ICCJ. Decizia nr. 3521/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3521/2010
Dosar nr. 9152/1/2009
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9152/1/2009, contestatoarea SC C.I. SRL a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 5242 din 19 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2261/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ.
Susţine contestatoarea că hotărârea atacată a fost pronunţată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, aceasta fiind dată în considerarea „soluţiei de principiu" adoptată la 26 mai 2008 în Plenul Secţiei.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5242/2009 pronunţată la data de 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile formulate de SC B. SA Călăraşi şi Ministerul Turismului împotriva sentinţei nr. 743 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta SC C.I. SRL Călăraşi referitoare la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0197 emis la 4 august 1994 în favoarea pârâtei SC B. SA, în partea referitoare la terenul aferent restaurantului I.
A statuat instanţa de control judiciar că excepţia de nelegalitate invocată este inadmisibilă pentru că ea vizează actul administrativ care în acelaşi timp face şi obiectul cererii de anulare în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar în al doilea rând este inadmisibilă şi din perspectiva practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a stabilit cu caracter de principiu că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, atât înainte de modificarea acesteia prin Legea nr. 262/2007, cât şi după modificarea acesteia.
Cât priveşte acţiunea în anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M 08 nr. 0197 din 4 august 1994 emis în favoarea pârâtei SC B. SA, instanţa de recurs a constatat că aceasta a fost formulată tardiv, peste termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta având cunoştinţă de existenţa actului administrativ cel puţin din anul 1999, astfel că a respins ca tardiv formulată acţiunea, cu consecinţa respingerii şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de OGV.
Intimata-reclamantă SC C.I. SRL Călăraşi a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susţinând că s-au încălcat dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţă, soluţia pronunţată fiind dată în considerarea „soluţiei de principiu" adoptată de Plenul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 mai 2008.
Susţine contestatoarea că Decizia contestată încalcă:
- prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, deoarece a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
- prevederile art. 20 alin. 2) din Constituţia României, întrucât prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conţin dispoziţii mai favorabile, astfel că au prioritate reglementările interne şi nu cele internaţionale;
- prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării se asigură în mod exclusiv de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu de plenul judecătorilor unei secţii separate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- principiul ierarhiei actelor juridice - legile trebuind a fi date în baza şi în executarea Constituţiei şi a legii şi nu prin ignorarea sau înlăturarea lor.
Precizează contestatoarea că soluţia pronunţată:
- nu are suport legal pentru că nici Constituţia şi nici Legea nr. 554/2004 nu cuprind dispoziţii care să facă excepţia de nelegalitate inadmisibilă;
- încalcă o serie de decizii ale Curţii Constituţionale care sun t general obligatorii;
- creează o diferenţă de tratament juridic între actele administrative unilaterale cu caracter individual şi cele cu caracter normativ, acestea din urmă putând fi cenzurate oricând în calea excepţiei de nelegalitate;
- dispoziţiile art. 4 alin. (1)) din Legea nr. 554/2004 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, pentru actele administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului;
- dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu încalcă nici principiul stabilităţii raporturilor juridice şi securităţii circuitului civil;
- Reglementarea din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu încalcă dreptul la un proces echitabil, excepţia de nelegalitate având un scop şi o finalitate nobilă şi anume restabilirea ilegalităţii prin înlăturarea efectelor actului emis cu încălcarea legii.
Intimaţii (în contestaţia în anulare) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, SC B. SA au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare formulată de SC C.I. SRL Călăraşi şi menţinerea deciziei contestate ca fiind legală şi temeinică.
Contestaţia în anulare formulată este neîntemeiată astfel că va fi respinsă, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 317 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".
Motivându-şi contestaţia în anulare, contestatoarea susţine că soluţia pronunţată prin decizie contestată s-a dat în considerarea „soluţiei de principiu" adoptate la data de 26 mai 2008 de Plenul Secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi, potrivit căreia este neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual, adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Contestatoarea încearcă să argumenteze că soluţia de principiu adoptată este nelegală pentru că încalcă dispoziţii din Legea fundamentală – Constituţia României şi creează un tratament diferenţiat faţă de actele administrative individuale cu caracter normativ care pot fi cenzurate oricând pe calea excepţiei de nelegalitate.
Astfel cum motivează contestatoarea, nu ne aflăm în prezenţa, motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care se referă strict la situaţia hotărârilor care au fost date de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă.
Necompetenţa absolută a instanţelor judecătoreşti este strict definită prin dispoziţiile art. 159 pct. 1-3 C. proc. civ. şi anume: 1. când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
Or, contestatoarea nu a invocat niciuna din aceste situaţii, precis determinate de legiuitor, ci mai degrabă invocă motive de aplicare greşită a legii, ceea ce nu constituie motiv de contestaţie în anulare, aceasta fiind cale extraordinară de atac, de retractare deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs şi nu în contestaţia în anulare.
Pe de altă parte, contestatoarea avea posibilitatea să invoce excepţia necompetenţei în calea ordinară de atac a recursului, cale de atac pe care nu a exercitat-o, e adevărat pentru că la fond a obţinut câştig de cauză, astfel încât nu poate invoca direct în contestaţia în anulare această excepţie de necompetenţă.
Aşa fiind, contestaţia în anulare formulată de SC C.I. SRL Călăraşi, intimat în dosarul nr. 261/2/2008 în care s-a pronunţat Decizia contestată nr. 5242 din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este neîntemeiată şi drept consecinţă urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C.I. SRL Călăraşi împotriva deciziei civile nr. 5242 din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3509/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3522/2010. Contencios → |
|---|
