ICCJ. Decizia nr. 3463/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3463/2010
Dosar nr. 1404/46/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii T.E. şi B.G. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să soluţioneze de urgenţă notificările formulate de ei în termen legal, notificări privind bunurile asupra cărora li s-a stabilit dreptul cu respectarea procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2004, pentru imobilul preluat abuziv, în suprafaţă de 1000 mp situat în Piteşti, judeţul Argeş, respectiv să emită Decizia, reprezentând titlu de despăgubire, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei daune pe zi/ întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei de emitere a deciziei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că încă din data de 14 august 2007, cu adresa nr. 200078/3 au înaintat notificările către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea, potrivit competenţelor stabilite prin Legea nr. 10/2001, de a emite Decizia privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.
În cauză, arată recurenţii, a fost emisă dispoziţia nr. 271 din 14 august 2007 de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin care s-a dispus restituirea în natură a unor suprafeţe de teren de 292,081 mp şi 434,700 mp şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru altă suprafaţă de teren ce nu a putut fi restituită în natură, respectiv suprafaţa de 276,47 mp.
Reclamanţii au arătat şi faptul că în cauză există o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care s-a anulat actul de donaţie încheiat abuziv, hotărâre nepusă în aplicare de către pârâtă, precum şi un act administrativ necontestat, care a produs efecte numai în parte, situaţie care-i îndreptăţeşte să se adreseze instanţei de contencios, în cazul nesoluţionării, potrivit art. 6 alin. (1) din CEDO.
Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 233/F-C din 17 decembrie 2009 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta să emită Decizia, reprezentând titlu de despăgubire în favoarea acestora, în dosarul nr. 37990/CC, aferent dispoziţiei nr. 271 din 14 august 2007.
Totodată, a dispus respingerea cererii privind plata de daune/zi întârziere şi pentru plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile pct. 18 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate şi completate prin HG nr. 128/2008, deoarece aceste dispoziţii se aplică numai situaţia în care persoana îndreptăţită este titulara unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, care, în speţă, încă nu s-a emis.
Referitor la cererea reclamanţilor privind plata de dune/zi întârziere, apreciind că nu s-a dovedit reaua credinţă a pârâtei pentru neemiterea deciziei instanţa a dispus respingerea acestei cereri reţinând că reclamanţii au posibilitatea să solicite despăgubiri pentru întârziere potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea hotărârii definitive şi irevocabile, pronunţată de instanţa de contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în aprecierea faptului că se refuză în mod nejustificat de către autoritate emiterea titlului de despăgubire.
Se arată în cadrul motivelor de recurs că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile speciale care reglementează etapele prealabile emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Astfel în cadrul primei etape, a transmiterii şi înregistrării dosarelor sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat şi dispoziţiile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
În ceea ce priveşte etapa evaluării se va desemna un evaluator, regula fiind soluţionarea dosarelor în ordinea cronologică a soluţionării lor. Iar în concret procedura este cea prevăzută în dispoziţiile Normelor de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi ţinându-se cont de numărul mare de dosare înregistrate având ca obiect cererile de despăgubiri.
La dosar intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta a depus concluzii scrise.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel nu se poate reţine că soluţia pronunţată de instanţa de fond este dată cu aplicarea greşită a legii în condiţiile în care prin soluţia dispusă a fost sancţionat în mod legal refuzul nejustificat al recurentei de a emite Decizia reprezentând titlu de despăgubiri într-un termen rezonabil ţinând cont de data înregistrării cererii la autoritatea pârâtă 14 august 2008.
În cauză a fost respectată etapa transmiterii şi înregistrării dosarului aferent dispoziţiei nr. 271 din 14 august 2007, care a fost transmis de entitatea notificată fiind înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 37990/CC.
Recurenta nu a justificat motivul pentru care nu a fost desemnat evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilului modificat de reclamanţi, în condiţiile în care nu a fost respectat un termen rezonabil de soluţionare a cererii, aceasta chiar în condiţie în care dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu prevăd termene precise de soluţionare a diferitelor etape prealabile emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Dreptul la soluţionarea cererii de despăgubire, în termen rezonabil reprezintă o garanţie pentru soluţionarea echitabilă şi în raport de dispoziţiile art. 6 din CEDO.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 233/F-C din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3461/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3465/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
