ICCJ. Decizia nr. 4012/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4012/2010
Dosar nr. 1577/36/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanţii M.L.M. şi D.A.D.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.R. şi M.M., suspendarea Deciziei nr. 534/2009 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea acestei decizii.
D.A.D. a învederat instanţei că nu-şi însuşeşte cererea formulată de reclamantul M.L.M., întrucât noul director al D.A.D.L. este M.M.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.R. a invocat lipsa calităţii de reprezentant legal al lui M.L.M. pentru D.A.D.L., lipsa calităţii procesuale pasive a D.A.D.L., inadmisibilitatea cererii de suspendare pentru lipsa plângerii prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.L.M., excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, iar pe fondul acţiunii a arătat că măsura dispusă prin Decizia atacată este una legală.
Pârâtul M.M. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată pentru neîndeplinirea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.
Prin Sentinţa nr. 7 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, excepţiile privind inadmisibilitatea cererii de suspendare, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului M.L.M., lipsa de interes în formularea acţiunii, invocate de către pârâţi; a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al lui M.L.M. pentru D.A.D.L.; a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către M.L.M. în numele D.A.D.L. şi a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de M.L.M. în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.R. şi M.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că inadmisibilitatea cererii nu poate fi primită întrucât s-a făcut dovada plângerii prealabile, iar excepţiile lipsei calităţii procesual active a reclamantului M.L.M. şi a lipsei de interes nu sunt întemeiate întrucât prin măsurile dispuse prin actul a cărui suspendare se solicită reclamantul este vătămat în drepturilor sale proprii.
Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al lui M.L.M. pentru D.A.D.L., instanţa de fond a reţinut că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că la data formulării cererii de suspendare, calitatea de director al acestei instituţii era deţinută de o altă persoană, iar D.A.D.L. a precizat că nu-şi însuşeşte acţiunea formulată de reclamant.
Pe fondul acţiunii, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat nu a fost răsturnată prin probatoriu administrat în cauza dedusă judecăţii, astfel că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa „cazului bine justificat".
S-a reţinut în considerentele sentinţei atacate că nici condiţia prevenirii producerii unei pagube iminente nu este îndeplinită, motivat de faptul că prejudiciul invocat de reclamant este doar „de imagine", ori acesta nu a fost avut în vedere de legiuitor prin edictarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva Sentinţei nr. 7 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa a declarat recurs reclamantul M.L.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se susţine, în esenţă, că s-a dovedit existenţa „cazului bine justificat" întrucât actul a cărui suspendare a executării s-a solicitat este nelegal deoarece numirea lui M.M. ca director coordonator al D.A.D.L. prin Decizia nr. 534 din 9 noiembrie 2009 în mod greşit a fost dispusă de A.N.A.R. care nu avea competenţă în acest sens, competenţa numirii în această funcţie revenind Ministerului Mediului în calitate de ordonator principal de credite.
De asemenea, se arată că numirea persoanei în cauză s-a făcut fără ca această să fie evaluată şi examinată de Comisia de Specialitate a Ministerului Mediului iar contractul de management este lovit de nulitate, fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.
Recurentul susţine şi faptul că Decizia nr. 534/2009 este nelegală pentru că funcţia sa nu era vacantă iar numirea lui M.M. în funcţia de director coordonator se putea face doar pentru o perioadă determinată şi nu nedeterminată. Mai mult, numitul M.M. nu putea fi numit în funcţia respectivă aflându-se în stare de incompatibilitate.
Şi din punct de vedere formal recurentul apreciază că Decizia menţionată nu corespunde standardului impus de către managementul calităţii şi circuitul documentelor existent la nivelul A.N.A.R., întrucât nu conţine avizul de legalitate al departamentului juridic, semnătura şi numele persoanei care a întocmit-o.
Recurentul apreciază că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la „paguba iminentă" deoarece Decizia menţionată l-a prejudiciat atât în perioada concediului medical cât şi după, fiind împiedicat la încetarea concediului medical să pătrundă în sediul instituţiei şi să-şi exercite funcţia de director coordonator. De asemenea, managementul defectuos al lui M.M. a determinat neplata la timp a salariilor angajaţilor D.A.D.L. cât şi alte disfuncţionalităţi ale acesteia.
Administraţia Bazinală de A.D.L. şi M.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că Decizia a cărei suspendare se solicită este legală şi temeinică iar emiterea acesteia a fost determinată de prevenirea unor daune şi pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei.
Se arată că în acest moment Decizia nu-şi mai produce efectele având în vedere că numitul M.M. îşi exercită atribuţiile în baza unei alte Decizii cu nr. 145 din 7 aprilie 2010.
Prin concluziile scrise această intimată - pârâtă a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare motivat de faptul că după pronunţarea sentinţei în fond a fost emisă Decizia nr. 145 din 7 aprilie 2010 precum şi excepţia lipsei de interes a recursului întrucât la 13 ianuarie 2010 a încetat contractul de management şi a fost revocat Ordinul nr. 714/2009 de numire ca director coordonator a lui M.L.M., prin Ordinul nr. 23/2010.
În cauză, a formulat întâmpinare şi A.N.A.R., solicitând respingerea recursului deoarece reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că sentinţa recurată este legală şi temeinică.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În mod corect instanţa de fond a respins cererea de suspendare formulată de recurentul - reclamant reţinându-se că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la „cazul bine justificat" şi prevenirea unei pagube iminente, astfel cum acestea sunt definite de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din aceeaşi lege, pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei nr. 534/2009.
Criticile recurentului-reclamant referitoare la greşita apreciere a instanţei de fond asupra legalităţii Deciziei nr. 534/2009 sunt nefondate.
Simplele aprecieri cu privire la legalitatea deciziei menţionate nu răstoarnă prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.
De asemenea, cu ocazia soluţionării cererii de suspendare instanţa nu poate face aprecieri cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, acesta fiind atributul instanţei investită cu cercetarea legalităţii Deciziei nr. 534/2009, fapt reţinut în mod corect de instanţa de fond.
Mai mult, Decizia nr. 534/2009 a avut un caracter temporar, situaţie ce rezultă cu evidenţă din art. 1 al acesteia şi nu cum susţine recurentul - reclamant, iar ulterior aceasta şi-a încetat efectele ca urmare a numirii numitului M.M. ca director al Administraţiei Bazinale de A.D.L. prin Decizia nr. 145 din 7 aprilie 2010 emisă de A.N.A.R., încetând şi contractul de management al recurentului prin Ordinul nr. 23/2010.
Referitor la îndeplinirea condiţiei care vizează „prevenirea unei pagube iminente" criticile recurentului - reclamant sunt de asemenea nefondate. Acesta nu a dovedit în ce constă prejudiciul material viitor şi previzibil suportat ca urmare a emiterii Deciziei nr. 534/2009, care a avut caracter temporar, aşa cum s-a precizat şi anterior, pentru perioada când recurentul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.
Susţinerile recurentului referitoare la faptul că a fost împiedicat să pătrundă în sediul instituţiei după revenirea din concediul medical şi neplata salariilor la timp către angajaţi nu conduc la concluzia că este îndeplinită condiţia referitoare la paguba iminentă, astfel cum aceasta a fost definită de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, sentinţa recurată este legală şi temeinică, neputând fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, recursul formulat va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.L.M. împotriva Sentinţei civile nr. 7/ CA din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 4007/2010. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 4013/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
