ICCJ. Decizia nr. 3669/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3669/2010
Dosar nr. 3832/2/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi obligarea la plata daunelor morale de 1000 lei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a formulat iniţial, în anul 2004, cerere de redobândire a cetăţeniei române şi a revenit cu aceeaşi solicitare către pârât la data de 30 martie 2009, însă nici până la momentul formulării cererii de chemare în garanţie nu a primit vreun răspuns.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia rămânerii fără obiect a capătului principal al acţiunii, motivat de împrejurarea că în şedinţa din data de 31 iulie 2009 cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie.
Prin sentinţa civilă nr. 3670 din 3 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului principal al acţiunii şi a respins ca rămas fără obiect acest capăt de cerere formulat de reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a admis excepţia de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect despăgubiri şi a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat, a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 lei, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Conform adresei nr. l0122/DC din 01 septembrie 2009 emisă de Direcţia Contencios din cadrul Ministerului Justiţiei - Serviciul Cetăţenie, cererea reclamantului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din data de 31 iulie 2009, astfel că cererea reclamantului privind obligarea Ministerului Justiţiei să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române a rămas fără obiect, fiind respinsă în consecinţă.
Având în vedere că pârâtul a dat curs solicitării reclamantului după introducerea cererii de chemare în judecată, reţinând culpa sa procesuală, instanţa a dispus, în temeiul art. 274 C. proc. civ., obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 154,3 lei către reclamant, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru şi timbru judiciar.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că, deşi i s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru în cuantum de 39 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei aferente, aceasta nu a înţeles a plăti sumele anterior menţionate.
Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.P. şi, pe cale de consecinţă, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 3670 din 03 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul că suma reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul este de 154,3 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru şi timbru judiciar, iar nu 4,3 lei, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar, cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa pronunţată este nelegală, prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurentul-pârât susţine că în mod eronat a dispus instanţa de fond obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Arată recurentul că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", iar art. 275-276 C. proc. civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părţii ce a pierdut procesul.
Totodată, art. 275 C. proc. civ. prevede că pârâtul care recunoaşte pretenţiile reclamantului la primul termen de judecată nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
Din dispoziţiile menţionate mai sus rezultă că suportarea cheltuielilor de judecată revine părţii care a pierdut procesul.
Recurentul arată că în cauza de faţă însă, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nu a pierdut procesul, cauza fiind respinsă ca fiind rămasă fără obiect şi, mai mult, au fost recunoscute pretenţiile reclamantului la primul termen de judecată, arătând prin întâmpinarea formulată că cererea acestuia a fost examinată şi avizată pozitiv.
Se mai arată în motivarea recursului că trebuie reţinut faptul că cererea reclamantului a fost soluţionată de Comisie în termenul de 5 luni prevăzut de Legea nr. 21/1991, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 36/2009, respectând procedura prevăzută de lege şi nu ca urmare a formulării acţiunii de către reclamant.
Prin urmare, cererea reclamantului a fost soluţionată de Comisia pentru cetăţenie în cadrul termenului legal de 5 luni de la intrarea în vigoare a OUG nr. 36/2009, astfel încât obligarea la cheltuieli de judecată este nelegală, neputându-se reţine că a fost pusă în întârziere prin acţiunea formulată, acţiune care, faţă de prevederile art. I, pct. 4, coroborat cu art. II din OUG nr. 36/2009, este prematur introdusă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată".
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul B.P. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 24 aprilie 2009, invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Până la primul termen de judecată de la 8 septembrie 2009 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii, având în vedere că la 31 iulie 2009 cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în faţa instanţei de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.
În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenţii", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă situaţia netăgăduită de reclamant, potrivit căreia cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române s-a soluţionat la data de 31 iulie 2009 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.
În acest context, în mod corect instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a constatat că obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a fost realizat şi că primul capăt de cerere trebuie respins, pronunţând şi soluţia, ca atare. Dezlegarea dată de către instanţă primului capăt de cerere ale acţiunii face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reţine o „cădere în pretenţii" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei înainte de primul termen de judecată practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretenţiilor reclamantului.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, prin urmare, nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamant.
Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată a fost soluţionată favorabil la şedinţa Comisiei care a avut loc înainte de termenul de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge capetele de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3670 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3668/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3671/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
