ICCJ. Decizia nr. 4007/2010. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4007/2010
Dosar nr. 1690/97/2010
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 09 august 2010, intimaţii C.G. şi C.M., în temeiul dispoziţiilor art. 146 alin. (1) lit. d) Constituţie şi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 în raport de prevederile art. 16, 21, 24 şi 53 din Constituţia României.
În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reclamanţii au arătat că dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 situează autoritatea administrativă îndrituită să elibereze autorizaţia de construire pe o poziţie diferită decât alte autorităţi administrative suspuse controlului judecătoresc, situând-o pe o poziţie privilegiată, ce nu ţine seama de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâţii au invocat inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin Încheierea nr. 24/ R/CA din 18 august 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de intimaţii C.G. şi C.M. de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, pornind de la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative (art. 14 şi 15 din Legea nr. 55472004), aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
A mai reţinut că nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care nu pot imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.
Or, a constatat Curtea de Apel Alba – Iulia că autorii excepţiei motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanţei de contencios administrativ modalitatea de soluţionare a unui conflict al legilor în timp şi, respectiv, interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute de aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.
A concluzionat prima instanţă, în sensul că, printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competenţe, a statuat că nu este abilitată să emită decizii interpretative.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii C.G. şi C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cererea de recurs se aduc critici sentinţei atacate în sensul că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că au invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 în raport de art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României, revizuită, iar motivele expuse în cererea care vizează excepţia reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate.
Astfel, se susţine că în mod eronat s-a reţinut că s-a solicitat interpretarea şi corelarea dispoziţiilor considerate neconstituţionale cu alte dispoziţii din alte acte normative, fapt ce a condus la pronunţarea unei soluţii greşite.
Intimatul M.N.F. a formulat note de şedinţă prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, arătând că încheierea atacată este legală şi temeinică fiind în deplin acord şi cu cele inserate în considerentele Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 pronunţată de Plenul Curţii Constituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Analizându-se motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurenţii - reclamanţi se constată faptul că aceştia susţin, în esenţă, faptul că în ceea ce priveşte suspendarea autorizaţiei de construire şi oprirea lucrărilor nu poate fi reglementată o procedură diferită prin Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările ulterioare, de cea care vizează suspendarea executării actelor administrative reglementate de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar acest fapt încalcă prevederile constituţionale menţionate în cuprinsul excepţiei.
Mai mult, se doreşte corelarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 cu dispoziţiile cuprinse în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată urmare a motivelor de recurs formulate în cauză, iar solicitarea recurenţilor - reclamanţi vizează de fapt soluţionarea unei probleme juridice, respectiv cea a prevederilor legale aplicabile în speţă şi nicidecum o problemă de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, menţionată.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că toate criticile formulate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a textului atacat nu sunt veritabile argumente de neconstituţionalitate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (r2), cu modificările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Mai mult, şi din cuprinsul cererii de recurs este evident că scopul formulării excepţiei nu este cel de a obţine verificarea de către Curtea Constituţională a conformităţii textului art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, menţionată, cu legea fundamentală, ci doar acela al aplicabilităţii cu prioritate a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în ceea ce priveşte suspendarea executării actelor administrative, faţă de prevederile art. 12 alin (2) din Legea nr. 50/1991.
Având în vedere considerentele expuse cât şi faptul că potrivit jurisprudenţei constate a Curţii Constituţionale instanţa de contencios constituţional nu emite decizii interpretative, se apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, astfel că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G., împotriva Încheierii nr. 24/ R/CA din 18 august 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 3971/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4012/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
