ICCJ. Decizia nr. 3752/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3752/2010
Dosar nr. 2512/2/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3647 din 3 noiembrie 2009, a respins excepţia prescripţiei acţiunii pentru drepturile aferente perioadei 1 ianuarie 2006 – 19 martie 2006, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta D.N.A., iar pe fond a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii A.C.S., B.C.D., B.M., B.C., B.M., B.V., C.F., C.S., C.A.S., D.I., G.N., G.C., M.I., M.D.E., M.M., M.D., M.G., M.T.A., N.I.C.O., S.I., S.N.F., S.G.F., T.F., T.T. şi V.D.R. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi D.N.A., având ca obiect plata sporului de fidelitate şi a sporului de confidenţialitate, aferente perioadei ianuarie 2006 – aprilie 2008, în funcţie de perioada efectiv lucrată şi actualizate cu indicele de inflaţie; a fost respinsă totodată cererea de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice, formulată de pârâţi.
În acest sens, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, că sentinţele nr. 2576 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 2647 din 24 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi sentinţa civilă nr. 1811 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII, irevocabilă prin Decizia nr. 565 din 4 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi au acelaşi obiect, vizează alte perioade de activitate, iar argumentele invocate în sprijinul excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reprezintă în realitate apărări de fond.
Pe fondul pricinii s-a reţinut că reclamanţii sunt salariaţi potrivit anexei 1, cap. A, art. 29 din OUG nr. 177/2002, iar drepturile prevăzute în anexa 4 din OUG nr. 38/2003 nu se referă şi la sporurile solicitate de reclamanţi, acestora nefiindu-le aplicabile dispoziţiile a OUG nr. 137/2000, pe care şi-au întemeiat acţiune întrucât, prin Decizia nr. 821/2008 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 11 din această ordonanţă, constatându-se că sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate.
În ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate, de până la 15 % din solda lunară, prevăzut de art. 3 alin. (1) din OG nr. 19/2006 aprobată prin Legea nr. 444/2006, s-a apreciat că, pentru a beneficia de acest drept reclamanţii trebuie să îndeplinească condiţia cerută de alin. (3) al articolului mai sus menţionat, respectiv existenţa unui ordin al conducătorului instituţiei care să stabilească beneficiarii şi cuantumul ce se acordă şi în plus să se încadreze în limitele bugetare aprobate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.
Recurenţii au susţinut că sporul de fidelitate este prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor exerciţiul dreptului de a încasa acest spor fiind suspendat pentru anul 2005 şi reluat începând cu anul 2006, apreciind în acest context că sunt îndreptăţiţi la acordarea sporului respectiv pentru perioada 2006 – 2007, dovadă în acest sens fiind faptul că sporul a fost acordat, începând cu aprilie 2008, prin Decizia Colegiului de conducere al D.N.A.
Au mai susţinut recurenţii că şi în situaţia în care au fost detaşaţi la D.N.A., îşi păstrează calitatea de poliţişti şi le sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 38/2003 prin urmare, nu li se poate refuza un drept recunoscut categoriei din care fac parte, motiv pentru care nici nu au invocat un caz de discriminare în condiţiile OG nr. 137/2000.
În ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate recurenţii au arătat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Ordinului procurorului şef D.N.A. nr. 84 din 28 august 206 şi avizului nr. 106122 din 6 septembrie 2006, emis de A.N.F.P., este de necontestat că fac parte din categoria funcţionarilor publici cu statut special cărora art. 3 din OG nr. 19/2006, aprobată prin Legea nr. 44472006, le conferă acest drept, aspect ce rezultă şi prin prisma atribuţiilor specifice pe care le exercită, respectiv protecţia documentelor clasificate, astfel cum sunt definite de Legea nr. 182/2002.
S-au invocat în acest sens dispoziţiile dreptului comunitar în care s-a reţinut că principiul egalităţii exclude ca situaţii comparabile să fie tratate diferit şi situaţii diferite să fie tratat similar, apreciind că în speţă nu există situaţia prevăzută cu titlu de excepţie privind tratamentul justificat obiectiv.
Recursul este nefondat.
Astfel, din punctul de vedere al statutului său, fiecare poliţist, ofiţer de poliţie judiciară, încadrat la D.N.A. rămâne un funcţionar public cu statut special, dar va fi salarizat conform normelor de excepţie, aplicabile poliţiştilor care îndeplinesc funcţii în afara Ministerului de Interne, prevăzute în Anexa 4 pct. 1 lit. a) şi b) din OG nr. 38/2003, norme care derogă de la dispoziţiile art. 2, 6 şi 11 din aceeaşi ordonanţă, în ceea ce priveşte sporul pentru misiune permanentă şi cel de fidelitate.
Ulterior, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, dispoziţiile art. 28 alin. (3) din OUG nr. 43/2002 au fost modificate, prevăzând imperativ că salarizarea ofiţerilor de poliţie judiciară încadraţi în D.N.A. (şi exercitându-şi atribuţiile conform art. 10 din OUG nr. 43/2002) se va face cu indemnizaţia prevăzută de anexa 1 capitolul A nr. 18 la OUG nr. 177/2002, ca unică formă de salarizare.
Mai apoi, prin OUG nr. 24/2004 (M.O. nr. 365 din 27 aprilie 2004) s-a dat o altă formulare alin. (3) al art. 28 din OUG nr. 43/2002: „ofiţerii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003 (..) precum şi în prezenta ordonanţă de urgenţă. Aceştia sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din OUG nr. 177/2002".
De asemenea, prin Legea nr. 601/2004 (M.O. nr. 1227 din 20 decembrie 2004), de aprobare a OUG nr. 24/2004, dispoziţiile art. 28 alin. (3) au fost din nou modificate, în sensul că: ofiţerii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute la art. 11 şi în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003, precum şi de drepturile prevăzute în OUG nr. 43/2002, iar salariul pentru funcţia îndeplinită de ei se stabileşte conform anexei nr. 1 cap. A nr. 29 din OUG nr. 177/2002.
În fine, prin OUG nr. 134/2005 (M.O. nr. 899 din 7 octombrie 2005) s-a dat o nouă formulare alin. (3) al art. 28: „ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OUG nr. 38/2003 (..) precum şi de drepturile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă".
În realitate, singura perioadă în care, teoretic, ofiţerii de poliţie judiciară încadraţi la D.N.A. ar fi putut primi sporul de fidelitate conform legii a fost: 24 iunie 2002 – 2 februarie 2003, adică intervalul de la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, care prevedea aceste sporuri, la intrarea în vigoare a OG nr. 38/2003 care a introdus normele de excepţie din Anexa 4 pct. 1.
În privinţa sporului de confidenţialitate temeiul juridic al solicitării sale de către reclamanţi este OG nr. 19/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 444/2006.
Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din ordonanţă, astfel cum au fost modificate, prevăd principiul acordării acestui spor „pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate", dar numai persoanelor care activează în „instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională", în calitatea lor de cadre militare, funcţionari publici cu statut special, militari angajaţi pe bază de contract şi personal civil.
Recurenţii sunt „funcţionari publici civili cu statut special", încadraţi la D.N.A. ca parte componentă a autorităţii judecătoreşti, astfel încât textul legal sus arătat nu le este aplicabil, ei fiind asimilaţi, ca regim de salarizare, magistraţilor.
Aşa fiind şi constatând că potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., în speţă, nu există motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.C.S., B.C.D., B.M., B.C., B.M., B.V., C.F., C.S., C.A.S., D.I., G.N., G.C., M.I., M.D.E., M.M., M.D., M.G., M.T.A., N.I.C.O., S.I., S.N.F., S.G.F., T.F., T.T. şi V.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 3647 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3751/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3754/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
