ICCJ. Decizia nr. 3836/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3836/2010
Dosar nr.46409/3/2008
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Învestirea primei instanţe
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin primar L.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.N., S.C.F. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 560/2008 adoptată de acest din urmă pârât ca urmare a sesizării formulate de pârâţii persoane fizice.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărârea atacată, pe care o consideră nelegală, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut caracterul discriminatoriu al criteriului suplimentar în ceea ce priveşte ordinea de prioritate în soluţionarea cererilor privind repartizarea locuinţelor referitor la faptul ca solicitantul să nu figureze cu menţiuni în cazierul judiciar, stabilit prin Hotărârea Consiliului Local sector 3, nr. 39/2002.
2. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că introducerea criteriului de departajare „fără menţiuni în cazier”, fără nicio distincţie, înlătură prezumţia de legitimitate a acestuia, dezavantajând categoria persoanelor care au menţiuni în cazierul judiciar, indiferent de natura faptei pentru care au fost condamnaţi.
3. Soluţia primei instanţ.
Prin Sentinţa civilă nr. 3010 din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant.
4. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Prin Hotărârea Consiliului Local sector 3, nr. 39/2002 s-au stabilit drept criterii de determinare a ordinii de prioritate la atribuirea unei locuinţe A.N.L., respectiv la prelungirea contractului de închiriere: locul naşterii, numărul membrilor de familie, studiile, locul de muncă, angajat al unităţii administrativ-teritoriale, beneficiar al Legii nr. 442/1990/repatriaţi, iar drept condiţii ce trebuie îndeplinite de beneficiar: domiciliul în sectorul 3, să nu fi avut, să nu aibă şi să nu fi înstrăinat o locuinţă proprietate personală pe teritoriul României, după 01 ianuarie 1990, să nu figureze cu menţiuni în cazierul judiciar şi minim un membru al familiei să fie angajat pe perioadă determinată.
Din analiza hotărârii consiliului, instanţa reţine că lipsa menţiunilor din cazierul judiciar nu constituie doar un criteriu de stabilire a ordinii de prioritate, ci chiar o condiţie ce trebuie îndeplinită de beneficiar pentru atribuirea locuinţei, respectiv prelungirea contractului.
Judecătorul fondului apreciază că este discriminatorie condiţia instituită prin Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 pentru atribuirea unei locuinţe A.N.L., respectiv prelungirea contractului de închiriere, care dezavantajează persoanele cu cazier judiciar, în baza apartenenţei lor la categoria defavorizată a persoanelor condamnate penal, faţă de celelalte persoane.
De asemenea, împărtăşeşte şi punctul de vedere exprimat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării privind includerea pârâţilor persoane fizice în sfera unei categorii defavorizate, în sensul că se confruntă cu un comportament de respingere şi marginalizare, în considerarea unei condamnări penale ce figurează înscrisă în cazierul judiciar.
Pentru instituirea unei astfel de condiţii, instanţa consideră că un eventual scop legitim ar putea exista doar în cazul condamnării pentru fapte penale care ţin de convieţuirea paşnică în spaţiul locativ repartizat sau în legătură cu nerespectarea obligaţiilor în calitate de chiriaş, distincţie care însă nu apare în hotărârea consiliului local.
Rezultă, deci, că pentru orice alte fapte penale decât cele indicate, condiţionarea privind lipsa cazierului judiciar nu are un scop legitim şi deci tratamentul diferenţiat nu are o justificare obiectivă.
Astfel, Curtea de Apel apreciază că metodele de atingere a scopului urmărit de o atare condiţionare nu sunt adecvate şi necesare, avându-se în vedere că pentru atingerea acestui scop nu este necesar ca o persoană să fi fost sancţionată penal, ci este suficient, de exemplu, ca într-un contract de închiriere anterior, indiferent de locator, sa fi intervenit o reziliere judecătorească, urmare a faptului că chiriaşul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor sau dacă chiriaşul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei, indiferent dacă aceste fapte constituie în acelaşi timp şi infracţiuni sau dacă solicitantul a fost condamnat penal pentru acestea.
Respectiva măsura este inadecvată şi prin prisma faptului că asemenea fapte ilicite se răsfrâng şi asupra celorlalţi membri ai familiei, fiind şi disproporţională faţă de scopul urmărit, pentru că se consacră de facto o sancţiune complementară pedepsei penale sau o măsură de siguranţă în afara legii.
De altfel, societatea şi instituţiile statului trebuie să asigure un tratament corect persoanelor care au suferit condamnări penale şi să sprijine reintegrarea lor socială, or, prin asemenea măsuri nu se respectă aceste exigenţe.
Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 560/2008 este legală.
5. Calea de atac exercitată de sectorul 3 al Municipiului Bucureşti
Împotriva sentinţei Curţii de Apel a formulat recurs în termen legal reclamantul sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, prin primar L.N., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul susţine că soluţia fondului nu este legală întrucât Hotărârea nr. 39/2002 privind constituirea Comisiei şi a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate pentru repartizarea locuinţelor construite pentru tineri destinate închirierii conform HG nr. 962/2001 a fost supusă controlului de legalitate exercitat de Instituţia Prefectului, care nu a înţeles să formuleze acţiune în anulare, deşi potrivit art. 3 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 are această posibilitate.
De asemenea, recurentul mai arată că Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 este un act administrativ normativ în vigoare şi nu poate fi eludat, recurentul fiind obligat să îl aplice.
6. Apărările formulate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 septembrie 2010 intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând punctul de vedere exprimat la judecata în primă instanţă, fără a răspunde punctual criticilor formulate de recurent.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma recursului precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală şi se impune a fi menţinută.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ în condiţiile art. 20 alin. (9) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Hotărârea nr. 560/2008 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Prin acest act administrativ jurisdicţional s-a constatat că aspectele sesizate de intimaţii-pârâţi S.C.F. şi S.N., referitoare la introducerea criteriului „lipsa menţiunilor în cazierul judiciar” prin Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002, au caracter discriminatoriu potrivit art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 4 din OG nr. 137/2000, republicată. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, Colegiul Director a recomandat recurentului să depună toate diligenţele necesare pentru a înlătura efectele discriminatorii.
Prin motivele de recurs expuse la pct. I.5 din decizie, recurentul nu contestă considerentele de fapt sau de drept ale sentinţei atacate, ci afirmă nelegalitatea Hotărârii nr. 560/2008 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din perspectiva unor elemente extrinseci acesteia.
Astfel, susţinerea recurentului referitoare la legalitatea criteriului suplimentar examinat prin prisma faptului că este inserat într-un act normativ care nu a fost atacat la instanţa de contencios administrativ în condiţiile art. 3 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 de către prefect, care exercită tutela administrativă, este complet lipsită de consistenţă.
Faptul că prefectul nu a considerat nelegal actul emis de autoritatea administraţiei publice locale nu înlătură posibilitatea oricărei persoane care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime de a-l ataca [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004] şi, câtă vreme actul administrativ are caracter normativ, acţiunea poate fi introdusă oricând [art. 11 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004].
De asemenea, Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 intră şi în sfera de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (3) din OG nr. 137/2000 întrucât instituie „prevederi, criterii sau practici aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, faţă de alte persoane”, în contextul în care criteriul „lipsa menţiunilor din cazierul judiciar”, deşi este justificat de un scop legitim nu este însoţit de metode de atingere adecvate şi necesare, după cum bine a reţinut Curtea de Apel, ca şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în hotărârea jurisdicţională atacată.
Conchizând, Înalta Curte reţine că nu există nicio bază legală pentru a considera că Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 nu poate fi cenzurată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sub aspectul introducerii unui criteriu discriminatoriu ori de către instanţele de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Cea de-a doua critică a recurentului nu este un veritabil motiv de recurs, ci vizează practic aspecte ulterioare rămânerii irevocabile a Hotărârii Curţii de Apel, legate de punerea în executare a hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Evident că recomandarea pe care intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a făcut-o recurentului prin dispozitivul hotărârii atacate nu poate avea ca efect înlăturarea automată a unei norme cuprinse în Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002.
Refuzul de a ţine seama de recomandare şi menţinerea recurentului pe o poziţie inflexibilă nu se bucură însă de protecţia legii, cum consideră acesta, câtă vreme persoana discriminată are la dispoziţie calea oferită de art. 27 din OG nr. 137/2000, ea putând cere instanţei de judecată „anularea situaţiei create prin discriminare” ca şi „acordarea de despăgubiri” potrivit dreptului comun, cererea fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin primar L.N. împotriva Sentinţei nr. 3010 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3832/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3837/2010. Contencios → |
|---|
