ICCJ. Decizia nr. 3934/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3934/2010
Dosar nr. 2515/36/2008
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3739 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.A., în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., prin care solicita anularea deciziilor nr. 3350 din 09 octombrie 2007 şi nr. 5752 din 22 noiembrie 2007 emise de Colegiul C.N.S.A.S., prin care a fost declarat colaborator al S.I. înainte de anul 1990.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 3350 din 09 octombrie 2007, emisă de Colegiului C.N.S.A.S., în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată prin OUG nr. 16/2006, s-a stabilit că reclamantul D.A. a fost colaborator al serviciilor de informaţii înainte de 1990.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 5752 din 22 noiembrie 2007 emisă de Colegiul C.N.S.A.S., reţinându-se că nu au fost aduse elemente noi de natură să modifice Decizia iniţială.
Ambele decizii adoptate de Colegiul C.N.S.A.S. au fost contestate de reclamant, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 187/1999, pe calea prezentei acţiuni, înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 222/36/2008.
Ulterior, emiterii deciziilor de către Colegiul C.N.S.A.S., Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 51/2008 (M. Of., nr. 95/06.02.2008), prin care s-a constatat că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste în ansamblul său este neconstituţională.
Având în vedere că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt suspendate de drept pe o perioadă de maxim 45 de zile de. la data declarării neconstituţionalităţii lor, dată după care prevederile legii îşi încetează efectele juridice, a fost adoptată OUG nr. 24/2008, (M. Of., nr. 182/10.03.2008), privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii.
Prin acest act normativ s-a realizat o reconfigurare a C.N.S.A.S., ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărui acte privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată.
Totodată, s-a asigurat o continuare, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist.
Potrivit dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. 34 alin. (1) din OUG nr. 24/2008, „cauzele aflate pe rolul secţiilor civile ale curţilor de apel, în calitate de instanţe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziilor C.N.S.A.S., la data intrării în vigoare al prezentei ordonanţe de urgenţă, se transmit secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de control judecătoresc. Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise şi a actelor procesuale efectuate de instanţa civilă".
Instanţa de fond a făcut aplicarea acestor din urmă dispoziţii legale şi a continuat judecata cauzei, cu examinarea legalităţii deciziilor contestate prin raportare la normele de drept substanţial cuprinse în art. 5 alin. (3) şi art. 221 din Legea nr. 187/1999, în temeiul cărora deciziile au fost emise, potrivit principiului „tempus regiî actum".
Prima instanţă nu a reţinut critica invocată de reclamant, conform căreia deciziile emise de Colegiul C.N.S.A.S. sunt nelegale, pe motiv că au fost adoptate în baza unor acte normative declarate neconstituţionale, având în vedere dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României potrivit cărora, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
În acest context, subliniază instanţa de fond, reclamantul, în calitate de magistrat, face parte din categoria persoanelor în privinţa cărora, şi în noua reglementare, este prevăzută verificarea calităţii de lucrător al Securităţii ori de colaborator al acesteia de către C.N.S.A.S.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, prin poliţie politică se înţeleg acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitare comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În accepţiunea acestui act normativ, colaborator al poliţiei politice comuniste este persoana care a furnizat sau a înlesnit transmiterea de informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii operativi, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului [(art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999)].
Se arată în considerentele sentinţei atacate că, în privinţa reclamantului, C.N.S.A.S. a efectuat verificări referitoare la apartenenţa sau colaborarea cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990, la cererea C.S.M. nr. 883/2009, înregistrată la C.N.S.A.S. sub nr. P200/06 din 02 februarie 2006, în condiţiile art. 221 din Legea nr. 187/1999.
Reţine, prima instanţă că, prin Decizia nr. 3350 din 09 octombrie 2007, emisă de Colegiul C.N.S.A.S., s-a reţinut, în mod corect, calitatea reclamantului de colaborator al serviciilor de informaţii înainte de anul 1990, întrucât acesta a furnizat informaţii Securităţii, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Astfel, arată instanţa de fond, reclamantul a fost recrutat, în calitate de informator la data de 18 ianuarie 1972, de către I.J. Brăila, cu numele conspirativ <N.>, motivul recrutării reprezentându-l cunoaşterea atitudinii şi comportamentului elevilor de la liceul G.M. din Brăila, constituiţi în C.R.L.; la data de 18 ianuarie 1972, reclamantul a semnat cu numele real un angajament olograf.
Colaborarea cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990 s-a stabilit de Colegiul C.N.S.A.S. nu numai în considerarea acestui angajament scris şi semnat de reclamant, ci şi în baza notelor olografe semnate de acesta cu numele conspirativ <N.>, date anterior recrutării (28 decembrie 1971 şi 05 ianuarie 1972), pe parcursul cunoaşterii personale, dar şi ulterior (1972 - 1975), al căror conţinut nu a fost contestat.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei recurate, s-a avut în vedere Nota de analiză din 03 aprilie 1975, în care s-a consemnat motivul recrutării reclamantului şi faptul că materialele furnizate au interesat organele de securitate şi de miliţie şi s-au verificat iar elementele probatorii ce au stat la baza emiterii deciziilor contestate se circumscriu acestor prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 187/1999.
Totodată, reţine instanţa de fond, probele nu conduc la concluzia că reclamantul a făcut obiectul unei anchete pentru motive politice într-o cauză în care ar fi fost cercetat, judecat sau condamnat, pentru a fi exclusă incidenţa dispoziţiilor art. 221 din Legea nr. 187/1999, iar din documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziilor contestate nu rezultă că angajamentul olograf ar fi fost dat de reclamant sub ameninţare sau şantaj; faptul că angajamentul a fost dat la vârsta de 16 ani este lipsit de relevanţă sub aspectul legalităţii deciziilor emise de C.N.S.A.S., întrucât dispoziţiile Legii nr. 187/1999 nu cuprind precizări referitoare la acest aspect, iar reglementarea existentă în OUG nr. 24/2008 exclude persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră vârsta de 16 ani.
Or, în speţă, se arată în considerentele sentinţei atacate, colaborarea cu serviciile de informaţii nu s-a întemeiat numai pe angajamentul dat la vârsta de 16 ani (şi nu înainte de împlinirea acesteia), dar şi pe notele olografe date ulterior, până în anul 1975.
Concluzionează instanţa de fond că informaţiile furnizate de reclamant organelor Securităţii, astfel cum acestea au fost reţinute în deciziile contestate, au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv: dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor (art. 28 din Constituţia României din 1965), dreptul la liberă întrunire şi asociere paşnică (art. 27 din Constituţia României din 1965).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- din punct de vedere procesual art. 11 din OUG nr. 24/2008 stabileşte că C.N.S.A.S. are calitate de reclamant (calitate procesuală activă) în acţiunile în constatare, fapt ce nu a fost respectat de instanţa de judecată, care a menţinut calitatea părţilor din acţiunea iniţială, pornită anterior adoptării acestui act normativ;
- instanţa de fond a restrâns nejustificat aplicarea prevederilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, în sensul că nu a analizat măsura în care sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de textul de lege menţionat. Astfel, a fost respinsă nemotivat proba testimonială propusă de reclamant pentru a dovedi condiţiile în care a semnat angajamentul faptul că a fost supus unei anchete, precum şi faptul că el însuşi a fost urmărit informativ. Totodată, instanţa nu a avut în vedere, în suficientă măsură, vârsta extrem de tânără la care a fost contactat de securitate (anterior vârstei de 16 ani), precum şi împrejurarea că, ulterior, aportul său a fost calificat ca „slab" de către securitate, renunţându-se la colaborarea cu el. Recurentul mai precizează că instanţa nu a analizat conţinutul informaţiilor, care nu erau de natură să aducă atingere unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente:
În mod greşit recurentul susţine că după intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2008, instanţa de fond ar fi trebuit să procedeze la o inversare a calităţii procesuale a părţilor din prezenta cauză, norma tranzitorie consacrată de art. 34 din actul normativ menţionat neprevăzând o astfel de măsură. Acest text de lege dispune doar că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, căreia i se transmit dosarele aflate pe rol „va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise şi a actelor procesuale efectuate de instanţa civilă".
Este întemeiat, însă, motivul de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii, în sensul că instanţa de fond a analizat unilateral probatoriul administrat în cauză, însuşindu-şi doar argumentele şi probele administrate de C.N.S.A.S., fără a face referire la apărările şi înscrisurile depuse de reclamant.
Astfel, din chiar cuprinsul angajamentului semnat de reclamant la vârsta de numai 16 ani, dar şi din raportul întocmit la 15 ianuarie 1972 de ofiţerul de securitate care îl ancheta pe acesta rezultă că organele de securitate l-au chemat pe reclamant anterior împlinirii acestei vârste, atenţionându-l pentru fapta de a fi ascultat postul de radio E.L. (împreună cu alţi colegi şi făcând comentarii tendenţioase la adresa regimului). Este evident că semnarea, în acest context, imediat după împlinirea vârstei de 16 ani, a unui angajament prin care reclamantul se obliga să divulge securităţii informaţii privind atitudinea şi comportamentul unor elevi de la Liceul G.M. din Brăila, nu poate fi considerată expresia unui consimţământ neviciat, fiind rezultatul unor forme de şantaj, iar discernământul acestuia la o vârstă extrem de tânără, nu era suficient de dezvoltat pentru a face faţă presiunilor securităţii.
Se constată, totodată, că notele informative furnizate de reclamant nu se referă la atitudini sau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist [(conform art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008)], ci la preocupările şi dialogurile cotidiene ale unor elevi de liceu, colegi cu reclamantul, aceste note fiind date, de asemenea, la o vârstă foarte tânără.
În raport de aceste elemente de fapt, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că în cauză nu sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, ce definesc noţiunea de colaborator al Securităţii, simpla semnare a unui angajament urmată de furnizarea unor informaţii ce nu vizează activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist nefiind de natură a duce la stabilirea calităţii de colaborator.
Pentru considerentele menţionate cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3) coroborat cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamant, modificând sentinţa în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.A. împotriva sentinţei nr. 3739 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul D.A.
Dispune anularea deciziei nr. 3350 din 09 octombrie 2007 şi a deciziei nr. 5752 din 22 noiembrie 2007 emise de C.C.N.S.A.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3926/2010. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 3940/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
