ICCJ. Decizia nr. 4023/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4023/2010
Dosar nr.4983/2/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Teritorială Durabilă „U. - I." a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei anularea Procesului-verbal de constatare din 17 februarie 2009 al Direcţiei de Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, comunicat sub nr. CA-19245 din 24 martie 2009 şi anularea Deciziei de Soluţionare a Contestaţiei nr. CA-27792 din 4 mai 2009.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin Contractul nr. RO2004/016-772.05.02.02.09. cu titlul „Protection and sustainable development of the Carpathians in a transnational framework” reclamantul a beneficiat de un grant din cadrul Programului Phare Naţional 2004, subprogramul Phare 12004/016-772.05.02 „Sprijinirea participării României la iniţiativele comunitare”.
Se mai arată că acest grant a susţinut participarea reclamantei ca partener în Proiectul „Carpathians Project”, elaborat în contextul programului INTERREG IIIB CADSES, într-o echipă multinaţională şi pluridisciplinară.
În perioada 18 august 2008 – 17 octombrie 2008, o echipă din Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei a efectuat o verificare documentară asupra proiectului menţionat, cu referire la perioada ianuarie 2007 - noiembrie 2007.
După verificarea înscrisurilor puse la dispoziţia echipei de control, s-a constatat faptul că reclamantul a respectat întru-totul prevederile contractuale şi legale în materie, prin Adresa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei nr. 123778 din 3 noiembrie 2008, dispunându-se deblocarea tranşei de plată intermediară.
Însă, arată reclamantul, prin Adresa nr. CA-19245 din 24 martie 2009 i-a fost comunicat Procesul-verbal de constatare privind Contractul RO2004/016.772.05.02.02.09. în care se concluziona că nu a respectat prevederile contractuale, imputându-i-se întreaga sumă plătită în cadrul proiectului, rezultând astfel o sumă totală de 70.030,57 euro.
Prin Decizia nr. CA–27792 din 4 mai 2009 a fost respinsă contestaţia reclamantului.
La termenul de judecată din data de 10 martie 2010, Curtea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea prezentei cauze.
Prin Sentinţa nr. 1225 din 10 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Teritorială Durabilă „U. - I." a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac se arată că actul administrativ atacat este emis de către o autoritate centrală, respectiv fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, astfel că instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Curtea de Apel Bucureşti.
Se mai arată că actul administrativ dedus judecăţii nu face parte dintre cele enumerate în ipotezele art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea următoarelor argumente.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă, reclamantul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare din 17 februarie 2009 al Direcţiei de Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, comunicat sub nr. CA-19245 din 24 martie 2009 şi anularea Deciziei de Soluţionare a Contestaţiei nr. CA-27792 din 4 mai 2009.
Procesul-verbal de constatare de a fost emis în temeiul dispoziţiilor următoarelor acte normative:
- OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător;
- HG nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 79/2003;
- HG nr. 33/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei;
- OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal
Prin procesul-verbal de constatare s-a stabilit că debitorul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Teritorială Durabilă „U. - I." datorează Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei un debit în valoare de 70.030,57 euro.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale OG nr. 79/2003:
„Art. 1 - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;
„Art. 2 - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
Art. 3, alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art. 3 alin. (4) - (6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proCod Fiscal
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”.
Din cuprinsul dispoziţiilor citate, rezultă fără echivoc, faptul că, procesul-verbal întocmit de Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX – „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
În acest sens, Decizia nr. CA-27792 din 4 mai 2009 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, ce formează şi ea obiectul acţiunii, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor C. proCod Fiscal ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva unei asemenea decizii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Un argument în plus, în sensul celor reţinute îl reprezintă şi faptul că la data de 15 februarie 2010, în şedinţa plenului judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal, a fost adoptată următoarea soluţie de principiu pentru unificarea practicii:
În raport cu prevederile art. 3 alin. (2) şi (6) din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare sunt titluri de creanţă, ce pot fi contestate în condiţiile şi termenele stabilite de C. proCod Fiscal
Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanţe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Acţiunea având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare din 17 februarie 2009 al Direcţiei de Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, comunicat sub nr. CA-19245 din 24 martie 2009 şi anularea Deciziei de Soluţionare a Contestaţiei nr. CA-27792 din 4 mai 2009 în procedura reglementată de OG nr. 79/2003, este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Soluţia adoptată a fost luată în vederea interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei în materia contenciosului administrativ, de care instanţa este datoare să ţină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în mod constant, că rolul jurisdicţiei supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispoziţiilor legale, prin înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39 - 40).
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Teritorială Durabilă „U. - I." împotriva Sentinţei nr. 1225 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 4022/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4024/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
