ICCJ. Decizia nr. 3465/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3465/2010
Dosar nr. 957/59/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Reclamantul A.M. a chemat în judecată Ministerul Sănătăţii Publice, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul şi pe calea contenciosului administrativ să constate că Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de pârât este suspendat de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fiind emis cu acelaşi conţinut ca şi Ordinul nr. 891/2009 al Ministrului Sănătăţii, suspendat prin Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie definitivă şi irevocabilă, până la soluţionarea în fond a acţiunii de anulare a acestui ordin iar în subsidiar a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 al Ministrului Sănătăţii Publice până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare a acestui ordin.
În motivarea acţiunii, reclamatul a arătat că prin Ordinul nr. 891 din 14 mai 2009 a fost revocat din funcţia de manager al S.C.U.C.L.T. Timişoara, dispunându-se încetarea contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006 pentru nerealizarea indicatorilor de performanţă a managementului spitalului public.
Prin Decizia nr. 3660/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 891/2008 până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea acestui ordin.
Urmare acestui fapt, intimatul a emis Ordinul nr. 1395 din 8 iulie 2009 prin care reclamantul a fost repus în funcţia de manager, pentru ca după o săptămână, la data de 14 iulie 2007 să emită cu rea credinţă un nou ordin a cărui executare să producă aceleaşi efecte ca şi Ordinul nr. 891/2008, respectiv revocarea reclamantului din funcţia de manager.
Reclamantul a mai arătat că la data de 20 iulie 2009 a solicitat revocarea Ordinului contestat pentru motive de nelegalitate, formulând plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privitor la constatarea suspendării de drept a Ordinului nr. 1422/2009.
La termenul din 29 octombrie 2009 S.C.U.C.L.T. a formulat cerere de intervenţie accesorie, în sprijinul Ministerului Sănătăţii Publice.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 346 din 5 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C.U.C.L.T. în favoarea Ministerului Sănătăţi Publice şi a admis în parte, cererea reclamantului A.M. în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii şi S.C.U.C.L.T.
De asemenea, a respins cererea reclamantului privind constatarea că Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 al Ministrului Sănătăţii Publice este suspendat de drept şi a dispus suspendarea executării acestui ordin până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la contestaţia administrativă formulată de reclamant.
Totodată, a respins pe fond cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C.U.C.L.T. în favoarea pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
1) Cu privire la cererea de intervenţie accesorie instanţa a apreciat a fi îndeplinite condiţiile art. 49 alin. (1) C. proc. civ., admiţând că raportul juridic născut între Ministerul Sănătăţii şi reclamant, prin emiterea ordinului de revocare, a adus atingere şi unor raporturi juridice născute între intervenient şi reclamant, în temeiul contractului de management ale cărui efecte au fost revocate de Ministerul Sănătăţii prin ordinul în litigiu.
2) Referitor la cererea de constatare a suspendării de drept a Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, instanţa a reţinut că deşi cele două acte (Ordinul nr. 891/2008 şi Ordinul nr. 1422 din 17 iulie 2009) au acelaşi efect, ele nu au acelaşi conţinut şi nu se poate pune problema constatării suspendării de drept a Ordinului nr. 1422/2009, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
3) Cu privire la fondul cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de Ministerul Sănătăţii, în privinţa condiţiei existenţei unei pagube iminente instanţa a reţinut că lipsirea reclamantului de salariul aferent funcţiei de manager constituie un prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat examinarea acestei condiţii impune însăşi examinarea legalităţii actului administrativ atacat.
Instanţa constată astfel, că în cuprinsul Ordinului atacat nu sunt indicate acele condiţii pe care reclamantul nu le mai îndeplineşte pentru a putea ocupa în continuare această funcţie.
Absenţa motivării actului administrativ atacat, constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi o încălcare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal a acestora.
Conchizând, instanţa reţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul declarat de Ministerul Sănătăţii
Împotriva hotărârii primei instanţe a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul susţine, în esenţă, că sentinţa atacată se fundamentează pe o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, recurentul arată că „este lesne simplu de observat că reclamantul, de profesie inginer, nu poate conduce un spital clinic în raport de prevederile art. 178 alin. (21)".
În plus, sentinţa este nelegală, mai afirmă recurentul, şi pentru că face abstracţie de faptul că, potrivit dispoziţiilor contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, funcţia de manager era ocupată de reclamant pe o perioadă de trei ani, care a expirat la 14 decembrie 2009.
Referitor la condiţia existenţei unei pagube iminente, recurentul a arătat că prejudiciul suferit de reclamant nu este unul ireparabil.
4. Apărările formulate de A.M.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 iunie 2010, intimatul A.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a insistat asupra nemotivării actului administrativ suspendat, arătând şi că între timp, prin Legea nr. 91/2010 s-a modificat OUG nr. 69/2009, în sensul că interdicţia invocată de recurent nu mai există.
Cât priveşte paguba iminentă, intimatul a susţinut că faptul privării sale de salariul aferent funcţiei de manager justifică îndeplinirea acestei condiţii legale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recursul de faţă vizează numai partea din sentinţa Curţii de apel prin care s-a examinat cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de ministrul sănătăţii publice.
Prin acest act administrativ individual, intimatul A.M. a fost revocat din funcţia de manager al S.C.U.C.L.T. Timişoara, începând cu data de 15 iulie 2009.
Intimatul exercita funcţia menţionată în temeiul contractului de management nr. 320 din data de 14 decembrie 2006, încheiat cu recurentul.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Curtea de apel în mod corect a ajuns la concluzia că în speţă s-a făcut dovada îndeplinirii ambelor condiţii legale: cazul bine justificat şi paguba iminentă, definite în art. 2 lit. t), respectiv art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, referitor la cazul bine justificat, s-a reţinut cu temei că nemotivarea actului administrativ creează serioase îndoieli în privinţa legalităţii acestuia. Simpla indicare a dispoziţiilor art. 1833 lit. n) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv invocarea faptului că „managerul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru exercitarea funcţiei de manager", nu satisface exigenţa motivării , în contextul în care condiţia neîndeplinită nu este indicată. Abia în etapa judiciară, prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, emitentul actului administrativ şi-a justificat măsura dispusă pe împrejurarea că intimatul este de profesie inginer. În aceste condiţii, reţinând că motivarea actului administrativ trebuie să fie intrinsecă, pentru că numai în acest mod instanţa de contencios administrativ îşi poate exercita controlul de legalitate, Înalta Curte constată că critica prin care se reiterează apărarea analizată, este lipsită de suport.
Cât priveşte împrejurarea, reală de altfel, că efectele contractului de management de întind numai până la data de 14 decembrie 2009, aceasta excede cadrului analizei de faţă, câtă vreme la data pronunţării sentinţei examinate, 5 noiembrie 2009, contractul era în vigoare.
Or, verificând legalitatea sentinţei, instanţa de recurs se raportează la situaţia de fapt şi de drept existentă la momentul pronunţării acesteia, măsura dispusă de instanţă fiind în acord cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precitat.
În fine, în cauză s-a probat şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii, referitoare la paguba iminentă, intimatul demonstrând că lipsirea sa de salariul aferent funcţiei de manager, în condiţiile în care nu mai dispune de alte venituri (conform adeverinţei eliberate de Administraţia Finanţelor Publice, fila 77, dosar curtea de apel), constituie un prejudiciu material viitor şi previzibil în sensul definiţiei legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege.
Susţinerea recurentului că prejudiciul nu este „ireparabil" este nerelevantă, în contextul în care legea nu impune o atare cerinţă pentru acordarea suspendării.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 346 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3463/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3466/2010. Contencios → |
|---|
