ICCJ. Decizia nr. 3931/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3931/2010
Dosar nr. 2680/1/2010
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 51 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul M.M.N. şi a dispus anularea Ordinului nr. 442 din 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de conducere de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, precum şi reintegrarea acestuia în funcţia avută anterior; de asemenea, instanţa de judecată a obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale să plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare perioadei dintre data încetării raportului de serviciu şi data reintegrării efective. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, lipsei procedurii prealabile, inadmisibilităţii cererii de anulare a OUG nr. 37/2009, precum şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestui act normativ şi cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative şi că Guvernul României are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport cu unul dintre capetele de cererea formulate prin acţiune, prin care se solicită anularea OUG nr. 37/2009, al cărei autor este.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Ordinul nr. 442 din 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale este nelegal, ca o consecinţă a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. 111 alin. (1) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., au declarat recurs pârâţii.
În motivarea căii de atac formulate, recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care pot fi sintetizate după cum urmează:
Acţiunea dedusă judecăţii este lipsită de obiect, deoarece intimatul-reclamant însuşi a solicitat mutarea definitivă în funcţia publică de execuţie vacantă în care a fost numit prin Ordinul nr. 784 din 22 mai 2009.
Conform art. 111 alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţiile publice de natura celei deţinute de intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria funcţiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999, ceea ce face reintegrarea imposibilă.
In plus, arată recurentul, prin Ordinul contestat au fost executate dispoziţiile imperative prevăzute de OUG nr. 37/2009.
De asemenea, recurentul reiterează excepţia lipsei procedurii prealabile şi solicită să se constate că acţiunea nu a fost timbrată, ceea ce trebuie să conducă la anularea acesteia.
În motivarea recursului său, Guvernul României arată, în esenţă, că faţă de împrejurarea că nu este emitentul actului a cărui anulare a fost dispusă prin hotărârea atacată, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată şi în faţa primei instanţe, se constată că aceasta în mod corect a respins-o ca neîntemeiată, de vreme ce la dosarul de fond al cauzei (f.70 şi urm.) se află plângerile prealabile adresate de intimatul-reclamant autorităţilor recurente.
De asemenea, nu este întemeiată susţinerea potrivit căreia acţiunea ar fi trebuit timbrată, întrucât aceasta face parte din categoria celor care sunt scutite de taxe judiciare de timbru, prevăzute de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Referitor la critici le aduse cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, se vor reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 442 din 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj şi trecut pe o funcţie publică de execuţie.
Temeiul juridic al actului administrativ susmenţionat este, aşa cum rezultă în mod explicit din chiar preambulul său, art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi cele ale HG nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
In considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
In plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
In speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea actului administrativ de eliberare din funcţia de conducere, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că atât OUG nr. 37/2009 cât şi legea de aprobare a acestei ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, prin Decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Pe cale de consecinţă, actele şi măsurile adoptate în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, drept urmare, în mod corect au fost anulate de instanţa de fond.
In ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Guvernul României, care vizează exclusiv soluţia referitoare la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, se constată, de asemenea, că în mod corect aceasta a fost respinsă de instanţa de fond, întrucât, deşi Guvernul nu este emitentul actului a cărui anulare a fost dispusă prin hotărârea atacată, acesta are, totuşi, calitate procesuală pasivă, raportat la cererea de chemare în judecată considerată în ansamblul său, al cărei obiect complex conţine şi capătul de cerere referitor la anularea OUG nr. 37/2009, al cărei autor este recurentul.
Pentru considerentele arătate, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 51 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3932/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
