ICCJ. Decizia nr. 3933/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3933/2010

Dosar nr.18429/3/200.

Şedinţa publică din 29 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 495 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul D.V., şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului; prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, că aceasta este neîntemeiată, în raport cu finalitatea prevederilor OUG nr. 24/2008, care constă tocmai în deconspirarea persoanelor ce au avut calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâtul, anterior anului 1989, a avut calitatea de ofiţer, cu grad de maior şi locotenent-colonel, în cadrul Serviciului 2 - Inspectoratul Judeţean Neamţ şi că, în această calitate, prin activităţile desfăşurate şi consemnate în notele informative şi de analiză, a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată, secretul corespondenţei, dreptul la liberă exprimare şi libertatea opiniei şi dreptul la libera circulaţie, elemente ce formează conţinutul noţiunii de lucrător al Securităţii, în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea recursului, pârâtul a reiterat apărările invocate în faţa instanţei de fond, prin întâmpinarea formulată în cauză, susţinând, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a considerat fără temei că, în ceea ce îl priveşte, ar fi întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.

De asemenea, prin cererea de recurs recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a) şi art. 8 din OUG nr. 24/2008, prin încheierea din 14 octombrie 2009 fiind sesizată cu soluţionarea acesteia Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 434 din 15 aprilie 2010 a respins excepţia, ca neîntemeiată.

Înalta Curte, examinând sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, conform cărora verificarea unei persoane în raport cu dispoziţiile actului normativ în discuţie se poate face şi din oficiu, nu doar la solicitarea unei persoanei îndreptăţite.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, se va reţine că sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, potrivit cărora, prin „lucrător al Securităţii" se înţelege „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Rezultă din textul legal citat, că două sunt condiţiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată „lucrător al Securităţii": calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, şi desfăşurarea de activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofiţer al Securităţii, prima condiţie legală fiind, deci, îndeplinită.

Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiţie este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi „desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer de Securitate, a aprobat, sub semnătură olografă, mai multe note de analiză/informative care se referă explicit la activitatea unor informatori ai Securităţii, cărora li se pune în vedere să furnizeze date despre persoanele care audiază şi colportează ştirile postului de radio „Europa Liberă", respectiv care fac comentarii politice denigratoare la adresa orânduirii sociale din ţară, la verificarea unui colaborator al Securităţii, prin interceptarea corespondenţei, precum şi la „verificări complexe" asupra unei persoane care a solicitat plecarea în străinătate.

Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conţin măsuri contrare dreptului la viaţă privată, secretului corespondenţei, dreptului la liberă exprimare şi la libertatea opiniei şi dreptului la libera circulaţie, reprezintă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, desfăşurarea unei „activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanţa de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situaţia de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul D.V. împotriva sentinţei nr. 495 din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3933/2010. Contencios