ICCJ. Decizia nr. 3840/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3840/2010
Dosar nr.3304/2/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 08 aprilie 2009 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acestora la plata, în echivalent bănesc, a contravalorii imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură, în sumă de 23.450 RON, actualizată cu dobânda la data plăţii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit art. 8 din OG nr. 27/2000 s-a adresat preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu cererea nr. 730945/09 ianuarie 2008, solicitând să i se plătească drepturile cuvenite în mod legal potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv contravaloarea imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură, în sumă de 23.450 RON, cu dobânda actualizată la data plăţii, începând cu data de 10 august 2001, când a solicitat dreptul prin notificarea nr. 314.
A mai arătat că i s-a comunicat de către comisie faptul că dosarul a fost repartizat unui consilier din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în vederea analizării şi trimiterii unui evaluator autorizat, iar „finalizarea procedurii în discuţie se va concretiza prin emiterea deciziei Comisiei Centrale, decizie ce va fi valorificată în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005".
La termenul de judecată din 24 iunie 2009 reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a acţiunii în sensul completării cadrului procesual prin chemarea în judecată şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
2. Apărările formulate în cauză
2.1. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt două entităţi distincte, cu atribuţii separate în ceea ce priveşte aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
2.2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de Statul Român, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile.
2.3. Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, arătând că reclamantei nu i-a fost emisă încă o decizie de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru a putea formula cerere de opţiune, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar efectuează plăţi numai persoanelor care, concomitent, sunt titularele unor decizii reprezentând titlu de despăgubire, au formulat cereri de opţiune şi sunt titularele unor titluri de plată emise de această autoritate.
3. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 3259 din 14 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român; a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii în contradictoriu cu Statul Român, lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice şi inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins acţiunea formulată şi completată de către reclamantă împotriva pârâţilor Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi ca prematur formulată faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
4. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
În legătură cu excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a constatat că sunt întemeiate în considerarea faptului că aceştia nu au vreo obligaţie legală în efectuarea plăţii care formează obiectul cauzei, un raport juridic obligaţional putând avea loc doar între reclamantă şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, dar nu în această etapă a procedurii administrative în care se află cererea reclamantei, ci ulterior emiterii deciziei de despăgubire reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român instanţa a apreciat că este întemeiată, având în vedere ca reclamanta nu a formulat o acţiune în temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora soluţionarea acţiunilor împotriva deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are loc în contradictoriu cu statul, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci o acţiune de obligare la plată, pentru care dispoziţiile speciale care conferă drept de reprezentare Comisiei Centrale nu sunt aplicabile, ci cele generale ce reglementează dreptul de reprezentare în justiţie pentru Statul Român a Ministerului Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contradictoriu cu Statul Român, judecătorul fondului a apreciat că nu este întemeiată, observând că motivarea acesteia vizează tot lipsa unui raport obligaţional în contradictoriu cu acest pârât, iar pe de altă parte Statului Român i se conferă calitate procesuală în cuprinsul legii speciale în anumite etape ale procedurii administrative. Motivarea pârâtului întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu poate fi reţinută în condiţiile în care cadrul procesual se grefează pe o lege specială reparatorie.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, Curtea a constatat că nu este neîntemeiată în raport de împrejurarea că la dosar există dovada îndeplinirii acestei proceduri cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 9 ianuarie 2008.
Constatând că nu a fost emisă Decizia reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa de fond a respins acţiunea de obligare la plată a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prematur formulată şi ca neîntemeiată în raport cu ceilalţi pârâţi.
5. Calea de atac exercitată de către reclamanta B.M.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs în termen legal, B.M., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a criticat soluţia primei instanţe prin prisma ignorării faptului că dreptului la despăgubiri i s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 1469 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău iar intimaţii tergiversează nejustificat acordarea acestora, refuzând finalizarea procedurii.
De asemenea, recurenta a mai arătat că instanţa nu a observat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004 referitoare la nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în contextul în care au trecut mai mulţi ani de la înregistrarea dosarului său la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
6. Procedura în faţa Înaltei Curţi
Niciunul dintre intimaţi nu a formulat întâmpinare.
La data de 25 august 2010 recurenta a formulat o cerere de suspendare a judecării recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, se găseşte Dosarul nr. 7979/121/2010 având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Deliberând asupra cererii de suspendare, Înalta Curte apreciază că dezlegarea recursului de faţă nu „depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”, după cum dispune textul de lege invocat de recurentă, aşa încât va respinge cererea de suspendare.
În măsura în care recurenta consideră oportun, ea poate formula aceeaşi cerere în faţa instanţei de fond, întrucât instanţa de recurs s-a raportat la situaţia procedurală concretă existentă în calea de atac.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În esenţă, soluţia primei instanţe a fost determinată de modul în care reclamanta şi-a conceput petitul cererii de chemare în judecată, solicitând „obligarea pârâţilor să plătească în echivalent bănesc, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, contravaloarea imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură”.
Cu toate acestea, în exercitarea rolului său activ consacrat de art. 129 alin. (2) - (5) C. proc. civ., instanţa de judecată trebuie să califice cererea de chemare în judecată în funcţie de scopul urmărit de reclamant, ea nefiind ţinută de sensul literal al termenilor folosiţi de acesta, după cum dispune art. 84 C. proc. civ.
Aşa fiind, având în vedere motivele de fapt şi de drept ale acţiunii prezentate la pct. I.1 din decizie, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii judiciare, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de efectuare a operaţiunilor administrative prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi obligarea acestora la soluţionarea dosarului său de despăgubiri într-un termen rezonabil.
Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de la autorul său S.C., calitate recunoscută prin Sentinţa civilă nr. 1469 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, definitivă şi irevocabilă şi Dispoziţia nr. 140 din 12 septembrie 2007 a primarului comunei Dealu Morii judeţul Bacău. La nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a constituit încă din anul 2007 Dosarul nr. 38434/CC care a fost selectat în vederea analizării şi transmiterii unui evaluator autorizat în cursul anului 2008, conform adresei A.N.R.P. nr. 730945/11 noiembrie 2008 dar, cu toate acestea, până la data soluţionării recursului nu s-a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire la care se referă art. 13 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, instanţa de recurs nu va aprecia ea însăşi asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a finaliza procedura administrativă, urmând ca prima instanţă, pe baza probelor administrate să se pronunţe asupra acţiunii astfel cum a fost calificată de Înalta Curte.
Cât priveşte cadrul procesual, prima instanţă a stabilit în mod legal că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă în cauză. Celelalte două autorităţi publice chemate în judecată au calitate procesuală pasivă întrucât au atribuţii specifice în procedura acordării despăgubirilor solicitate de recurentă.
În fine, distinct de motivul expus referitor la greşita calificare a obiectului acţiunii judiciare, instanţa de recurs observă că în sentinţa analizată există contradicţie între considerente, precum şi între considerente şi dispozitiv, prin aceea că deşi cererea de chemare în judecată faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice apare în dispozitiv ca fiind respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, totuşi, în cuprinsul considerentelor se reţine că ar fi neîntemeiată.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (2) şi (5) C. proc. civ. recursul va fi admis, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.M. împotriva Sentinţei nr. 3259 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3837/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3842/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
