedere principiul bunei administrări a justiţiei şi dreptul la un proces echitabil în lumina dispoziţiilor C.E.D.O. şi a jurisprudenţei C.E.D.O., cu referire, mutatis mutandis, la Hotărârea C.E.D.O. din 8 decembrie 1983, în cauza A. contra Germaniei, aşa cum reţine şi doctrina în materie.

Astfel, Înalta Curte reţine că termenele prevăzute de lege [(art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în forma iniţială şi în forma modificată prin Legea nr. 262/2007)] pentru exercitarea acţiunii nu trebuie să fie interpretate şi aplicate de o asemenea manieră încât să împiedice pe justiţiabil să-şi exercite drepturile şi să beneficieze de soluţionarea în fond a cererii sale.

Aceasta, întrucât interpretarea şi aplicarea pur formală şi extrem de riguroasă şi exigentă a unei dispoziţii procedurale, poate fi de natură să împiedice examinarea pe fond a unei cereri în justiţie, în condiţiile în care „dreptul la promovarea unei căi de atac are a fi exercitat din momentul în care cei interesaţi pot cunoaşte efectiv deciziile … care le impun anumite obligaţii sau care ar fi de natură să le atingă interesele lor legitime".

În consecinţă, modul în care instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în pofida modificările aduse acestui text prin Legea nr. 262/2007, are drept consecinţă privarea recurentei - reclamante de punerea în valoare a dreptului său la un tribunal, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 6 parag.1 din C.E.D.O.

De altfel, chiar şi anterior modificării dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 262/2007, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost în acelaşi sens cu privire la modalitatea de calcul al termenului în care poate fi introdusă acţiunea în cazul anexelor la hotărâri ale Guvernului publicate în numere bis ale M. Of.

În raport cu cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 313 C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.N.A.R. – D.A.B. Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr. 244 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3488/2010. Contencios