ICCJ. Decizia nr. 3969/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3969/2010
Dosar nr. 104/42/2010
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.S. şi M.M.F., suspendarea efectelor Ordinului nr. 2500 emis de pârât la 15 decembrie 2009, până la soluţionarea irevocabilă a fondului cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1499/2006 a fost numită în funcţia de manager al Spitalului Municipal Ploieşti, încheindu-se contractul de management nr. 236 din 14 decembrie 2006. A învederat că, în iunie 2008, a fost aleasă consilier local, iar prin H.C.L. nr. 187/2008 a fost desemnată viceprimar al Municipiului Ploieşti, solicitând astfel Ministrului Sănătăţii suspendarea contractului de management, însă prin Ordinul nr. 1186/2008 a fost eliberată din funcţie începând cu 28 iulie 2008 pentru nerespectarea termenului de înlăturare a motivelor de incompatibilitate sau conflict de interese.
A mai arătat reclamanta că a contestat în instanţă Ordinul nr. 1186/2008, i s-a admis acţiunea, ulterior calitatea de viceprimar încetând a fost emis Ordinul nr. 2259/2009 prin care a fost repusă în funcţia de manager al Spitalului Ploieşti. Însă, la scurt timp, prin Ordinul atacat în cauză, nr. 2500/2009 a fost numită în funcţia de manager interimar al aceluiaşi spital pârâta M.M.F.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 1 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2500 emis de pârât la data de 15 octombrie 2009, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele;
Reclamanta a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Existenţa cazului bine justificat a fost constatată în raport de existenţa unei îndoieli puternice şi evidente asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat, reprezentată de faptul că reclamanta se consideră îndreptăţită să exercite funcţia de manager al Spitalului Municipal Ploieşti pentru perioada de trei ani, pentru care a fost încheiat contractul de management care nu a produs efecte juridice, în perioada 25 iulie 2008 - 24 noiembrie 2009, astfel că, la 15 decembrie 2009, postul nu era vacant, aşa încât să se impună numirea unei manager interimar.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a reţinut că în condiţiile în care atât reclamanta, cât şi pârâta se consideră îndreptăţite să exercite funcţia de manager, respectiv de manager interimar, activitatea instituţiei spitaliceşti ar fi previzibil perturbată, având în vedere că aceasta nu poate fi condusă decât de un singur manager, persoană fizică sau juridică, care trebuie să îndeplinească condiţiile expres prevăzute de art. 78 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 95/2006.
În aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut în vedere şi prevederile cuprinse în Recomandarea CM R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată şi integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu semnificativ, dificil de reparat.
2. Recursul declarat de M.S.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs M.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, susţine recurenta că hotărârea recurată nu este motivată în fapt şi în drept aşa cum prevăd dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. şi că în mod greşit instanţa a apreciat că cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.
Se arată că actul administrativ a fost emis de organul competent, M.S., prin reprezentantul său legal, ministrul sănătăţii, conform prerogativelor legale acordate de dispoziţiile art. 178, 179 alin. (5) şi art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (4) din HG nr. 1718/2008 privind organizarea şi funcţionarea M.S., cu modificările şi completările ulterioare.
3. Apărarea intimatei D.C.M.
Intimata D.C.M. nu a formulat întâmpinare, însă prin notele scrise depuse la dosar arată că M.S. a emis Ordinul nr. 1216/2010 prin care a dispus eliberarea din funcţia de manager interimar al Spitalului Municipiului Ploieşti a intimatei - pârâte M.M.F., apreciind că acest act reprezintă o executare voluntară a sentinţei recurate şi implicit recunoaştere a nelegalităţii actului contestat.
II. Considerentele Curţii asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Cererea de suspendare a executării formulate de intimata - reclamantă D.C.M. vizează Ordinul nr. 2500/2009 emis de recurentul - pârât M.S., prin care începând cu data de 15 decembrie 2009 intimata - pârâtă M.M.F. este numită în funcţia de manager interimar al Spitalului municipal Ploieşti, deşi la 24 noiembrie 2009, intimata - reclamantă a fost repusă în funcţie conform ordinului nr. 2259 emis de acelaşi minister.
Curtea constată că între M.S. şi intimata - reclamantă la data de 14 decembrie 2006 s-a încheiat contractul de management nr. 236, prin care a fost numită manager al Spitalului Municipal Ploieşti, exercitând această funcţie până la data de 25 iulie 2008 când a fost revocată conform Ordinului M.S. nr. R/1186/2008, act administrativ anulat prin sentinţa civilă nr. 27 din 23 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, contractul de management reîncepând să producă efecte juridice.
Intimata - reclamantă a formulat cererea de suspendare în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente:
Prima instanţă examinând aparenţa de nelegalitate a actului contestat a motivat existenţa unei astfel de îndoieli asupra prezumţiei de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea caracterului executoriu al actelor administrative şi totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Aşa fiind, în speţă, cazul bine justificat rezidă din argumentele juridice aparent valabile prezentate de intimata - reclamantă şi reţinută de prima instanţă de natură a crea o îndoială în ceea ce priveşte actul contestat, emis de recurentul - pârât M.S. şi a cărui legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
Prima instanţă a avut în vedere că aspectele reţinute care afectează prezumţia de legalitate a actului administrativ ţin de fondul acţiunii în anulare, dar acestea creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv reclamanta care are încheiat un contract de management şi este repusă în funcţie prin anularea actului de revocare prin hotărâre judecătorească şi irevocabilă, se consideră îndreptăţită să exercite funcţia de manager al Spitalului Municipiului Ploieşti inclusiv la data de 15 decembrie 2009 când s-a emis ordinul a cărui suspendare a solicitat-o, act administrativ emis pentru un post care nu era vacant prin numirea unui manager interimar.
Prima instanţă a realizat o analiză pertinentă a celor două condiţii deduse din textul legal citat anterior şi cazul bine justificat şi paguba iminentă, în acord cu conţinutul acestor sintagme, indicat la art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv ş) din acelaşi act normativ.
Recurenta deşi face aprecieri asupra neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege privind suspendarea actului administrativ, arată în motivele de recurs că actul administrativ a fost emis de organul competent conform prerogativelor legale acordate prin Legea nr. 95/2006 astfel că nu poate fi pusă în discuţie existenţa unor împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii acestui ordin prin care s-a asigurat, de altfel managementul unităţii spitaliceşti, activitatea acesteia nefiind perturbată prin actul contestat.
Aceste argumente nu sunt suficiente şi nici de natură a înlătura concluzia primei instanţe care a analizat cererea reclamantei prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executarea în concret trebuie să o realizeze.
Astfel că şi sub acest aspect criticile din recurs privind motivarea hotărârii recurate conform art. 261 C. proc. civ., sunt nefondate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În privinţa acestei condiţii se constată că măsura dispusă prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, este de natură să conducă la perturbarea previzibilă a funcţionării acestei unităţi spitaliceşti ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituţiei.
Aceste argumente vin în susţinerea soluţiei recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ, apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condiţiilor de validitate ale actului administrativ cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinţei nr. 50 din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3940/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3970/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
