ICCJ. Decizia nr. 3759/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3759/2010
Dosar nr. 6389/2/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3556 din 28 octombrie 2009, a respins excepţia lipsei de interes şi respectiv de obiect şi pe fond a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.A.O.A., A.D., A.M., A.V., B.L., B.M., B.V., B.D., B.A.R., B.I., B.M., B.R., B.A., B.A., B.E., C.R., C.D.M., C.M., C.A., C.G.I., D.S.M., D.G., F.V.I., F.A., G.D., G.C.C., G.E.P., G.C.E., G.G., G.I., I.C.A., I.F., I.F., I.M.G., I.A., I.M., I.C.R., I.F.E., L.G., L.C., L.G.A., M.(P.)A.M.S., M.V.M., M.A.M., M.F., M.N., M.B., M.M., N.V., N.V., N.C.V., O.E., P.M., P.E., P.P., P.L., P.G.A., P.F., P.A., P.G., R.E.G., R.M., R.D., R.M., R.S.C., S.V., S.Ş., S.M., S.I., S.G., S.C., Ş.F., T.E.D., T.C.C., T.A.L., T.E., T.G., T.D., V.A., V.E., Z.A. şi Z.M.D. în contradictoriu cu M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa suspendării Ordinului nr. 1472/2009 şi a deciziei nr. 1471 din 2 iulie 2009, emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la pronunţarea instanţei de fond.
În acest sens instanţa a reţinut că, prin Ordinul nr. 1472/2009 dat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus, începând cu 1 iunie 2009, suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin Decizia nr. 1771, aceeaşi măsură a fost dispusă în privinţa deciziei nr. 525 din 3 martie 2009 prin care era acordat acelaşi spor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul M.P.
Cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, respectiv a lipsei de obiect, în considerarea aceloraşi împrejurări, prima instanţă a reţinut că aspectele invocată de pârât, referitoare la faptul că executarea actelor contestate a fot deja suspendată în alte dosare, nu lipseşte prezenta acţiune de interes de vreme ce, potrivit alin. (1) al art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral se dispune până la pronunţarea instanţei investită cu soluţionarea fondului pricinii având aceleaşi părţi, adică a cererii în anularea actului promovată de către aceeaşi reclamanţi, împrejurare confirmată şi de prevederile art. 14 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, s-a apreciat că reprezintă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actelor administrative contestate, împrejurarea că acestea retroactivează, având incidentă asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie 2009, deşi sunt emise la 2 iulie 2009, precum şi faptul că la fundamentarea în drept a actelor administrative a căror suspendare se solicită, emitentul lor a avut în vedere, exclusiv, dispoziţiile OUG nr. 71/2009 care se referă la modalitatea de plată a sumelor prevăzute în titluri executorii, respectiv drepturi salariale restante şi nu la ordinele mai sus menţionate care privesc sporuri salariale pentru viitor.
S-a mai constatat că prin diminuarea drepturilor salariale cu 50 % ordinele vizate produc reclamanţilor un prejudiciu previzibil şi în raport de speranţa lor legitimă cu privire la valoarea patrimonială pe care urmare să o primească.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul reiterând excepţia lipsei de interes şi a lipsei de obiect a acţiunii.
Pe fond acesta a susţinut că nu se poate aprecia existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, atâta vreme cât, prin emiterea acestuia se suspendă plata sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică din motive strict financiare, respectiv lipsa fondurilor alocate de M.F.P., plata urmând a fi făcută în condiţiile şi în temeiul OUG nr. 71/2009, astfel încât nu se poate vorbi de o diminuare a drepturilor salariale ci numai de o amânare a plăţii lor şi, prin urmare, nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unei pagube iminente.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Privitor la excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, Curtea constată că este neîntemeiată, aşa cum, corect a reţinut instanţa de fond, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada suspendării anterioare a efectelor actului contestat prin hotărâri opozabile reclamanţilor şi în condiţiile în care, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană vătămată prin acte administrative beneficiază de acest drept, cu condiţia de a face dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor legii.
Nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară, cererea de suspendare formulată în cauză a rămas fără obiect întrucât analizarea de către instanţă a cererii cu care este investită trebuie făcută în raport de legislaţia în vigoare la data emiterii actului contestat.
Astfel, în speţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente:
În primul rând, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prin actele administrative analizate, emise la data de 2 iulie 2009, recurenţii au intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor băneşti cuvenite intimaţilor pe luna iunie 2009.
Prin această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurenţii au încălcat principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
În acest sens, se impune a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situaţii existente înainte de momentul emiterii actului.
În jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună şi actelor administrative.
Trebuie precizat, de asemenea, că interdicţia retroactivităţii actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiţionează însăşi legalitatea acestor acte.
În cauza de faţă, Înalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din OUG nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.
De asemenea, un alt aspect care vădeşte aparenţa de nelegalitate a actelor contestate îl constituie încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturilor salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.
În raport cu aceste prevederi legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nici o autoritate publică, în alte condiţii decât cele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
În ceea ce priveşte noţiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, o defineşte ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Această condiţie legală este, de asemenea, îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistraţi şi stat.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 3556 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3758/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3761/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
