ICCJ. Decizia nr. 3675/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3675/2010

Dosar nr. 7206/2/2009

Şedinţa publică din 17 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul P.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei romane, într-un termen legal de 30 de zile.

În fapt, reclamantul a arătat ca la data de 22 ianuarie 2009 s-a adresat cu o cerere de programare la Secţia Consulară a Ambasadei României din Chişinău, instituţie competentă să primească cererile de redobândire a cetăţeniei române din partea solicitanţilor, foşti cetăţeni români şi descendenţi ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica Moldova.

A formulat o nouă cerere în 27 februarie 2009, la care i s-a comunicat că va primi, când cererea sa va fi procesată, o invitaţie să depună cererea de redobândire a cetăţeniei romane.

Intimatul-reclamant a considerat atitudinea pârâtului un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

La 12 noiembrie 2009 pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, invocând capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetăţeniei romane.

Prin sentinţa civilă nr. 3984 din 18 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului P.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Nu se pot reţine susţinerile pârâtului deoarece faptul că sunt peste 360000 de persoane care au dorit să depună cerere de redobândire a cetăţeniei romane nu îl scutea pe pârât de obligaţia de a-şi organiza activitatea astfel încât să soluţioneze cererile cetăţenilor moldoveni de depunere a dosarelor privind redobândirea cetăţeniei romane în termene rezonabile.

Instanţa a apreciat că nu se poate reţine nici afirmaţia pârâtului în sensul că nu este vorba în cauză de un refuz nejustificat, deoarece şi comunicarea faptului că cererea reclamantului va fi soluţionată la o dată neprecizată echivalează cu exprimarea explicită a voinţei de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil.

De asemenea, în aprecierea unui termen rezonabil de rezolvare a cererii, în raport de dispoziţiile art. 10 al Convenţiei Europene privind cetăţenia, s-a reţinut că trebuie avut în vedere şi faptul că ulterior primirii dosarului la Chişinău acesta merge la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, după care este verificat, sunt solicitate avize de la o serie de autorităţi şi apoi se poate lua o decizie în privinţa cererii de redobândire a cetăţeniei române.

Aşadar, dacă s-ar aprecia că este justificată susţinerea pârâtului că numai pentru primirea dosarelor şi a cererilor este necesar un termen rezonabil, atunci întreaga procedură ar dura ani de zile, ceea ce evident nu se mai poate subscrie unui termen rezonabil, aşa cum stipulează art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002.

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care MAE îl învedera şi pe care şi l-a dorit să se atingă în anii următori.

Recurentul mai arată că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău. Dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamanţilor dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamanţilor.

Pe de o parte, durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa CEDO dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate. în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăsesc reclamanţii.

Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte, şi nu doar de durata termenului, este constantă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.

Recurentul mai menţionează că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991.

Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.

Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".

Doctrina europeană a arătat că noţiunea de„termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curţii de la Strasbourg,caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.

În ceea ce priveşte menţionarea faptului că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 care modifică şi completează Legea nr. 21/1991, instanţa constată că dispoziţiile acestei legi sunt ulterioare momentului introducerii acţiunii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 3984 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3675/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs