ICCJ. Decizia nr. 398/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 398/2010
Dosar nr. 689/54/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Reclamanţii R.C.C., R.D. şi G.E. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea în parte a HG nr. 973/2002, respectiv a poziţiei înregistrată în anexa 42 la această hotărâre sub nr. 47 precum şi a punctului nr. 10 din HG nr. 1799/2006 în care se face o rectificare cu privire la denumirea terenului ce a fost luat în mod abuziv de stat, respectiv drum forestier de interes local.
S-a mai susţinut de către reclamanţi că sunt proprietarii terenului situat în judeţul Gorj, teren trecut în mod abuziv în proprietatea statului, cu care autorii lor figurează înscrişi în registrul agricol.
2. Apărările formulate de pârâtul Guvernul României. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat:
2.1. Excepţia tardivităţii acţiunii având în vedere că data publicării HG nr. 973/2002 este 9 septembrie 2002 şi a HG nr. 1799/2006 este 4 ianuarie 2007, iar instanţa de contencios administrativ a fost sesizată la 6 martie 2008, cu depăşirea termenelor stabilite imperativ prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
2.2. Ca apărări de fond, se arată că cele două acte normative au fost adoptate în conformitate cu prevederile art. 107 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.
Efectul HG nr. 973/2002 nu este constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale, ci de atestare a regimului juridic diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale şi nu are niciun efect asupra proprietăţii private a altor persoane, dobândite în condiţiile legii.
3. Cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor).
Cererea de intervenţie a fost admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2008 şi cuprinde aceleaşi considerente ce se regăsesc şi în întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 94 din 12 martie 2009 a respins acţiunea reclamanţilor şi cererea de intervenţie formulată de M.I.R.A., având ca obiect anulare act administrativ.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii.
Instanţa a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pretins vătămat, deoarece în absenţa unui atare drept, doar certificatul de moştenitor nu poate suplini titlul valabil, absolut necesar pentru a se reţine vătămarea adusă reclamanţilor într-un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte anularea în parte a HG nr. 973/2002 instanţa de fond a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi cele cuprinse în Codul civil, Legea nr. 554/2004 nu se poate aplica unor acte administrative emise anterior datei de 6 ianuarie 2005, când această lege a intrat în vigoare.
6. Recursul formulat de reclamanţii R.C. şi G.E.
Motive de recurs ce pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Instanţa de fond a considerat în mod greşit că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren aferentă drumului forestier.
Certificatul de moştenitor cuprinde bunurile din patrimoniul defunctei ce formează masa succesorală. Bunurile au fost inserate în baza actelor de proprietate deţinute de defunctă. Cu bunurile respective, defuncta figurează în proprietate, inclusiv în Registrul Agricol.
6.2. Recurenţii au solicitat anularea în parte a HG nr. 1799/2006 ce modifică HG nr. 973/2002. Hotărârea de Guvern este ulterioară datei de intrare în vigoare a Legii nr. 554/2004.
6.3. Nu s-a menţionat care este titlul de proprietate al statului, dacă bunul a fost sau nu în proprietatea comunei Licurici, în ce temei şi de la ce dată.
Nu s-a făcut dovada modalităţii juridice de intrare a bunurilor în proprietatea comunei Licuri, astfel cum s-a arătat şi prin Decizia nr. 244 din 9 martie 2006 a Curţii Constituţionale.
7. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Guvernul României.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurenţii nu au făcut dovada titlului de proprietate.
Chiar şi în situaţia în care recurenţii ar face o atare dovadă, cenzurarea valabilităţii titlurilor este de competenţa instanţelor de drept comun.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este fondat.
2. Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe două aspecte:
a) faptul că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate prin depunerea la dosar a extrasului de carte funciară;
b) HG nr. 973/2002 a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
3. În ceea ce priveşte constatarea făcută de judecătorul fondului, respectiv a nedovedirii dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului în discuţie, se va observa că această dovadă nu a fost cerută de prima instanţă.
În cadrul cercetării judecătoreşti s-a admis în principiu cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtului şi a fost încuviinţată efectuarea unei expertize tehnice.
Cu ocazia deliberării şi pronunţării sentinţei, instanţa de fond a respins acţiunea şi a arătat că reclamanţii ar fi trebuit să depună la dosar un extract de carte funciară în scopul dovedirii dreptului de proprietate asupra terenului, deoarece certificatul de moştenitor nu face o astfel de dovadă.
Modul în care a procedat instanţa de fond încalcă principiul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului, reclamanţii având convingerea că dreptul lor de proprietate este pe deplin dovedit.
Instanţa de fond era obligată să solicite dovada anterior încuviinţării probelor şi trebuia să ţină seama că obiectul acţiunii nu este revendicarea, ci anularea unui act administrativ normativ emis de Guvernul României şi că reclamanţii, chiar dacă nu-şi pot dovedi dreptul pretins vătămat, în materia contenciosului administrativ este admisibilă şi dovada interesului legitim protejat.
Aşadar, instanţa de fond are obligaţia să pună în discuţie ipotezele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, iar reclamanţii au obligaţia să facă această dovadă.
4. Nu are relevanţă în cauză ipoteza susţinută de judecătorul fondului referitoare la data emiterii HG nr. 973, ca fiind anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Legea nr. 554/2004 nu interzice promovarea unor acţiuni în anularea actului administrativ emis anterior intrării în vigoare a acesteia, astfel cum se interzicea prin prevederile Legii nr. 29/1990.
Prin intentarea unor astfel de acţiuni nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii prevăzut în Constituţia României şi Codul civil, deoarece Legea nr. 554/2004 reglementează în mare parte aspecte procedurale, de imediată aplicare.
Ar fi inechitabil şi discriminatoriu pentru partea care invocă încălcarea unui drept proteguit de lege sau un interes legitim prin emiterea unui act administrativ, să fie în imposibilitate să acţioneze în instanţă pentru anularea actului, pe motivul abrogării legii în vigoare la data emiterii actului.
Termenul de la care se calculează data introducerii acţiunii în justiţie poate fi de la data comunicării actului sau de la data luării la cunoştinţă, când, este posibil ca în vigoare să fie o altă lege a contenciosului administrativ, astfel cum s-a întâmplat şi în cauza de faţă.
5. Judecătorul fondului nu s-a preocupat însă de un aspect esenţial şi anume, de obligaţia pârâtului de a dovedi intrarea bunului în mod legal în domeniul public al comunei Licurici.
Pentru ca cele două hotărâri de guvern să fie considerate legale este necesar a se dovedi îndeplinirea nu numai a condiţiilor de formă la adoptarea lor, dar şi a condiţiilor de fond.
Condiţiile de fond reprezintă conformitatea celor înscrise în actul de atestare a domeniului public al comunei cu realitatea, cu existenţa unui mod legal de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de către comună.
În mod corect, recurenţii au citat din Decizia nr. 244/2006 a Curţii Constituţionale, conform căreia „existenţa unei hotărâri a consiliului local… nu scuteşte unitatea administrativ-teritorială de a face dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea sa".
În speţă, această dovadă intră în obligaţia intimatului-pârât, ca emitent al actelor administrative individuale atacate.
6. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se admite recursul formulat.
7. În vederea reluării cercetării fondului de către Curtea de Apel Craiova, se va casa sentinţa recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va analiza aspectele relevate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.C.C. şi G.E. împotriva sentinţei civile nr. 94 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3943/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3983/2010. Contencios → |
|---|
