ICCJ. Decizia nr. 4022/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4022/2010
Dosar nr.4493.1/2/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea Hotărârii nr. 2173619/MC/S2/D3 şi acordarea dreptului de şedere permanentă în România.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că Decizia de respingere a cererii nu a fost motivată şi nu a fost adusă nici o probă în susţinerea refuzului de a i se aproba cererea, fiind indicat doar temeiul de drept art. 71 lit. f) din OUG nr. 194/2002 republicată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3532 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia formulată de reclamant, a anulat Decizia comunicată prin Adresa nr. 2173619/MC/S2/D3 şi a obligat pârâtul la acordarea dreptului de şedere permanentă în România a reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că hotărârea de respingere a cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în România pentru motivul că reclamantul prezintă pericol la adresa siguranţei naţionale nu are la bază împrejurări obiective care să fundamenteze o astfel de concluzie.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 3532 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Oficiul Român pentru Imigrări, sentinţă pe care o apreciază ca netemeinică şi nelegală.
În motivele de recurs este criticată soluţia instanţei de fond deoarece refuzul Oficiului Român pentru Imigrări de a acorda reclamantului drept de şedere permanentă în România a avut la bază informaţiile transmise de Serviciul Român de Informaţii prin Adresa nr. 069184 din 23 februarie 2009, măsură întemeiată pe art. 71 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Se invocă şi faptul că anterior reclamantul a mai formulat o cerere de acordare a dreptului de şedere permanentă pe teritoriul României, cerere respinsă de autoritatea recurentă prin Adresa nr. 55194 din 2 mai 2007 tot pentru acelaşi considerent, respectiv că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, însă prin Sentinţa civilă nr. 2954 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 3786 din 30 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţia reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Deşi acest lucru a fost adus la cunoştinţa instanţei de fond (refuzul de acordare a dreptului de şedere permanentă a fost considerat justificat, sentinţa rămânând definitivă la 30 octombrie 2008), reclamantul a formulat o nouă cerere la 25 noiembrie 2008 şi s-a considerat că refuzul de acordare pentru această nouă cerere este nejustificat, dar fără a cere lămuriri suplimentare de la instituţia emitentă a actului clasificat cu privire la împrejurările care au fundamentat susţinerea că reclamantul reprezintă un pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
S-a solicitat, în principal admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamant, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Intimatul-reclamant D.M. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece OUG nr. 194/2002 este o lege specială în raport cu legea generală a siguranţei naţionale şi recurenta nu se poate prevala de prevederile Legii nr. 51/1991 în îngrădirea drepturilor sale recunoscute de legea specială.
A fost invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Lupşa şi Kaya împotriva României) şi a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 763/2006).
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a formulat cerere pentru acordarea dreptului de şedere permanentă în România la 25 noiembrie 2008, cerere respinsă în temeiul art. 74 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în baza informaţiilor transmise de Serviciul Român de Informaţii prin Adresa nr. 069184 din 23 februarie 2009 şi a raportului întocmit de Comisia constituită din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări deoarece acesta ar prezenta pericol la adresa siguranţei naţionale.
Acesta este cetăţean turc şi beneficiază de drept de şedere în România, ultima prelungire fiind acordată la 15 aprilie 2008 până la 15 aprilie 2011.
Instanţa de fond, fără a motiva în fapt şi în drept, cu nerespectarea prevederilor art. 261 C. proc. civ., soluţia a admis cererea reclamantului şi a anulat actul atacat, obligând pârâtul să-i acorde reclamantului drept de şedere permanentă în România.
Este adevărat că actele depuse la dosar sunt acte clasificate „secret” şi „secret de serviciu” dar aceasta nu scuteşte instanţa de a motiva hotărârea pe care o dă.
Referitor la actul atacat în prezenta cauză, refuzul autorităţilor competente a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Potrivit art. 71 alin. (1) din OUG nr. 194/2002: „(1) Dreptul de şedere permanentă se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au avut o şedere continuă şi legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:
(i) şederea va fi considerată continuă atunci când perioada de absenţă de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive şi nu depăşeşte în total 10 luni;
(ii) şederea va fi considerată legală atunci când împotriva străinului nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul naţional;
(iii) la stabilirea perioadei de şedere continuă şi legală se ia în calcul jumătate din perioada de şedere în scop de studii;
(iv) la stabilirea perioadei de şedere continuă şi legală nu se ia în calcul şederea conferită de viza diplomatică sau de serviciu şi nici şederea obţinută pentru desfăşurarea de activităţi ca lucrător sezonier;
b) fac dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului minim net pe economie, cu excepţia străinilor membri de familie ai cetăţenilor români;
c) fac dovada asigurării sociale de sănătate;
d) fac dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit, în condiţiile legii;
e) cunosc limba română cel puţin la un nivel satisfăcător;
f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională."
Prin urmare, între celelalte condiţii ce trebuie îndeplinite pentru acordarea dreptului de şedere permanentă se reia şi condiţia de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
Instanţa de fond a apreciat că refuzul autorităţii este nejustificat pentru că a anulat actul prin care s-a respins cererea de acordare a dreptului de şedere permanentă.
Însă, probatoriul administrat demonstrează că refuzul pârâtului nu este nejustificat deoarece, din actele depuse la dosar, s-a putut constata fapte ale reclamantului care pot reprezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
În contestaţia adresată instanţei de fond, reclamantul a invocat încălcarea dreptului său de apărare pentru că nu cunoaşte motivele care au stat la baza refuzului, dar nici reclamantul şi nici avocatul său nu a făcut dovada că ar fi o persoană autorizată sau să-i permită accesul la documentele clasificate secret de stat conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
De altfel, chiar intimatul-reclamant în întâmpinarea depusă în faţa instanţei de recurs face referire la Decizia nr. 763/2006 a Curţii Constituţionale care a reţinut că „prin aplicarea corectă a legislaţiei în materie, exercitarea efectivă şi concretă a dreptului de acces liber la instanţă şi a dreptului la apărare este asigurată potrivit exigenţelor normelor constituţionale şi convenţionale”.
Ar trebui remarcat faptul că şi anterior reclamantul a formulat o contestaţie împotriva refuzului autorităţii competente de a-i acorda dreptul de şedere permanentă în România în anul 2007 iar contestaţia a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 2954 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 3786 din 30 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi la nici o lună, respectiv la 25 noiembrie 2008, reclamantul a formulat o nouă cerere de acordare a dreptului de şedere permanentă în România.
Deşi intimatul-reclamantul a făcut referire şi la Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se constată că în Cauza Lupşa împotriva României s-a statuat că nici o dispoziţie din Convenţie nu garantează, ca atare, nici un drept pentru un străin de a intra sau locui pe teritoriul unei anumite ţări şi că numai excluderea unei persoane dintr-o ţară în care locuiesc rudele sale apropiate poate constitui o ingerinţă în dreptul la respectarea vieţii de familie, aşa cum este el protejat de art. 8 parag. 1 din Convenţie.
În cazul reclamantului nu se pune în discuţie încălcarea unui asemenea drept deoarece beneficiază de un drept de şedere legală până în anul 2011, drept care, dacă îndeplineşte condiţiile legale, poate fi prelungit.
De aceea, constatând că refuzul autorităţii de a nu acorda dreptul de şedere permanentă reclamantului este justificat deoarece din probele aflate la dosar există indicii că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa şi va fi respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Oficiul Român pentru Imigrări împotriva Sentinţei nr. 3532 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 4020/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4023/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
