ICCJ. Decizia nr. 3480/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3480/2010
Dosar nr. 4479/2/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Oficiul Român pentru Imigrări a chemat în judecată pe cetăţeanul pachistanez R.R.K. solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a acestuia.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul a intrat în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, în vara anului 2008, nefigurând cu intrări şi ieşiri din România.
La data de 9 septembrie 208, pârâtul a depus cerere de acordare a statutului de refugiat cerere respinsă de Direcţia de Azil şi Reintegrare iar plângerea împotriva hotărârii i-a fost respinsă de către instanţă.
La 25 martie 2009, pârâtul a fost transferat în România în baza Regulamentului Dublin, de către autorităţile Slovace şi preluat de PTF Aeroport Internaţional „Henri Coandă" Otopeni, fiind începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat a României.
La 24 aprilie 2009, pârâtul a fost scos din Centrul Otopeni şi predat Centrului de Cazare şi procedurii pentru solicitanţii de azil, deoarece s-a dispus suspendarea cauzei iar la 3 aprilie 2009 a solicitat accesul la o nouă procedură de azil.
La 3 mai 2010 s-a solicitat luarea în custodie publică, măsura dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia nr. 828/II-5/2010 pe o perioadă de 30 de zile iar la data de 1 iunie 2010 când au expirat aceste 30 de zile, reclamantul a cerut prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului, pentru o perioadă de 5 luni urmând ca în momentul obţinerii documentului de călătorie străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României.
La data de 26 mai 2010 a fost depusă de către pârât o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din OUG nr. 194/2002.
Curtea a dispus ataşarea dosarului nr. 3579/2/2009 privind pe reclamantul Oficiul Român pentru Imigrări invocat de către pârât excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din OUG nr. 194/2002, excepţie soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1223 din 29 septembrie 2009.
Prin încheierea din 26 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, constatând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din OUG nr. 194/2002 a fost invocată abuziv de către pârât şi nu pentru scopul pentru care acest drept a fost recunoscut de legiuitor a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs R.R.K. în şedinţa publică din 26 mai 2010, depunând motivele de recurs în termen la data de 27 mai 2010.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 97 alin. (5) din OUG nr. 194/2002.
În motivele de recurs se arată faptul că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurentul-pârât.
Se arată că instanţa de fond trecând la soluţionarea pe fond a cauzei a încălcat grav formele de procedură şi dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, care au fost lipsite de efect deoarece s-a respins în mod nelegal cererea de sesizare şi s-a trecut la soluţionarea pe fond a cauzei având ca obiect cererea de prelungire a duratei de luare în custodie publică a pârâtului.
Iar în cauză cererea de sesizare a Curţii Constituţionale era întemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată fiind admisibilă în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Aceasta deoarece articolul criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate – art. 97 alin. (5) din OUG nr. 194/2002 constituie însăşi temeiul juridic al cererii de prelungire a custodiei publice având legătură cu soluţionarea cauzei, iar faţă de acest temei în cauză nu s-a pronunţat o decizie a Curţii Constituţionale prin care acest articol să fie apreciat ca neconstituţional.
Iar în cauză instanţa de fond nu a respectat procedura specială prevăzută de Legea nr. 47/1992 care interzice soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate dată cu soluţionarea cauzei pe fond în condiţiile în care dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 reglementează termenul de recurs de 48 de ore de la pronunţare la instanţa imediat superioară.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi înaintarea cauzei la Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurent.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea atacată din 26 mai 2010 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din OUG nr. 194/2002 este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, în raport de situaţia concretă a recurentului şi faţă de faptul că instanţa de fond în mod corect, a constatat abuzul de drept în exercitarea drepturilor procedurale.
În cauză, Curtea apreciază că în cauză, faţă de situaţia recurentului nu erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, acesta deoarece faţă de aceeaşi excepţie invocată de recurentul-pârât, privind aceleaşi dispoziţii art. 97 alin. (5) din OUG nr. 194/2002, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1223 din 29 septembrie 2009 respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent în prezenta cauză.
Invocarea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate chiar cu o motivare diferită în opinia recurentului reprezintă un mijloc de tergiversare a soluţionării acţiunii intimatului şi în mod corect constatându-se abuzul de drept s-a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a acordat cuvântul părţilor pe fondul cauzei.
Curtea nu va reţine încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 deoarece în prezenta cauză constatându-se abuzul de drept al recurentului şi exercitarea drepturilor procedurale contrar dispoziţiilor art. 723 C. proc. civ., instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a soluţionat ulterior cauza prin sentinţa civilă nr. 2557 din 27 mai 2010.
Iar dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu obligă instanţa de fond la procedura prevăzută de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 în condiţiile în care s-a constatat corect abuzul de drept şi exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procedurale.
Pentru acest motiv au fost înlăturate de instanţa de fond, nefiind aplicate dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 222 din 17 ianuarie 2007, în cauză constatându-se abuzul de drept.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.R.K. împotriva încheierii din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3466/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3481/2010. Contencios → |
|---|
