ICCJ. Decizia nr. 3668/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3668/2010
Dosar nr. 343.3/32/2008
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 3653 din 30 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 161/2009 din 19 noiembrie 2009 a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Rutieră Română.
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.S.S.I., şi, în consecinţă, a respins acţiunea precizată şi completată, formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
- a respins, ca nefondată, acţiunea astfel cum a fost precizată şi completată de reclamanta SC T.M. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română şi intervenienta SC S.D. SRL Roman.
- a obligat reclamanta să plătească pârâtei Autoritatea Rutieră Română suma de 430 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamanta SC T.M. SRL Roman a chemat în judecată pârâta A.S.S.I. din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei, în contradictoriu cu care a solicitat următoarele: anularea atribuirii traseului 23817 Roman - Oţeleni din cadrul Programului de transport interjudeţean, din şedinţa de atribuire din data de 30 aprilie 2008 către SC S.D. SRL Roman; suspendarea procedurii de eliberare a licenţei până la judecarea cauzei; în cazul admiterii acţiunii, să se constate că este câştigătoarea traseului 23817 Roman - Oţeleni, ca operator cu punctajul cel mai mare după societatea declarată câştigătoare.
S-a reţinut în considerentele sentinţei atacate faptul că soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Rutieră Română şi A.S.S.I. impunea stabilirea naturii juridice a operaţiunilor contestate în cauză, prin raportare la atribuţiile consacrate de dispoziţiile legale incidente.
Astfel, s-a constatat că Autoritatea Rutieră Română este, în sensul enunţat de dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din OUG 109/2005, organismul tehnic specializat care are ca atribuţie principală acordarea licenţelor de traseu şi analizarea şi rezolvarea reclamaţiilor, sesizărilor şi propunerilor privind calitatea serviciilor publice şi modul de acordare a licenţelor de traseu şi pentru activităţi conexe transportului rutier, conform dispoziţiilor art. 4 lit. k), s) din anexa 1 a HG nr. 625/1998.
Referitor la atribuţiile stabilite în sarcina A.S.S.I., instanţa a constatat că în procesul de atribuire a traseelor în programele de transport interjudeţene aceasta dezvoltă şi operează sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale din programele de transport prin serviciile regulate judeţene, interjudeţene limitrofe şi interjudeţene - art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 73/2007.
S-a apreciat de către instanţă că actul care este emis în regim de putere publică, pentru organizarea executării în concret a dispoziţiilor în materia dedusă judecăţii, dând naştere la raporturi juridice, este Decizia de atribuire a traseului şi acordarea licenţei de traseu, licenţă care dă dreptul operatorului de transport să efectueze serviciul de transport, conform dispoziţiilor art. 34 din OUG nr. 109/2005.
Drept urmare, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză justifică doar Autoritatea Rutieră Română, ca titular al obligaţiilor reglementate în procedura de autorizare a activităţii de transport rutier, fiind astfel respinsă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi admisă această excepţie cu privire la A.S.S.I., cu consecinţa respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu A.S.S.I. pentru acest motiv.
Pentru considerentele avute în vedere la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.S.S.I. , instanţa a apreciat ca nefiind necesară examinarea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea acesteia la emiterea deciziei de atribuire cu acordare de licenţă, această excepţie vizând fondul litigiului şi fiind ulterioară soluţionării excepţiei examinate anterior, din punct de vedere al priorităţii.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că rezultatele şedinţei de atribuire electronică din 30 aprilie 2008 au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că acţiunea - atât în privinţa anulării atribuirii traseului interjudeţean 23817 Roman-Oţeleni, cât şi în privinţa declarării reclamantei drept câştigătoare şi a obligării pârâtelor la emiterea deciziei de atribuire şi a licenţei de traseu - este nefondată, astfel că, neexistând o faptă culpabilă a pârâtelor, acestea nu pot fi obligate la plata de despăgubiri.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanţa a obligat reclamanta să plătească pârâtei Autoritatea Rutieră Română, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 430 lei, reprezentând cheltuieli de cazare, potrivit facturilor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. Bucureşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că, în speţă, criticile de nelegalitate şi netemeinicie vizează exclusiv soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.R.R., acestea fiind întemeiate pe motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c.) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile care stabilesc atribuţiile instituţiei, respectiv H.G nr. 625/1998 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor care reglementează procedura de atribuire a traseelor interjudeţene cuprinse în Programul de transport rutier interjudeţean - O.U.G nr. 73/2007 şi Ordinul MTCT nr. 1892/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
Se arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut, prin raportare la considerentele expuse în Decizia de casare a Î.C.C.J. nr. 3653 din 30 iunie 2009, faptul că actul administrativ emis în regim de putere publică pentru organizarea executării în concret a legii, dând naştere la raporturi juridice, îl constituie Decizia de atribuire a traseului.
Se mai arată că prin precizarea la acţiune reclamanta a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română pentru opozabilitate şi motivat de faptul că aceasta eliberează licenţa de traseu, cu toate că obiectul acţiunii nu priveşte anularea vreunui act emis de instituţia pârâtă ori de agenţiile teritoriale ale acesteia.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că în speţa dedusă judecăţii unicul act administrativ unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică (A.S.S.I.) în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii (O.U.G nr. 73/2007), ce produce efecte juridice şi dă naştere la raporturi juridice (prin care se naşte dreptul operatorului de transport rutier de a executa traseul interjudeţean Roman-Oţeleni) este reprezentat exclusiv de rezultatul atribuirii din 30 aprilie 2008.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă A.R.R. susţine că, potrivit art. 2 lit. a) din OUG nr. 73/2007 şi art. 51 alin. (1) din Ordinul MTCT nr. 1892/2006, atribuirea traseelor interjudeţene se face în cadrul şedinţei de atribuire organizată de A.S.S.I., iar rezultatul atribuirii stabilit de A.S.S.I. este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, iar A.R.R. eliberează licenţele pentru traseele interjudeţene numai în conformitate cu rezultatele atribuirii, conform art. 55 alin. (1) din Ordinul MTCT nr. 1892/2006.
Recurenta arată totodată că Autoritatea Rutieră Română nu are competenţa ori dreptul de a elibera licenţa de traseu în afara rezultatelor atribuirii stabilite de A.S.S.I. în şedinţa publică şi respectiv de a calcula punctajul electronic, sau de a desemna câştigătorii/executanţii traseelor.
Or, conform rezultatului atribuirii din 30 aprilie 2008, depus ca probă la dosarul cauzei, rezultă fără dubiu că acesta a fost făcut public şi stabilit de A.S.S.I. şi nu de către Autoritatea Rutieră Română sau agenţiile teritoriale ale acesteia.
Mai susţine recurenta-pârâtă A.R.R. că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 55 alin. (1) şi art. 57 alin. (2) din Ordinul MTCT nr. 1892/2006 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a A.R.R., aprobat prin HG nr. 625/1998, A.R.R. nu are obligaţia de a emite vreo decizie de atribuire cu acordare de licenţă.
În concluzie, recurenta-pârâtă A.R.R. susţine că atribuirea electronică a traseelor se realizează de către A.S.S.I., conform competenţelor ce revin acestei instituţii potrivit OUG nr. 73/2007, iar eliberarea licenţei de traseu se realizează de către agenţiile teritoriale ale A.R.R., ca efect al actului administrativ denumit „rezultate", iar reclamanta nu s-a adresat A.R.R. cu o solicitare de emitere a deciziei de atribuire cu acordare de licenţă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
a) Înalta Curte constată că prin acţiunea formulată, precizată şi completată ulterior, reclamanta SC T.M. SRL a învestit instanţa cu o contestaţie împotriva rezultatelor şedinţei de atribuire în format electronic din data de 30 aprilie 2008, privind cursele 1, 2, 3, 4 ale traseului 23817 Roman – Oţeleni – act administrativ cu caracter individual conform precizării de acţiune, solicitând suspendarea acestui act administrativ, acordarea despăgubirilor în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi obligarea A.S.S.I. să emită Decizia de atribuire cu acordare de licenţă pentru SC T.M. SRL în condiţiile art. 18 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
b) Prin sentinţa civilă nr. 151 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău la prima judecare în fond a cauzei, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Rutieră Română şi A.S.S.I. şi a inadmisibilităţii capătului de cerere privind emiterea deciziei de atribuire cu acordarea licenţei de traseu şi a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată sub aspectul tuturor capetelor de cerere şi al părţilor.
c) Prin Decizia civilă nr. 3653 din 30 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate de Autoritatea Rutieră Română şi reclamanta SC T.M. SRL împotriva sentinţei civile nr. 151 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, fiind casată sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
În raport cu prevederile art. 4 lit. k) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.R.R., prevăzut în anexa nr. 1 la H.F. nr. 625/1998 şi ale art. 55 alin. (1) din Ordinul MTCT nr. 1892/2006, instanţa de fond, la rejudecarea cauzei după casare, va analiza existenţa legitimării procesuale pasive a A.R.R. în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la acordarea licenţei de traseu în favoarea SC S.D. SRL, în considerarea rezultatelor şedinţei de atribuire în ceea ce priveşte traseul ce formează obiectul cauzei, în condiţiile în care licenţa de traseu se eliberează de către agenţia teritorială competentă, care, aşa cum s-a reţinut în practica Instanţei Supreme, este o autoritate publică de nivel judeţean în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi are capacitatea de a sta în nume propriu în instanţă.
d) Prin sentinţa nr. 161/2009 din 19 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Rutiere Române, cu motivarea că această instituţie este, în sensul enunţat de dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din OUG nr. 109/2005, organismul tehnic specializat care are ca atribuţie principală acordarea licenţelor de traseu şi analizarea şi rezolvarea reclamaţiilor, sesizărilor şi propunerilor privind calitatea serviciilor publice şi modul de acordare a licenţelor de traseu şi pentru activităţi conexe transportului rutier, conform dispoziţiilor art. 4 lit. k), s) din anexa1 a HG nr. 625/1998.
Drept urmare, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză justifică doar Autoritatea Rutieră Română, ca titular al obligaţiilor reglementate în procedura de autorizare a activităţii de transport rutier, urmând a fi respinsă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a fi admisă această excepţie cu privire la A.S.S.I., cu consecinţa respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu A.S.S.I. pentru acest motiv.
e) Înalta Curte reţine faptul că prin motivele de recurs formulate, Autoritatea Rutieră Română a criticat sentinţa Curţii de Apel Bacău numai sub aspectul soluţiei pronunţate de instanţă cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Rutiere Române.
Înalta Curte apreciază că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată, recurenta Autoritatea Rutieră Română nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la acordarea licenţei de traseu în favoarea SC S.D. SRL, în ceea ce priveşte traseul ce formează obiectul cauzei, în condiţiile în care licenţa de traseu se eliberează de către agenţia teritorială competentă, care, aşa cum s-a reţinut în practica Instanţei Supreme, este o autoritate publică de nivel judeţean în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi are capacitatea de a sta în nume propriu în instanţă, deoarece în materia contenciosului administrativ este relevantă capacitatea administrativă a instituţiei publice în sensul de a emite acte administrative în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, iar nu dacă aceasta are sau nu personalitate juridică.
Conform dispoziţiilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 73/2007, atribuirea electronică a traseelor interjudeţene constă în atribuirea acestora în cadrul unei şedinţe de atribuire, organizată de A.S.S.I., instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei. Rezultatul atribuirii stabilit de agenţie nu poate fi calificat decât ca fiind un act administrativ unilateral, fapt confirmat şi de către această pârâtă.
Rolul şedinţei de atribuire organizată în condiţiile art. 51 alin. (1) din OMTCT nr. 1892/2006 şi a OUG nr. 73/2007 de către A.S.S.I. este întemeiat pe principiile prevăzute în dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 109/2005, precum şi pe cele privind transparenţa în administrarea serviciilor publice cum este transportul interjudeţean.
Astfel, rezultatul atribuirii din 30 aprilie 2008, în ceea ce priveşte traseul 23817, reprezintă un act administrativ, susţinere care are în vedere faptul că acest rezultat este de natură să nască raporturi juridice; prin atribuire se nasc drepturile şi obligaţiile respectiv dreptul operatorului de transport declarat câştigător a executa traseul şi obligaţia instituţiei competente de a elibera licenţa pentru traseu operatorului căruia i s-a atribuit traseul în cadrul unei şedinţe de atribuire.
Autoritatea Rutieră Română eliberează licenţele pentru traseele interjudeţene numai în conformitate cu actul administrativ denumit rezultatele atribuirii stabilite în şedinţa publică de atribuire, susţinere care se întemeiază pe prevederile art. 55 alin. (1) din OMTCT nr. 1892/2006. Autoritatea Rutieră Română are deci doar competenţa de a îndeplini formalitatea administrativă de eliberare a licenţelor de traseu şi a caietelor de sarcini aferente acestora, operatorilor de transport declaraţi câştigători de către A.S.S.I.
Înalta Curte are în vedere faptul că aspectele evidenţiate de către reclamantă în cuprinsul acţiunii introductive şi în cererea precizatoare vizează exclusiv procedura de atribuire a traseelor, organizată de către A.S.S.I.
La şedinţa de atribuire electronică a traseelor judeţene organizată de A.S.S.I. la data de 30 aprilie 2008, această instituţie, şi nu Autoritatea Rutieră Română, a descalificat pe operatorul de transport SC S.D. SRL.
Astfel, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Rutieră Română şi va respinge acţiunea reclamantei faţă de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 161 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Rutieră Română şi respinge acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3661/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3669/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
