ICCJ. Decizia nr. 3644/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3644/2010
Dosar nr. 7598/2/200.
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii T.M. şi T.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să le numească o zi, într-un termen rezonabil de maxim 30 zile, pentru depunerea cererii şi actelor necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în noiembrie 2006 au depus o primă cerere la Secţia Consulară a Ambasadei României din Chişinău, însă, li s-a comunicat că trebuie să facă o cerere scrisă de programare prin poştă, pentru a fi invitaţi să depună o cerere de intenţie ca să fie programat de către Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău în vederea depunerii cererii.
La data de 19 iunie 2009, reclamanţii au formulat o nouă cerere dar fără nici un rezultat, motiv care-i determină să considere că dreptul prevăzut de Legea nr. 21/1991 le este îngrădit.
Prin sentinţa civilă nr. 120 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia prescripţia dreptului la acţiune şi a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.M. şi T.A. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pârâtul să stabilească în termen de 30 zile de la pronunţarea sentinţei, data la care să se prezinte reclamanţii pentru primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată întrucât dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 prevăd termenul de 6 luni în care se pot introduce cererile privind anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins, iar în raport de data introducerii acţiunii acest termen nu a fost depăşit.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, deşi Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei, totuşi depăşirea unui termen de aproape 3 ani de la data depunerii primei cereri şi până la introducerea acţiunii are drept consecinţă imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.
Împotriva acestei sentinţei considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii pentru următoarele aspecte.
In primul rând, recurentul arată că, în cauză, nu erau îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamanţilor privind înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul apreciază că instanţa de fond, în mod greşit a constat existenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimaţilor având ca obiect redobândirea cetăţeniei române.
In dezvoltarea acestei critici, recurentul susţine faptul că a răspuns la cererea intimaţilor, în sensul că aceasta va fi soluţionată favorabil la momentul la care urmează să fie procesate şi cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni, depuse în aceeaşi perioadă.
Recurentul mai menţionează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în tara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
In ce priveşte eforturile ministerului de a găsi soluţii „de lege ferenda", recurentul precizează că la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 care modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport cu materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
In opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - septembrie 2006 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pentru aceleaşi motive, Înalta Curte nu poate primi nici susţinerea potrivit căreia la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 care modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
Referitor la susţinerile recurentului-pârât privind modificarea procedurii de depunere a cererilor de redobândire a cetăţeniei, Înalta Curte, în raport de data depunerii acţiunii introductive, le apreciază ca fiind fără relevantă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
In consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 120 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 364/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3654/2010. Contencios → |
|---|
