ICCJ. Decizia nr. 3680/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3680/2010
Dosar nr. 9993/2/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Comisia pentru Cetăţenie, obligarea acestuia la soluţionarea cererii cu privire la redobândirea cetăţeniei române în termenul de 20 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus cererea la sediul Ministerului în 06 mai 2009, iar în cursul lunii august 2009 s-a adresat Ministerului Justiţiei cu cereri prin care a solicitat urgentarea soluţionării dosarului, dar nu a primit nici un răspuns oficial.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantului D.G. şi a obligat pârâtul la analizarea şi soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române într-un termen de maxim 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că împrejurarea că statul nu poate asigura un cadru administrativ corespunzător pentru preluarea şi soluţionarea în termenul legal a cererilor pentru redobândirea cetăţeniei române nu poate fi opusă reclamantului.
Având în vedere aceste considerente, văzând şi prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a obligat pârâtul la soluţionarea cererii în termen de maxim 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată sentinţa Curţii de Apel Bucureşti a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a arătat că art. II din OUG nr. 36/2009 prevede că: "Cererile depuse în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi soluţionate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Mai arată recurentul faptul că referindu-se la termenul rezonabil în procedurile judiciare, instanţa europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internaţională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze o asemenea situaţie. S-a mai arătat că dacă mijloacele folosite se dovedesc insuficiente, statul în cauză este obligat să adopte altele mai eficace, pentru a se conforma exigenţelor art. 6 pag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor omului. Tot instanţa europeană a stabilit că aprecierea caracterului rezonabil al unei proceduri judiciare trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale.
În acest sens, Statul Român, a adoptat măsuri de urgentare şi simplificare a procedurii de soluţionare a cererilor de acordare a cetăţeniei române, modificând Legea nr. 21/1991 prin mai multe acte normative, respectiv OUG nr. 87 din 05 septembrie 2007, publicată în M.Of., nr. 634 din 14 septembrie 2007, Partea I, OUG nr. 36/2009. Prin adoptarea acestor ordonanţe s-a înlocuit vechea procedură care avea un caracter administrativ-jurisdicţional cu o procedură administrativă.
Se mai arată în motivele de recurs că prin OUG nr. 36 din 15 aprilie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2009, a fost din nou modificată Legea nr. 21/1991, în sensul că prin acest act normativ s-au prevăzut termene certe în procedura de soluţionare a cererilor formulate în temeiul art. 101 din acest act normativ.
Astfel, s-a prevăzut că cererile înregistrate în temeiul art. 101 vor primi termen de soluţionare, iar în situaţia în care petenţii nu vor completa dosarele cu actele solicitate în termen de 2 luni de la primirea solicitării vor fi respinse ca nesusţinute.
Recurentul arată că cererea reclamantului a fost primită de Comisia pentru cetăţenie în anul 2009, iar înaintea cererii acestuia existau deja primite un număr impresionant de cereri din partea descendenţilor foştilor cetăţeni români, astfel încât afirmaţiile reclamantului sunt neîntemeiate.
Recurentul-pârât susţine totodată că nesoluţionarea cererii de dobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ, neputându-se identifica „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane [art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004] şi, în consecinţă, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele arătate:
Potrivit art. 101 din Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „Persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e)."
Art. 12 alin. (2) stipulează că: „În cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române sau de acordare, întemeiate pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101, acestea pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Direcţia cetăţenie".
De asemenea potrivit art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea OUG nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991: „Începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 101 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie".
Prin urmare, potrivit acestor reglementări, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligenţă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetăţeniei române.
Pe de altă parte, potrivit OUG nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.
În speţă, reclamantul a formulat cerere de dobândire a cetăţeniei române în calitate de descendent al unui fost cetăţean român, în temeiul art. 101 din Legea cetăţeniei române, cerere înregistrată sub nr. 21567RD/2009.
În luna august 2009 reclamantul s-a adresat Direcţiei cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti cu cerere prin care a solicitat urgentarea soluţionării cererii sale.
În conformitate cu dispoziţiile legale enunţate anterior, Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie a stabilit termen pentru soluţionarea cererii reclamantului la data de 15 februarie 2010.
După analizarea cererii, Comisia urmează să întocmească raportul prevăzut de lege în care va menţiona dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru dobândirea cetăţeniei române, raport ce va fi înaintat ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti pentru a dispune în conformitate cu art. 18 şi art. 11 din Legea nr. 21/1991.
Prin urmare, cererea reclamantului va fi înaintată Comisiei spre examinare în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare urmând a fi examinată la termenul stabilit, respectând dispoziţiile legale în materie.
Totodată, doctrina europeană a arătat că noţiunea de„termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg,caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În cauza de faţă, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (mai 2009) şi data înregistrării acţiunii (23 octombrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanţiei instituită de art. 6 din CEDO privind soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi modificată, în sensul că va fi respinsă acţiunea intimatului-reclamant, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 274 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3676/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3684/2010. Contencios → |
|---|
