ICCJ. Decizia nr. 3775/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3775/2010
Dosar nr. 146/2/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX–a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 20.158/3/2008, reclamantul M.F. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 162.211 din 15 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti şi a deciziei nr. 162.736 din 21 mai 2008 prin care direcţia pârâtă i-a respins contestaţia depusă împotriva deciziei de imputare.
La data de 10 decembrie 2009, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, arătând că ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României , încălcându-se dispoziţiile imperative ale art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 24/2000.
Reclamantul a mai arătat că, dispoziţiile art. 5-7 şi art. 9 din ordinul contestat sunt contrare dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, care prevăd că, pentru stabilirea cheltuielilor de şcolarizare trebuie să fie avute în vedere cheltuielile efectuate şi nu cele care ar fi trebuit efectuate.
Prin încheierea din data de 18 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru cercetarea legalităţii prevederilor O.M.A.I. nr. 1122/2006 şi suspendarea judecării cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1.089 din 2 martie 2010, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul M.F.
Instanţa de fond a reţinut că la data emiterii Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006 nu exista obligaţia publicării actului respectiv în Monitorul Oficial al României, iar OG nr. 121/1998, în baza căreia a fost emis nu cuprinde nici o dispoziţie cu privire la obligativitatea publicării actului.
De asemenea, s-a avut în vedere că, la data emiterii acestui ordin nu era în vigoare Legea nr. 194/2007, care a modificat art. 10 din Legea nr. 24/2000, prevăzând obligaţia publicării în Monitorul Oficial a actelor normative emise de organele administraţiei publice centrale de specialitate.
Conform actului normativ în vigoare la data emiterii ordinului contestat de reclamant, respectiv HG nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea actelor normative spre adoptare, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Faţă de această prevedere legală, s-a reţinut că nu era obligatorie publicarea ordinului dedus judecăţii datorită obiectului său de reglementare care viza sectorul de apărare.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile invocate a fi nelegale nu contravin prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, deoarece ele vizează evaluarea pagubei produse şi nu exclud calculul cheltuielilor efectiv făcute.
Susţinerea reclamantului privind neconformitatea ordinului contestat cu dispoziţiile OG nr. 121/1998 a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea ca procedura de evaluare a pagubelor cuprinde normele emise în aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, reglementând în detaliu această procedură.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate invocată în privinţa Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006.
În primul motiv de recurs, a fost criticată concluzia instanţei de fond privind exceptarea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006 de la obligaţia publicării în Monitorul Oficial al României prin dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, arătându-se că prevederile acestui regulament contravin Legii nr. 24/2000, încalcă principiul ierarhiei actelor normative şi nu corespund exigenţelor de accesibilitate şi de predictibilitate stabilite pentru actele normative de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Miran c. Turciei, 21 aprilie 2009; Petra c. României, publicată în M.O. nr. 637/2009 şi Cotleţ c. României, publicată în M.O. nr. 422/2009).
Recurentul a învederat că nu există nici un interes legitim pentru exceptarea de la publicare a ordinului contestat, în condiţiile în care acesta nu cuprinde reglementări din sectorul de apărare, stabilind formele de răspundere a funcţionarilor publici, astfel că reprezintă un subiect de interes public, accesibil oricărui cetăţean care doreşte să facă parte din această categorie profesională şi anterior naşterii raportului de serviciu.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că în mod greşit a constatat instanţa de fond conformitatea dispoziţiilor art. 5-7 şi art. 9 din Ordinul nr. 1122/2006 cu prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002, fără a se avea în vedere că la calculul cheltuielilor de cazare nu se scad zilele de vacanţă, ci se calculează cazarea pentru întreg anul, deşi potrivit dispoziţiei legale susmenţionate, trebuie restituite numai cheltuielile efectuate cu pregătirea poliţistului, deci acele cheltuieli care au fost făcute efectiv cu asigurarea pregătirii poliţistului în perioada şcolii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin HG nr. 50/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, dacă legea nu prevede altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională".
Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006, contestat în prezenta cauză pe calea excepţiei de nelegalitate, este un act administrativ cu caracter normativ emis în baza şi în executarea dispoziţiilor cuprinse în acte normative cu caracter special care privesc domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, încadrându-se astfel în categoria actelor exceptate de la obligaţia publicării lor.
Instanţa de fond a considerat corect că este incidentă norma derogatorie cuprinsă în legea specială faţă de actul dedus judecăţii, care reglementează prevederi aplicabile unei categorii profesionale delimitate, respectiv personalului M.A.I. cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
În consecinţă, nu poate fi reţinută critica recurentului privind interpretarea greşită dată de instanţa de fond conţinutului Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006. De asemenea, nu pot fi reţinute susţinerile din recurs privind nelegalitatea HG nr. 50/2005, în raport de prevederile Legii nr. 24/2000, în condiţiile în care acest act normativ nu a fost contestat de recurentul - reclamant pe cale principală sau incidentă.
Apărarea din recurs că prin nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial nu sunt îndeplinite exigenţele de accesibilitate şi predictibilitate ale actelor normative stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se dovedeşte a fi neîntemeiată, în condiţiile în care obligaţia poliţistului de a restitui cheltuielile efectuate cu pregătirea sa a fost prevăzută expres atât în art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cât şi în angajamentul încheiat de recurent la data de 11 octombrie 2002, astfel încât acesta a avut cunoştinţă de răspunderea materială pentru cheltuielile efectuate cu pregătirea sa şi de situaţiile care antrenează această formă de răspundere juridică.
Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut întemeiat că motivele invocate de reclamant vizează în realitate evaluarea pagubei produse şi modul de stabilire a sumei stipulate, ceea ce constituie însuşi fondul litigiului şi nu poate fi examinat în cadrul excepţiei de nelegalitate invocată în privinţa Ordinului nr. 1122/2006.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinţei civile nr. 1089 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 373/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3833/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
