ICCJ. Decizia nr. 3932/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3932/2010
Dosar nr. 291/32/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
1. Hotărârea pronunţată de curtea de apel ce formează obiectul recursului
Prin sentinţa civilă nr. 4265 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii punctului 1 din acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului cu privire la punctul 2 din acţiune; a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Ordinului nr. 3670 din 07 aprilie 2008 şi, ca lipsită de obiect cererea de obligare a pârâţilor la emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde reclamantului titlul didactic de conferenţiar universitar; a admis, în parte acţiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi ministrul educaţiei cercetării şi inovării şi a obligat pârâtul persoană juridică, la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale; a respins cererea pentru obligarea pârâtului persoană fizică la plata daunelor materiale şi morale şi a respins cererea privind obligarea pârâtului persoană juridică la plata daunelor materiale către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii pct. 1 din acţiune, invocată de pârâtul persoană juridică, având în vedere că reclamantul a solicitat anularea Ordinului MECT nr. 3670 din 07 aprilie 2008, prin care,în opinia sa, nu i s-a acordat titlul didactic de conferenţiar universitar, şi nu adresa nr. 30070 din 08 aprilie 2008, prin care i s-a comunicat respectivul ordin, fapt ce a rezultat în mod clar din cererea de chemare în judecată, dar şi din notele scrise depuse la dosar în combaterea respectivei excepţii.
Neîntemeiată a fost apreciată şi excepţia lipsei calităţii procesul pasive a pârâtului, persoană juridică, atâta timp cât fapta pretins a fi ilicită, cauzatoare de prejudicii a fost săvârşită de acest pârât, existând, astfel, identitate între acesta şi persoana de la care reclamantul a solicitat repararea prejudiciilor prin acordarea daunelor materiale şi morale.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată cererea de anulare a Ordinului nr. 3670 din 09 aprilie 2008 întrucât acesta nu se referă la reclamant ci la alte două persoane cărora nu li s-au acordat titlurile didactice de profesor universitar şi respectiv, conferenţiar universitar.
Cât priveşte cererea de obligare a pârâţilor la emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde titlu didactic de conferenţiar universitar, aceasta a fost respinsă, de către instanţa de fond, ca lipsită de obiect în raport de împrejurarea că prin ordinul nr. 4966 din 31 iulie 2008, anterior introducerii acţiunii la instanţa de fond, i-a fost acordat reclamantului titlu didactic pretins.
Analizând temeinicia pretenţiilor reclamantului, instanţa de fond a apreciat că neacordarea avizului de legalitate în cazul reclamantului, la prima verificare a dosarului de concurs este nelegală, din actele depuse la dosar rezultând că acesta îndeplinea la momentul depunerii dosarului, condiţia de vechime prevăzută de art. 55 alin. (7) din Legea nr. 128/1997; astfel, consideră instanţa de fond că, în mod eronat a apreciat Direcţia Juridică din cadrul M.E.C.T. că reclamantul ar fi trebuit să aibă o vechime de 15 ani, în realitate acestuia îi era necesară o vechime de 9 ani întrucât îşi desfăşura activitatea în învăţământul superior, în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I"; de asemenea, s-a reţinut că la dosarul de concurs a fost depusă şi dispensa de vechime pentru 1 an acordată reclamantului de Senatul Universităţii pentru a-i da posibilitatea participării la concurs, în condiţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 128/1999.
Mai reţine, instanţa de fond că la momentul la care dosarul a fost analizat prima dată, Direcţia Juridică nu s-a aflat în posesia Ordinului M 4 din 11 ianuarie 2002 emis de Ministerul Apărării Naţionale pentru aprobarea instrucţiunilor privind corpul instructorilor militari din instituţiile militare de învăţământ conform căruia corpul instructorilor militari se compune din instructori şefi, instructori superiori şi profesori militari pentru învăţământul universitar şi de perfecţionare şi specializare postuniversitară; se reţine de judecătorul fondului că aceste persoane desfăşoară activitate didactică, iar potrivit art. 11 din Ordin, a activitatea desfăşurată în învăţământul militar în funcţii de instructori militari se ia în calcul la stabilirea vechimii minime la catedră sau în cercetarea ştiinţifică pe profil, potrivit nivelului de învăţământ din care provin aceştia.
Curtea de apel constatând că un extras din acest ordin i-a fost comunicat pârâtului împreună cu contestaţia înregistrată sub nr. 16.200 din 11 aprilie 2008, chiar reclamantul precizând în finalul contestaţiei că anexează un extras din ordinul la care a făcut referire în contestaţie.
Curtea a apreciat că şi în lipsa acestor instrucţiuni, la dosar se aflau suficiente înscrisuri care atestau împrejurarea că reclamantul îşi desfăşura activitatea în învăţământul superior, că nu provine din afara acestuia sau a cercetării ştiinţifice, astfel încât condiţia pe care trebuia să o îndeplinească era cea privind o vechime minimă de 9 ani şi nu de 15 ani.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor materiale, curtea de apel a reţinut, în primul rând că reclamantul a invocat două prejudicii cauzate de neacordarea avizului de legalitate.
Astfel, prejudiciul material constând în drepturile băneşti de care a fost lipsit prin neparticiparea la susţinerea tezelor de doctorat, referatelor, dizertaţiilor de master şi examenelor de admitere la master a fost considerat a nu avea caracter cert în condiţiile în care obţinerea titlului didactic de conferenţiar i-ar fi dat reclamantului doar posibilitatea participării în respectivele comisii. Apreciază instanţa de fond că reclamantul a invocat, astfel, un prejudiciu eventual care este lipsit de certitudine şi care nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Referitor la cel de-al doilea prejudiciu, respectiv diferenţa dintre salariu şi pensia de colonel, având în vedere că a trecut în rezervă, nemaiputând să-şi continue cariera militară, instanţa de fond a reţinut că noile state de organizare ale Universităţii prevedeau reducerea funcţiei de conferenţiar universitar la gradul militar de locotenent colonel.
Cum reclamantul deţinea gradul militar de colonel şi nu obţinuse în luna martie 2008 titlu de conferenţiar universitar, nu mai putea rămâne în învăţământul militar potrivit noilor state de organizare, întrucât gradul militar pe care îl deţinea nu era compatibil cu funcţia didactică de conferenţiar universitar.
Curtea a mai apreciat că neacordarea avizului de legalitate pentru obţinerea titlului didactic de conferenţiar universitar nu îl obliga pe reclamant să treacă în rezervă, aceasta având şi posibilitatea de a rămâne în armată.
Faţă de aspectele expuse, instanţa de fond a considerat că nu există legătură de cauzalitate între neacordarea titlului didactic şi prejudiciul constând în diminuarea veniturilor lunare prin trecerea în rezervă, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
In raport cu aceste considerente instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale solicitate de reclamant.
Curtea de apel a apreciat, însă, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale în privinţa pârâtului persoană juridică sub aspectul cererii de acordare a daunelor morale.
Astfel, instanţa de fond a considerat că reclamantul a fost prejudiciat din punct de vedere moral prin neobţinerea avizului de legalitate pentru acordarea titlului de conferenţiar universitar, fiindu-i afectat prestigiul de care se bucura în rândul colegilor şi studenţilor, cu atât mai mult cu cât anunţul privind acordarea titlurilor didactice s-a făcut în cadrul unei şedinţe la care a participat întreg personalul Universităţii.
Toate aceste aspecte au conturat, pentru judecătorul fondului, existenţa unui prejudiciu moral constând în afectarea onoarei, reputaţiei, şi demnităţii reclamantului care l-a îndreptăţit să obţină daune morale.
2. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 4265 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII şi reclamantul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
2.1 Prin criticile formulate, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a emis o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, de asemenea mai cuprinde şi motive contradictorii, în condiţiile în care deşi reţine în considerente că la momentul la care dosarul a fost analizat prima oară, Direcţia Juridică nu s-a aflat în posesia Ordinului M 4 din 11 ianuarie 2002, emis de Ministerul Apărării Naţionale pentru aprobarea Instrucţiunilor privind corpul instructorilor militari din instituţiile militare de învăţământ, a obligat-o la plata daunelor morale pe motiv că a lipsit de eficienţă juridică înscrisurile depuse la dosar înainte de neacordarea avizului, pe care le-a înlăturat în mod fondat, deşi ulterior i-a acordat reclamantului avizul de legalitate pe baza acestora
Susţine recurentul-pârât că, verificându-se dosarul depus de reclamant s-a constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de vechime prevăzute de art. 55 alin. (7) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare şi, în mod legal, având în vedere că nu era îndeplinită o condiţie legală de participare la concurs, dosarul de concurs nu a fost programat pentru comisia de specialitate.
Mai arată recurentul-pârât că, înscrisurile depuse de reclamant la dosar prin care făcea dovada vechimii necesare conform prevederilor legale nu erau suficiente, deşi instanţa de fond reţine că ar fi fost suficiente, deoarece contractul de muncă al unui candidat încheiat cu o instituţie de învăţământ superior nu poate conduce la echivalarea vechimii în muncă cu vechimea la catedră, în sensul art. 53 din Legea nr. 128/1997, necesară participării la concurs.
Astfel, susţine recurentul-pârât că atunci când reclamantul a făcut dovada vechimii necesare, prin depunerea Ordinului M 4 din 11 ianuarie 2002 emis de Ministerul Apărării Naţionale, s-au aplicat prevederile art. 53 din Legea nr. 128/1997, prin acordarea avizului favorabil.
Consideră recurentul-pârât că, raportat la prevederile legale invocate, instanţa de fond nu putea reţine refuzul nejustificat şi excesul de putere al voinţei de a nu rezolva cererea reclamantului, deoarece reclamantul şi-a completat cererea cu înscrisuri care au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale, după ce dosarul a fost analizat din punct de vedere legal
Mai susţine recurentul-pârât, cu privire la prejudiciul moral, că trebuie avut în vedere faptul că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, perspectivă din care apreciază recurentul că prestigiul de care se bucură un cadrul didactic în faţa studenţilor nu constă în titlurile didactice pe care ar putea să le deţină, ci în profesionalismul de care dă dovadă în exercitarea funcţiei la catedră, cu atât mai mult cu cât reclamantul îşi desfăşoară şi în prezent activitatea didactică, având continuitate în raporturile de muncă cu angajatorul în calitate de cadrul didactic, nesuportând vătămări efective care să fie o consecinţă directă a analizării dosarului de concurs din punct de vedere legal.
2.2 Consideră recurentul-reclamant că instanţa de fond, respingând capătul de cerere de anulare a Ordinului nr. 3670 din 07 aprilie 2008, prin care nu i se acordă titlu didactic de conferenţiar universitar, a pronunţat o hotărâre care, pe de o parte , are la bază considerente contradictorii, iar pe de altă parte, este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care a reţinut în mod greşit că acesta nu se referea la reclamant, după ce anterior respingând excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, a reiterat argumentaţia reclamantului.
In opinia recurentului-reclamant instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi în ceea ce priveşte neacordarea daunelor materiale, apreciind în mod greşit că în ceea ce priveşte lipsirea sa de drepturile băneşti aferente participării la susţinerea tezelor de doctorat, referatelor, dizertaţiilor de maşter şi examenelor de admitere la maşter, ar fi vorba de un prejudiciu eventual, lipsit de certitudine.
Susţine recurentul-reclamant că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi în ceea ce priveşte neacordarea celorlalte daune materiale, apreciind în mod greşit că nu există legătură de cauzalitate între neacordarea titlului didactic şi prejudiciul constând în diminuarea veniturilor, ca urmare a trecerii premature în rezervă. Consideră recurentul-reclamant că dacă titlul didactic i-ar fi fost acordat iniţial, nu s-ar fi pus niciodată problema vreunei opţiuni, astfel încât prejudicierea sa prin scăderea veniturilor reprezentând diferenţa dintre pensie şi salariu este o consecinţă directă, absolut logică a faptei ilicite a intimaţilor pârâţi.
Faţă de impactul profund negativ pe care l-a avut ordinul atacat consideră recurentul-reclamant că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală şi sub aspectul aprecierii cuantumului daunelor morale acordate, respectiv acesta fiind restrâns, în mod arbitral de la suma de 44000 RON la suma de 10.000 RON.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenţilor ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că doar recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.
In ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, în condiţiile în care din analiza hotărârii recurate rezultă cu claritate care au fost faptele şi argumentele care au format convingerea instanţei de fond, fără a se putea reţine existenţa vreunei contradicţie între considerente, în sensul invocat de recurenţi.
Astfel, faptul că în considerentele hotărârii recurate se reţine că la momentul primei analize a dosarului de concurs al reclamantei, Direcţia Juridică din cadrul M.E.C.T. nu era în posesia Ordinului M4 din 11 ianuarie 2002 emis de Ministerul Apărării Naţionale pentru aprobarea „Instrucţiunilor privind corpul instructorilor militari din instituţiile militare de învăţământ", nu contravine concluziilor instanţei de fond în sensul că recurentul-pârât a lipsit de eficienţă juridică, la momentul primei analize, înscrisurile aflate în dosarului de concurs, în condiţiile în care s-a apreciat că şi în absenţa Ordinului MAPN, depus ulterior, recurentul-reclamant făcuse dovada îndeplinirii condiţiei de vechime prevăzută de art. 55 alin. (7) din Legea nr. 128/1997. Aceste concluzii constituit şi motivul pentru care instanţa de fond a reţinut în sarcina recurentului-pârât, o faptă ilicită de natură a-i produce recurentului-reclamant un prejudiciul moral.
Totodată, faptul că instanţa de fond a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de recurentul-pârât, în raport de natura juridică a actului contestat, nu contravine soluţiei de respingere a cererii de anulare a Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 3670/2008, temeiurile de fapt şi de drept fiind total diferite.
Înalta Curte urmează a înlătura şi criticile din recursul formulat de recurentul-reclamant referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins cererea recurentului-reclamant privind anularea Ordinului nr. 3670 din 07 aprilie 2008 în condiţiile în care, este de necontestat faptul că respectivul act administrativ, nu se referea la recurent ci privea neacordarea titlurilor didactice de profesor universitar şi respectiv, conferenţiar universitar,unor terţe persoane; este aşadar, fără echivoc împrejurarea că adresa nr. 30070 din 08 aprilie 2008 emise de M.E.C.T., a avut la bază adresa nr. 26929 din 27 februarie 2008 a Direcţiei Juridice şi de Contencios din cadrul M.E.C.T. şi nicidecum Ordinul nr. 3670/2008, cum în mod greşit susţine recurentul-reclamant.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond, analizând ansamblu mijloacelor de probă administrate în cauză, a apreciat că recurentul-reclamant nu a făcut dovada prejudiciului material pretins, în condiţiile în care confirmarea titlului didactic în luna aprilie 2008 i-ar fi conferit acestuia doar o vocaţie pentru desemnarea, ca membru, în unele comisii de doctorat sau de concurs şi nicidecum un drept aşa cum în mod eronat susţine recurentul-reclamant.
Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a considerat că nu există nici o legătură de cauzalitate între acordarea titlului didactic de conferenţiar universitar recurentului-reclamant abia la data de 31 iulie 2008 prin Ordinul Ministrului Educaţiei Cercetării şi Tineretului nr. 4966 şi trecerea în rezervă a acestuia, prin Ordinul ministrului apărării nr. M.P.893 din 05 septembrie 2008, în condiţiile în care trecerea în rezervă a fost opţiunea recurentului-reclamant, exprimată ulterior obţinerii gradului didactic de conferenţiar universitar, şi fără legătură cu întârzierea acordării respectivului titlul didactic, aşa încât nu a fost dovedit prejudiciului constând în diminuarea veniturilor , ca urmare a trecerii în rezervă, pretins de recurentul-reclamant.
Înalta Curte apreciază însă că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauză nu sunt îndeplinirii cumulativ condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ. în persoana recurentului-pârât.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a obligat recurentul-pârât la plata sumei de 10.000 ron cu titlu de daune morale, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a făcut dovada unui prejudiciu moral suferit care să justifice obligaţia de reparaţie reţinută în sarcina recurentului-pârât.
Este de necontestat că pentru a reţine o astfel de obligaţie, în temeiul art. 998-999 C. civ. nu este suficient ca reclamantul să invoce, în termeni generali, atingerea adusă reputaţiei sale profesionale, prin neacordarea avizului de legalitate, pe motivul neîndeplinirii unei condiţii de vechime, ci este necesar să şi dovedească în concret prejudiciul moral suferit, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Faţă de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant P.G., va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi va modifica în parte sentinţa recurată în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, împotriva sentinţei civile nr. 4265 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor morale.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă
Pronunţată in şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3931/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3936/2010. Contencios → |
|---|
