ICCJ. Decizia nr. 3524/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3524/2010
Dosar nr. 142/42/200.
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 213 din 12 noiembrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi C.N.C.F. C.F.R. SA şi, în consecinţă, a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M 09 nr. 0874 din 20 februarie 2003, emis de pârâtul Ministerul Transporturilor în favoarea C.N.C.F.C.F.R. SA Bucureşti, pentru terenul de 6320 mp situat în Bucureşti, sectorul 1. Prin aceeaşi sentinţă, curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei nr. 11 din R5 din data de 09 ianuarie 2009 emisă de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că în aplicarea dispoziţiilor HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aliate în patrimoniul unor societăţi comerciale cu capital de stat, atât societatea pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA, cât şi reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA au întocmit documentaţiile pentru atestarea dreptului de proprietate pentru terenul situat în Bucureşti, sectorul 1, ce are o suprafaţă de 6411 mp, teren pe care sunt amplasate 4 construcţii ce sunt utilizate de societatea reclamantă, din care parcela ce măsoară 6370 mp, perimetrul ABCDEFGHIJKLMNOPRS este inclusă în suprafaţa totală din Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M09 nr. 0874 din 20 februarie 2003 emis de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei în favoarea C.N.C.F. SA Bucureşti.
Demersurile legale efectuate de către societatea pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA au fost finalizate în mod favorabil pentru aceasta şi, deşi reclamanta a întocmit documentaţia conform aceloraşi dispoziţii legale pentru terenul situat în Bucureşti, sectorul 1, până în prezent nu s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, ambele societăţi pretinzând drepturi asupra acestui teren.
Instanţa a constatat că în raport cu prevederile art. 20 din Legea 15/1990, atât societatea reclamantă, cât şi societatea pârâtă, fiind societăţi cu capital de stat înfiinţate prin hotărâri de guvern, (SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA fiind succesoarea Întreprinderii de Comunicaţii şi Reparaţii Echipamente de Telecomunicaţii, conform HG nr. 45 din 17 ianuarie 1991, iar C.N.C.F.C.F.R. SA fiind succesoarea S.N.C.F.R. , conform HG nr. 581/1998) au vocaţia de a li se atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniu în anul 1990.
În favoarea societăţii pârâte a fost emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0874 din 20 martie 2003 pentru suprafaţa totală de 227 779,2 mp, teren ce reprezintă Complex Gara de Nord, ce ar fi existat în patrimoniul antecesoarei sale, conform Procesului-verbal din 20 octombrie 1948 înregistrat la Comisiunea pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare sub nr. 73996.
în baza probatoriul administrat - înscrisuri şi raport de expertiză topometrică întocmit de expert P.A. - instanţa a concluzionat că pentru terenul în suprafaţă de 6370 mp, situat în Bucureşti, a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societăţii pârâte deşi aceasta nu a făcut dovada că îl avea în patrimoniu în anul 1990, astfel încât, prin emiterea certificatului seria M09 nr. 0874 din 20 martie 2003, reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA a fost vătămată în drepturile sale, acţiunea sa privind anularea acestui certificat fiind, aşadar, întemeiată.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 11/R5 din 09 ianuarie 2009, instanţa a constatat că, prin încheierea din data de 16 aprilie 2009 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acestui capăt de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în raport cu lipsa caracterului de act administrativ al acestei adrese, astfel încât a respins cererea de anulare a acestui act, ca inadmisibilă.
2. Recursurile declarate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti
Împotriva sentinţei Curţii de apel au formulat recurs în termen legal ambii pârâţi, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
Cele două recursuri sunt similare, ele conţinând critici atât cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor, cât şi cu privire la fondul pricinii, după cum urmează.
2.1.Greşita rezolvare a excepţiei privind neîndeplinirea procedurii prealabile
Recurenţii susţin că intimata a luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate cel mai târziu la data de 14 noiembrie 2007, când a fost înscris în cartea funciară, fiind incidente prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată. Or, în raport de acest moment, plângerea prealabilă formulată la data de 5 decembrie 2008 este tardivă.
Argumente suplimentare în justificarea aceleiaşi teze sunt semnarea procesului verbal de vecinătate anterior datei de 20 februarie 2003, precum şi faptul promovării unei acţiuni ce a făcut obiectul dosarului nr. 27521/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1, împrejurări care, în accepţiunea recurenţilor demonstrează că intimata a avut cunoştinţă despre emiterea actului administrativ contestat chiar anterior înscrierii acestuia în cartea funciară.
2.2. Instanţa a soluţionat greşit excepţia tardivităţii primului capăt de cerere
Recurenţii invocă dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de care consideră că instanţa de judecată a fost sesizată cu depăşirea termenului de 1 an, calculat de la data de 14 noiembrie 2007.
2.3. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau conţine considerente care sunt străine de probele administrate
În dezvoltarea motivului expus, recurenţii arată că sentinţa nu este motivată în drept iar obiecţiunile formulate de aceştia la raportul de expertiză efectuată în cauză au fost înlăturate fără niciun fel de motivare.
De asemenea, recurenţii afirmă că niciunul dintre înscrisurile administrate ca probatoriu nu conţine informaţii despre terenul în litigiu şi, mai mult decât atât, sunt străine de natura pricinii.
Sunt indicate, în sensul expus, nota aprobată de ministerul transporturilor şi telecomunicaţiilor din data de 22 decembrie 1984, Anexa la ordinul adjunctului ministrului transporturilor şi telecomunicaţiilor nr. 1741 din data de 2 octombrie 1985; Procesul verbal de predare a mijloacelor fixe din data de 13 martie 1986 şi Procesul verbal nr. 189/2/1993.
2.4. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut
Recurenţii arată că atât în cererea de chemare în judecată, cât şi ulterior, reclamanta a solicitat anularea parţială a actului administrativ individual, pentru suprafaţa de 6237 mp, iar nu 6370 mp cât a reţinut instanţa în dispozitivul hotărârii atacate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursurilor numai motivul expus la pct. I.2.4. din decizie.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs
Pentru a asigura coerenţa motivării, Înalta Curte va analiza motivele de recurs în ordinea în care acestea au fost prezentate, întrucât acestea reflectă în planul procedurii de soluţionare a recursului, dispoziţia de principiu cuprinsă în art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
1.1. Intimata-reclamantă SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 09 nr. 874 emis la data de 20 februarie 2003 de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în ceea ce priveşte suprafaţa de 6237 mp, despre care a afirmat că s-a aflat continuu în posesia sa.
Necontestat, actul administrativ atacat este individual şi el se adresează altui subiect de drept, recurentei-pârâte C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti.
Ca urmare, devin incidente prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care:
„Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)"
În privinţa momentului în care a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate, părţile se situează pe poziţii diferite, punctul de vedere al recurenţilor fiind în sensul că cel mai târziu de la data de 14 noiembrie 2007, data înscrierii actului administrativ în cartea funciară, trebuie prezumat că intimata-reclamantă îl cunoştea.
Acest punct de vedere nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, opozabilitatea înscrierii la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, ca noţiune juridică, are cu totul alt conţinut şi efecte decât momentul luării la cunoştinţă la care se referă art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, anterior citat şi, pe de altă parte, în Cartea funciară imobilul vizat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate examinat a fost descris ca fiind situat în str. P. nr. 1-3 (conform extrasului de carte funciară de la fila 66, dosar fond) adică la o altă adresă poştală decât terenul ce face obiectul acţiunii judiciare.
În fine, nici celelalte două evenimente anterioare, în raport de care recurenţii propun a se calcula termenul de formulare a plângerii prealabile, nu pot avea semnificaţia preconizată.
Astfel, procesul verbal de vecinătate, nedatat (fila 64, dosar fond) a fost întocmit la solicitarea recurentei C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti în cadrul documentaţiei topografice necesare pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigii fiind, ca urmare, în mod evident, anterior acestuia, împrejurare confirmată şi de recurenţi prin chiar primul motiv de recurs.
Cât priveşte litigiul anterior, ce a făcut obiectul dosarului nr. 27521/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1, din sentinţa civilă nr. 459 pronunţată la data de 15 ianuarie 2007 de către această instanţă, nu rezultă niciun element care să confere consistenţă susţinerilor recurenţilor, în contextul în care acţiunea a fost anulată ca netimbrată iar în cuprinsul sentinţei nu s-a făcut nicio referire la actul administrativ individual atacat.
Ca urmare, în lipsa unor dovezi contrare, soluţia pronunţată de Curtea de apel prin încheierea de la data de 16 aprilie 2009, în privinţa primei excepţii analizate, este legală, plângerea prealabilă fiind formulată de intimată în termen legal.
1.2. În cuprinsul acestui motiv recurenţii reiterează şi dezvoltă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, soluţionată de prima instanţă prin aceeaşi încheiere de la data de 16 aprilie 2009, susţinând că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni şi chiar a celui de decădere de un an, termene prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Şi această excepţie a fost legal soluţionată de prima instanţă, în condiţiile în care răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat de recurentul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii cu adresa nr. 11/R5 din 9 ianuarie 2009 iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 18 februarie 2009 [data poştei, fila 35, dosar fond, adică în interiorul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a)] din lege.
1.3. Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
„Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde:
5. motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Afirmaţiile recurenţilor referitoare la nemotivarea în drept a sentinţei este lipsită de substanţă, câtă vreme instanţa de judecată a indicat pe larg dispoziţiile legale aplicabile, respectiv art. 20 Legea nr. 15/1990, HG nr. 834/1991, art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, ş.a., într-un mod coerent şi accesibil.
Cât priveşte dispoziţia de respingere a obiecţiunilor formulate de recurenţi la raportul de expertiză, cuprinsă în practicaua încheierii de dezbateri de la termenul din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, nu a fost motivată însă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se dispune anularea actului de procedură, nefăcându-se dovada vătămării în raport de conţinutul concret al obiecţiunilor. Astfel, obiecţiunile vizau lipsa unor documente care să justifice tehnic aspecte legate de amplasament, vecinătate sau limitele terenului, contestându-se în realitate dreptul reclamantei asupra terenului în litigiu. Or, acest aspect nu putea fi tranşat de expertul topo, ci intra în competenţa exclusivă a instanţei de judecată să se pronunţe asupra probelor administrate.
Cât priveşte fondul litigiului, instanţa de control judiciar constată că soluţia adoptată, de anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, este legală.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 09 nr. 874 din 20 martie 2003 este emis în favoarea C.N.C.F.C.F.R. SA Bucureşti pentru suprafaţa de 227.179,21 mp, reprezentând, potrivit prevederilor actului, „Complexul Gara de Nord".
Intimata-reclamantă a demonstrat că o parte din această suprafaţă, respectiv suprafaţa de 6237 mp, s-a aflat în administrarea sa încă din anul 1985, când antecesoarei sale, fosta Întreprindere de Construcţii şi Reparaţii Echipamente de Telecomunicaţii, în baza Ordinului nr. 1741 din 2 octombrie 1985 al adjunctului ministrului transporturilor şi telecomunicaţiilor i s-au transmis în administrare mai multe construcţii, detaliate în anexa ordinului.
Prin procesul-verbal întocmit la data de 13 martie 1986, înregistrat sub nr. 333 s-a procedat la predarea-primirea mai multor mijloace fixe între Regionala CF Bucureşti şi intimată, între care platforme pentru staţionarea autovehiculelor, drumuri de acces, precum şi împrejmuirea de beton armat care există şi astăzi, în raport de care s-a delimitat terenul vizat de intimată.
Susţinerea recurenţilor referitoare la faptul că înscrisurile depuse de intimată demonstrează numai dreptul de proprietate asupra construcţiilor, nu şi asupra terenului aferent acestora, nu poate fi primită.
Este de notorietate că anterior anului 1990, sub imperiul Legilor nr. 58 şi 59/1974 unităţile socialiste de stat nu puteau dobândi un drept de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul propriu, în condiţiile în care dreptul de proprietate socialistă, sintagmă abstractă, aparţinea întregului popor. Ca urmare, nu prezintă relevanţă că înscrisurile invocate de recurenţi în cadrul acestui motiv de recurs nu cuprind referiri la terenul aferent construcţiilor, care, în mod automat, trecea de asemenea în administrarea întreprinderilor socialiste.
Necontestat, intimata-reclamantă a dobândit anterior anului 1990, în administrare, construcţiile aflate la adresa poştală din sector 1, Bucureşti, incinta sa fiind delimitată de proprietăţile vecine printr-un gard de beton construit în 1986, care a fost identificat şi măsurat de expertul topo.
Atât construcţiile cât şi terenul aferent au fost folosite continuu de intimată, conform destinaţiei iniţiale şi obiectului său de activitate, devenind incidente prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, potrivit cu care:
„Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu".
De altfel, după cum bine a reţinut judecătorul fondului, suprafaţa de teren pentru care avea dreptul recurenta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti să solicite emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este situată în B-dul D. nr. 40 şi C. nr. 191, după cum rezultă din Procesul verbal nr. 73996/1940 încheiat la data de 20 octombrie 1948 de către Comisiunea pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare, neavând nicio legătură cu terenul ce face parte din patrimoniul intimatei, situat în Şos. O. nr. 49, sector 1.
1.4. Ultimul motiv de recurs este fondat.
Într-adevăr, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi ulterior prin precizările formulate, reclamanta a solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 6.237 mp.
Este real că expertiza a indicat că suprafaţa terenului în litigiu este de 6.370 mp însă reclamanta nu şi-a precizat poziţia procesuală în această privinţă, situaţie în care, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa nu putea anula actul administrativ pentru o suprafaţă mai mare decât s-a cerut. În plus, în dispozitivul sentinţei instanţa de fond a indicat suprafaţa de 6.320 mp dar în considerente nu a explicat cum a ajuns la această concluzie.
În fine, poziţia adoptată de intimata-reclamantă, de a solicita anularea actului administrativ pentru suprafaţa de 6.237 mp se justifică prin aceea că din documentaţia prezentată şi evidenţele proprii rezultă că aceasta este suprafaţa totală a incintei din Şos. O. nr. 49, sector 1.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se vor admite recursurile, se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că suprafaţa de teren pentru care se anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate este de 6.237 mp, iar intimata-reclamantă SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA Dâmboviţa va fi obligată la plata către recurentul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul art. 276 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 213 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că suprafaţa de teren pentru care se anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate este de 6.237 mp.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Obligă intimata-reclamantă SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA Dâmboviţa la plata către recurentul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3522/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3527/2010. Contencios → |
|---|
