ICCJ. Decizia nr. 3921/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3921/2010
Dosar nr. 9119/2/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia de nelegalitate a HG nr. 391/1995 şi suspendarea judecăţii apelului până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de soluţionare a excepţiei, invocată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Ilfov.
În motivarea excepţiei, s-a arătat că, în ceea ce o priveşte pe SC C. SA Timişoara, HG nr. 391/1995 nu poate reprezenta un titlu de proprietate deoarece:
- La data apariţiei HG nr. 391/1995, bunurile erau deja în proprietatea reclamantei, încă din anul 1990, astfel încât statul român nu mai putea dispune de ele;
- Hotărârile de Guvern nu sunt prevăzute printre modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate enumerate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 644 – art. 645 C. proc. civ.;
- Condiţiile de transmitere a dreptului de proprietate prevăzute expres de HG nr. 391/1995 nu au fost întrunite;
- HG nr. 391/1995 nu este un act normativ care să transmită prin sine însuşi dreptul de proprietate asupra imobilelor, ci numai corelat cu o lege organică.
Or, o astfel de lege prin care să fie consfinţit dreptul de proprietate în baza HG nr. 391/1995 nu a existat.
La Curtea de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 9119/2/2009 şi, a fost citat în cauză şi G.R., emitentul actului administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate.
La data de 9 decembrie 2009, s-a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului G.R. de către M.A.P.D.R., susţinând că interesul de a interveni în cauză decurge din calitatea ministrului de iniţiator al proiectului HG nr. 391/1995, ce face obiectul excepţiei de nelegalitate.
Prin cererea de intervenţie, M.A.P.D.R. a invocat excepţia inadmisibilităţii, pe considerentul că actul administrativ faţă de care s-a invocat excepţia de nelegalitate are caracter normativ, a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar de la data intrării în vigoare şi până la data invocării excepţiei de nelegalitate a produs efecte juridice depline, astfel că declararea lui ca nelegal ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice.
Prin încheierea de la data de 3 iunie 2010, Curtea a încuviinţat în principiu, cererea de intervenţie în interesul pârâtului G.R.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2822 din 10 iunie 2010, a respins excepţia nulităţii excepţiei de nelegalitate invocată de pârâta SC P. SA, precum şi excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de intervenientul M.A.D.R.
Totodată, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Ilfov ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de M.A.D.R., obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, către pârâta SC P. SA şi către intervenienta SC C.C.P.C. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2002, contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. şi în practica C.E.D.O., precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie.
S-a mai reţinut că, în şedinţa plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 26 mai 2008, a fost adoptată soluţia de principiu referitoare la înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, în cazul excepţiei de nelegalitate ce vizează un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs SC G.R.B.G. SRL Ilfov.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a limitat cercetarea excepţiei de nelegalitate la elementele procedurale privind aplicarea legii în timp şi a directivelor comunitare, în condiţiile în care legea internă nu a fost modificată şi prevede posibilitatea cercetării nelegalităţii - „oricând".
Recurenta a mai susţinut că HG nr. 391/1995, act administrativ unilateral este nelegală, întrucât la data apariţiei hotărârii de Guvern, bunurile erau deja proprietatea reclamantei, astfel încât statul nu mai putea dispune de ele.
Pe de altă parte, susţine recurenta, HG nu sunt prevăzute printre modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate enumerate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 644 – art. 645 C. civ., conform cărora „modurile de dobândire a dreptului de proprietate sunt: succesiunea, legatul, convenţia, tradiţiunea, accesiunea, prescripţia, legea şi ocupaţiunea".
HG nr. 391/1995 nu este un act normativ care să transmită prin sine însuşi dreptul de proprietate asupra imobilelor, ci numai corelat cu o lege organică, conform art. 4 alin. (2) din HG nr. 391/1995, or o astfel de lege organică nu a existat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
HG nr. 391/1995 privind transmiterea unor spaţii comerciale în patrimoniul societăţilor comerciale cu activitate de producţie din domeniile: morărit, panificaţie, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, peşte şi produse din peşte, anexa 3, poziţia 25, vizată de excepţia de nelegalitate, este un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cu privire la această categorie de acte administrative, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", iar art. II alin. (2) teza finală din acest din urmă act normativ prevede că „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Referitor la dispoziţiile legale susmenţionate, Curtea Constituţională a reţinut că acestea sunt constituţionale, prin raportare la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (5), care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor; art. 15 alin. (2), care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile; art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice; art. 20 alin. (2) referitoare la principiul priorităţii tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte; art. 21 privind accesul liber la justiţie; art. 23 referitor la libertatea individuală şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
În procesul de aplicare la speţă a dispoziţiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluţionare este sesizat, în speţă fiind vorba de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, judecătorului naţional îi revine rolul de aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul C.E.D.O.) şi, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, V. împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p.84, §26)" (C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României (nr. 2) (Cererea nr. 71.525/01), §103, în M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
În privinţa rolului ce revine judecătorului naţional, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C-385/06).
De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului naţional, ca prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la C.E.D.O., la practica C.E.D.O. (blocul de convenţionalitate), precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale, convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, Curtea reţine că dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. şi în practica C.E.D.O., precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, B. contra României, §39).
Or, sub aspectul posibilităţii de cenzurare a legalităţii unui act juridic, C.E.D.O. a reţinut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza B. împotriva României, §62, în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000), iar în opinia separată la această hotărâre a fost introdusă o nuanţare sub acest aspect, în sensul că „atunci când încălcarea acestui principiu (al securităţii raporturilor juridice – n.r.) se datorează posibilităţii de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată, (..) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a „dreptului la justiţie", garantat de art. 6 din Convenţie".
Validitatea argumentelor C.E.D.O. în speţa de faţă este susţinută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil de către autoritatea emitentă şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut, de asemenea, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983, U.H. (C-216/82 pct. 5 şi urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, T.D. (C-188/92, pct. 10 şi urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, A.B. şi alţii (C-241/95, pct. 14 şi urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, W. (C-178/95, pct. 15 şi urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, E. şi alţii (C-408/95, pct. 26 şi urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, N.E. (C-239/99, pct. 28 şi urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, B. (C-390/98, pct. 109 şi urm.) şi Hotărârea din 23 februarie 2006, A. şi alţii (C-346/03 şi C-529/03, pct. 30 şi următoarele)].
Faţă de cele arătate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile în discuţie din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care permit repunerea în discuţie, în mod repetat şi fără limită în timp, a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile şi drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, pronunţate în situaţii juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privinţa actelor administrative individuale admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului respectiv.
În consecinţă, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la principiile mai sus amintite, la C.E.D.O. şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura, în speţă, aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la HG nr. 391/1995, act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, pe cale de excepţie.
Pentru considerentele arătate, urmează a fi respins recursul, ca nefondat, menţinându-se hotărârea instanţei de fond ca temeinică şi legală.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată l plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei către intimata SC P. SA şi la suma de 2000 lei către intimata SC C.C.P.C. SRL Bucureşti, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC G.R.B.G. SRL Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 2822 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei către intimata SC P. SA precum şi la suma de 2000 lei către intimata SC C.C.P.C. SRL Bucureşti, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3920/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3926/2010. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
