ICCJ. Decizia nr. 4020/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4020/2010
Dosar nr.2114.1/2/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, să se constate refuzul nejustificat de a i se recunoaşte caracterul de uniune de creaţie şi pe cale de consecinţă să fie obligat de a recunoaşte dreptul membrilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti de a beneficia de prevederile Legii nr. 8/2006.
A mai solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale ce reprezintă prejudiciul creat prin această nerecunoaştere şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin HG nr. 472 din 7 mai 2008, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a fost recunoscută ca asociaţie de utilitate publică.
În temeiul acestei recunoaşteri s-a adresat Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând aplicarea prevederilor Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membrii ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cerere soluţionată prin Adresa din 26 iunie 2008, când s-a comunicat refuzul de a recunoaşte aplicarea prevederilor Legii nr. 8/2006 considerând că nu s-ar încadra în prevederile art. 3 ale HG nr. 1650/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
b) Sentinţa primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 3858 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia invocată de pârât referitoare la lipsa procedurii prealabile şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să-i acorde acesteia drepturile prevăzute de Legea nr. 8/2006. Instanţa de fond a respins cererea privind daunele morale ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1043 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut:
Cu privire la excepţia invocată de pârât, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada că în luna iunie 2008, s-a adresat pârâtului, solicitând recunoaşterea dreptului de a se aplica şi membrilor săi prevederile Legii nr. 8/2006, iar prin Adresa din 26 iunie 2008 pârâtul a comunicat răspunsul său, prin care a refuzat recunoaşterea dreptului de aplicare a prevederilor Legii nr. 8/2006.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că potrivit art. 1 din Legea nr. 8/2006, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile legii, iar conform dispoziţiilor art. 2 recunoaşterea drepturilor prevăzute în această lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte legi speciale.
În speţă, reclamanta a făcut dovada că se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 8/2006, iar prin refuzul pârâtului de a-i recunoaşte dreptul solicitat, sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte cererea referitoare la acordarea daunelor morale, Curtea a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu.
2. Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că reclamanta este o asociaţie profesională cu atribuţii în domeniul dezvoltării jurnalismului, reprezentarea comunităţii de presă în relaţiile cu instituţiile publice şi autorităţile statului.
S-a precizat că noţiunea de uniune de creator a fost definită legal în cuprinsul art. 3 din HG nr. 1650/2006 şi cuprinde domeniile creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale şi al artelor plastice, prin aceasta legiuitorul limitând sfera de aplicare a beneficiului Legii nr. 8/2006.
b) Examinarea motivelor de recurs
Înalta Curte examinând motivele de recurs, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt existentă în cauză reţine:
Situaţia de fapt
Reclamanta Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România este o asociaţie profesională de creaţie publicistică şi jurnalistică a instituţiilor de presă şi a ziariştilor din România, având statut de utilitate publică.
A solicitat să se recunoască membrilor săi dreptul de a beneficia de indemnizaţia lunară prevăzută de Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii din sistemul public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi cu statut de utilitate publică.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 8/2006, art. 1 - Prezenta lege reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005.
(2) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării.
(3) Indemnizaţia nu se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1) care beneficiază de indemnizaţia acordată potrivit Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările ulterioare.
HG nr. 1650/2006, art. 1 - Beneficiază de indemnizaţia lunară prevăzută de Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, denumită în continuare lege, pensionarii sistemului public de pensii care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute, potrivit legii, ca persoane juridice de utilitate publică, cetăţeni români, străini sau apatrizi cu domiciliul sau reşedinţa în România ori, după caz, în străinătate.
Art. 3 - În înţelesul legii, prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale şi al artelor plastice, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică.
Înalta Curte, din analiza legislaţiei aplicabile, reţine că prin Legea nr. 8/2006 s-a instituit o indemnizaţie lunară pentru pensionarii din sistemul public de pensii, care sunt membrii ai uniunilor de creatori legal constituite şi care au statut de utilitate publică.
Această indemnizaţie are caracterul unei prestaţii sociale necontributive, pe care statul a înţeles să o acorde unor categorii de creatori, care au avut contribuţie la dezvoltarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional, situaţie care rezultă din economia Legii nr. 8/2006.
În executarea Legii nr. 8/2006, a fost adoptată de Guvernul României, Hotărârea nr. 1650/2006, care în art. 3 a enumerat categoriile de persoane juridice, domeniile care constituie obiect al uniunilor de creatori.
În acest sens, s-a prevăzut că se înscriu în categoria creatorilor, persoanele juridice declarate de utilitate publică din domeniul creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale şi al artelor plastice.
Pentru a efectua enumerarea, legiuitorul a folosit conjuncţia „precum”, care ar putea fi de natură să inducă concluzia că textul are caracter enunţiativ.
Însă, interpretarea integrală a art. 3 din HG nr. 1650/2006, respectiv faptul că la sfârşitul enumerării se foloseşte conjuncţia „şi al artelor plastice”, demonstrează că enumerarea are caracter limitativ.
Dacă legiuitorul ar fi înţeles ca enumerarea să fie exemplificativă, ar fi trecut în loc de „şi al artelor plastice”, „şi alte domenii”.
În cazul de faţă s-a avut în vedere o noţiune restrânsă a domeniului creaţiei, respectiv categoriile de creatori care au contribuit la dezvoltarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional.
O abordare exhaustivă a noţiunii de uniune de creatori ar contraveni scopului reglementării, pentru că orice domeniu al activităţii umane presupune o activitate de creaţie, în sens larg.
Ori, legiuitorul a înţeles să acorde un beneficiu, ca prestaţie socială numai unor categorii restrânse de persoane, care prin activitatea lor au contribuit la dezvoltarea patrimoniului cultural naţional.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România este o asociaţie profesională, în al cărui statut s-a prevăzut ca obiect creaţia jurnalistică şi publicistică a instituţiilor de presă şi a ziariştilor.
Însă folosirea sintagmei „creaţie jurnalistică” nu atrage incidenţa Legii nr. 8/2006 şi acordarea unor prestaţii sociale membrilor acestei asociaţii profesionale.
De altfel, şi în HG nr. 472/2008 privind recunoaşterea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România ca persoană juridică de drept privat ca fiind de utilitate publică, nu s-a avut în vedere caracterul de uniune de creaţie, motivele fiind explicate în adresa Ministerului Culturii şi cultelor (Dosarul nr. 2114/2/2009).
Caracterul de uniune de creaţie se stabileşte de instituţiile abilitate, respectiv Ministerul Culturii, ori această instituţie a comunicat că asociaţia se încadrează în categoria uniunilor de creatori avute în vedere de Legea nr. 8/2006.
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, motivele de recurs fiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei nr. 3858 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
Procesat de GGC - N
← ICCJ. Decizia nr. 4014/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4022/2010. Contencios → |
---|