ICCJ. Decizia nr. 3878/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3878/2010
Dosar nr. 696/33/2010
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate. Soluţia primei instanţe
Prin încheierea din data de 14 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 623/100/2010 a Tribunalului Maramureş, a fost învestită Curtea de Apel Cluj pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate, invocată din oficiu de către instanţă, cu privire la prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, privind posibilitatea stabilirii creanţelor datorate la Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, prin decizie de impunere emisă din oficiu, în litigiul dintre reclamantul F.V.F. şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul F.V.F., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş, a solicitat anularea deciziei de impunere din oficiu din 27 octombrie 2009 prin care a fost obligat să plătească suma de 11.787,28 RON la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
A arătat instanţa că pârâta a indicat ca temei de drept pentru emiterea deciziei atacate prevederile art. 83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, modificată, privind C. proc. fisc.
S-a apreciat însă că Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 este contrar Legii nr. 95/2006, modificată, deoarece stabileşte posibilitatea emiterii titlurilor de creanţă în condiţiile în care legea abilita Casa Naţională de Asigurări de Sănătate numai la luarea măsurilor de executare silită, nu şi la emiterea deciziilor de impunere din oficiu.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate invocată din oficiu de Tribunalul Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi menţinerea ca legal şi temeinic a art. 35 din ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Astfel învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa nr. 269/2010 din data de 24 iunie 2010, a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de pârâţi şi a admis sesizarea din oficiu a Tribunalului Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, privind excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 din Normele metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Totodată, a constatat nelegalitatea prevederilor art. 35 din actul administrativ normativ precizat mai sus.
Prima instanţă a respins excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate reţinând, în esenţă, că la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a fost adoptată soluţia de principiu în sensul că este admisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Sub aspectul criticilor de nelegalitate aduse din oficiu de către instanţa de fond, instanţa a constatat că obiectul excepţiei de nelegalitate îl formează dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, text care are următorul cuprins:
În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 C. proc. fisc., pentru obligaţiile de plată faţă de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., titlul de creanţă îl constituie, după caz, declaraţia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al Casei de Asiguări de Sănătate şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F.
Titlul de creanţă prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
Instanţa de fond a reţinut că, prin textul precizat se adaugă la lege, în sensul că se extinde competenţa Casei de Asigurări de Sănătate şi pentru emiterea de decizii de impunere care, la scadenţă, au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită atrăgând astfel complexul de proceduri şi mecanisme de executare statale.
În fine, a mai apreciat instanţa că teza de la care pleacă autoarea sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. pentru a stabili din oficiu întinderea obligaţiilor datorate la fond şi a emite decizii de impunere, este corectă şi legală. De altfel, pârâta nu a invocat nicio altă dispoziţie legală expresă care i-ar conferi prerogativa de a stabili din oficiu contribuţiile datorate la fond şi de a emite decizii de impunere care la scadenţă să aibă valoare de titlu executoriu.
Măsurile de executare silită pentru care este abilitată Casa conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 se pot întreprinde doar dacă preexistă un titlu executoriu formal valabil şi în fond temeinic.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentele-pârâte
Împotriva acestei sentinţe au promovat recurs pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş.
2.1. Recursul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Bucureşti
Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a susţinut, în esenţă, următoarele aspecte de nelegalitate:
- greşit a constatat instanţa de fond nelegalitatea art. 35 din Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, motivat de împrejurarea că nu sunt abilitate casele de asigurări de sănătate să recurgă la stabilirea contribuţiilor datorate de Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, reţinând că dispoziţiile Legii nr. 95/2006 abilitează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate numai pentru luarea măsurilor de executare silită, nu şi pentru stabilirea contribuţiilor de asigurări de sănătate, întrucât prin dispoziţiile respectivului text din actul normativ contestat nu se realizează o substituire a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în obligaţia de stabilire a taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat ce incumbă A.N.A.F.;
- în conformitate cu art. 256 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, „colectarea contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F., în contul unic deschis pe seama Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în condiţiile legii, iar colectarea contribuţiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A.N.A.F., se efectuează de către casele de asigurări.
Sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2) sunt în permanenţă la dispoziţia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi se repartizează de ordonatorul principal de credite, proporţional cu sumele aprobate pe subcapitole de cheltuieli prin legile bugetare anuale, pe fiecare domeniu de asistenţă medicală”.
În conformitate cu art. 79 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligaţi să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
- instanţa de fond a nesocotit împrejurarea că între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi A.N.A.F. a fost încheiat un protocol privind furnizarea datelor referitoare la asiguraţii din categoriile de persoane care realizează venituri din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi şi penalităţi din cedarea folosinţei bunurilor, din agricultură şi silvicultură, precum şi date privind plata contribuţiilor datorate de angajator şi angajat la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale şi de Sănătate, pentru persoanele care au calitatea de angajat, către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ceea ce demonstrează că transmiterea acestor date de către A.N.A.F. către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se realizează tocmai în scopul exercitării atribuţiilor legale ale acestei din urmă autorităţi;
- raportat la prevederile evocate şi la situaţia de fapt menţionată, nu este vorba despre încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 în sensul unei substituiri în obligaţiile A.N.A.F., prin intermediul structurilor de profil subordonate, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane juridice specializate.
2.2. Recursul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş
La rândul său, recurenta Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă susţinând următoarele aspecte de nelegalitate:
- au fost nesocotite o serie de elemente de fapt prezentate în contextul acţiunii de fond în soluţionarea căreia a fost invocată din oficiu excepţia de nelegalitate a art. 35 din Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, în sensul că s-a arătat că raportat la veniturile impozabile rezultate din desfăşurarea unei profesii libere pe care le realizează reclamantul F.V.F., acesta din urmă are obligaţia de a plăti o contribuţie lunară către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate, obligaţie pe care însă nu şi-a respectat-o astfel că s-a procedat la emiterea deciziei de impunere din oficiu;
- contrar celor reţinute de prima instanţă s-a arătat că stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale datorate de reclamant s-a efectuat în condiţii de deplină legalitate, în temeiul art. 83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, art. 215 alin. (3) şi art. 216 din Legea nr. 95/2006 şi art. 35 din ordinul nr. 617/2007, pe baza veniturilor realizate din activitatea independentă, venituri care au fost comunicate de organele fiscale teritoriale, potrivit protocolului intervenit cu A.N.A.F. în temeiul Legii nr. 95/2006, recurenta apreciind, potrivit principiului qui potest plus, potest minus, că poate lua măsuri mai facile împotriva propriilor debitori, respectiv că poate emite decizii de impunere, devenind astfel organ fiscal în înţelesul O.G. nr. 92/2003.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma prevederilor legale incidente, raportat la criticile celor două recurente, dar şi la apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază, potrivit art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că sunt întemeiate criticile formulate astfel că se impune admiterea recursurilor şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate, din oficiu invocată, în considerarea celor în continuare arătate:
Dată fiind similitudinea criticilor formulate de cele două recurente, Înalta Curte urmează a le examina grupat şi a le răspunde prin argumente comune.
După cum constant a reţinut Înalta Curte în jurisprudenţa sa, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă.
În cauză, Ordinul nr. 617/2007 emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul dispoziţiilor expres menţionate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătăţii [art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) şi (4), art. 216, 256-260 ş.a.] şi al Statului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 [art. 7, 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36].
Analizând textul a cărei nelegalitate a fost din oficiu invocată, respectiv a art. 35 din ordinul nr. 617/2007, prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 prima instanţă a apreciat că acesta adaugă la lege întrucât sunt extinse competenţele Casei de Asigurări de Sănătate şi cu privire la emiterea de decizii de impunere, care la scadenţă au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită, în plus faţă de abilitarea legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., Casa de Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, că dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege şi nici nu contravin sensului şi spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în C. proc. fisc. atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. fisc., în condiţiile în care potrivit art. 141 din acest Cod executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor C. proc. fisc., de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce aşadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2006 nu depăşesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esenţialmente emis şi nu contravin legii, în condiţiile în care, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care, astfel cum corect au arătat şi recurentele, gestionarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 35 din ordinul nr. 617/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş împotriva sentinţei nr. 269 din 24 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3838/2010. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 3879/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
