ICCJ. Decizia nr. 4010/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4010/2010
Dosar nr.3283/2/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta M.N.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea Ordinului nr. 8 din 8 ianuarie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii, reintegrarea sa în funcţia de manager al Institutului Oncologic „Prof. Dr. A.T.” Bucureşti, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 8 ianuarie 2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 1616 din 13 decembrie 2006, a fost numită în funcţia de manager al acestui institut, iar la data de 8 ianuarie 2009 a fost emis Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2009 prin care i s-a adus la cunoştinţă că a fost revocată din funcţie.
Reclamanta a considerat că măsura dispusă este nelegală şi netemeinică, întrucât nu i s-au pus la dispoziţie Raportul de audit public intern din 18 iunie 2008 şi Nota din 7 ianuarie 2009, care au stat la baza emiterii ordinului, şi nici nu a fost invitată la şedinţa de conciliere din 18 iunie 2009 care era obligatorie, conform dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern.
Prin întâmpinare, autoritatea publică pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, precizând că reclamanta a fost invitată la şedinţa de conciliere din 18 iunie 2009 dar nu s-a prezentat şi de asemenea, că reclamantei i-au fost comunicate documentele de audit, în baza cărora reclamanta a formulat un punct de vedere.
Prin Sentinţa civilă nr. 4440 din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta M.N.C., a anulat Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2009, a dispus reintegrarea sa în funcţia de manager al Institutului Oncologic „Prof. Dr. A.T.” Bucureşti şi a obligat Ministerul Sănătăţii la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data de 8 ianuarie 2009 şi până la data integrării.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2009 s-a dispus revocarea reclamantei din funcţie începând cu data de 8 ianuarie 2009 şi încetarea Contractului de management din 14 decembrie 2006, ordin ce a fost emis pe baza Raportului de audit public intern din 18 iunie 2008 şi a Notei din 7 ianuarie 2009 aprobată de conducerea Ministerului Sănătăţii.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de fond a reţinut următoarele:
„Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi convocat reuniunea de conciliere, deşi, atât în Adresa din 6 februarie 2009, cât şi în întâmpinare, face referire la împrejurarea că reclamanta şi-a manifestat interesul de a fi invitată la conciliere, dar nu s-a prezentat.
Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 672/2002, proiectul de raport de audit public intern se transmite la structura auditată, iar aceasta poate trimite, în maximum 15 zile de la primirea raportului, punctele sale de vedere care vor fi analizate de auditorii interni.
Alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol, stabilesc că, în termen de 10 zile de la primirea punctelor de vedere, compartimentul de audit public intern organizează reuniunea de conciliere cu structura, în cadrul căreia se analizează constatările şi concluziile, în vederea acceptării recomandărilor formulate.
Şeful compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit public intern finalizat, împreună cu rezultatele concilierii, conducătorului entităţii publice care a aprobat misiunea, pentru analiză şi avizare (...). După avizare, recomandările cuprinse în raportul de audit public intern vor fi comunicate structurii auditate.
Din interpretarea acestor prevederi legale reiese că reuniunea de conciliere are caracter obligatoriu, pentru avizarea raportului de audit public intern fiind necesară şi analizarea rezultatelor concilierii, rezultate care trebuie să fie menţionate într-o minută, astfel cum se prevede în art. 9.4 din cap. „Aplicarea normelor de audit public intern în cadrul Ministerului Sănătăţii” al Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 840/2003.
Cu toate că pârâtul susţine că reclamanta a fost invitată la şedinţa de conciliere din 18 iunie 2009, nu face dovada că a organizat o asemenea şedinţă la care reclamanta a fost invitată, dar nu a dat curs invitaţiei, astfel încât concluzia este aceea că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de organizare a reuniunii de conciliere.
În aceste condiţii, la baza emiterii ordinului contestat a stat un raport de audit public intern avizat de ministrul sănătăţii fără respectarea tuturor cerinţelor legale, respectiv fără organizarea concilierii ale cărei concluzii urmau să însoţească raportul de audit şi să fie avute în vedere la avizarea acestuia”.
În final, instanţa de fond a conchis că ordinul atacat, act administrativ vătămător în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, este lovit de nulitate, fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 672/2002.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Ministerul Sănătăţii care a invocat ca temei legal, în mod generic, dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., cărora le-a subsumat următoarele critici:
- instanţa de fond a fost sesizată cu o cerere privind anularea Ordinului nr. 8/2009, iar aceasta s-a pronunţat şi cu privire la Raportul de audit public intern din 18 iunie 2008, care nu a făcut obiectul cererii principale;
- instanţa de fond a interpretat, în mod eronat, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 672/2002, ajungând la concluzia că lipsa şedinţei de conciliere atrage automat nulitatea raportului de audit, deşi legea nu prevede o asemenea sancţiune;
- instanţa de fond a ignorat faptul că reclamanta nu a contestat raportul de audit public intern care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 8/2009.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile recursului, a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi a cerut respingerea recursului.
Recursul este întemeiat.
Instanţa de fond, a reţinut în mod corect că, prin Ordinul nr. 8 emis la data de 8 ianuarie 2009, Ministrul Sănătăţii a dispus:
- revocarea reclamantei din funcţia de manager, începând cu data emiterii ordinului;
- încetarea Contractului de management din 14 decembrie 2006 conform Cap. VIII, lit. l) din Actul adiţional nr. 1 din 20 decembrie 2007.
De asemenea, în cauză, este necontestat că ordinul atacat a fost emis în temeiul art. 1833 lit. l) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, având la bază Raportul de audit public intern din 18 iunie 2008 şi Nota din 7 ianuarie 2009, aprobată de conducerea ministerului.
Într-adevăr, potrivit art. 1833 lit. l) din Legea nr. 95/2006, contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează (...) în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare constatate de organele de control şi instituţiile abilitate în condiţiile legii.
În privinţa Raportului de audiat public intern, care a stat la baza emiterii ordinului atacat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că este lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea procedurii reglementate la art. 17 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, ceea ce atrage şi nulitatea ordinului respectiv.
Potrivit art. 17 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 672/2002 „Proiectul de raport de audit public intern se transmite la structura auditată; aceasta poate trimite în maximum 15 zile de la primirea raportului, punctele sale de vedere, care vor fi analizate de auditorii interni.
În termen de 10 zile de la primirea punctelor de vedere, compartimentul de audit public intern organizează reuniunea de conciliere cu structura auditată, în cadrul căreia se analizează constatările şi concluziile, în vederea acceptării recomandărilor formulate.
Şeful compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit public intern finalizat, împreună cu rezultatele concilierii, conducătorului entităţii publice care a aprobat misiunea, pentru analiză şi avizare; pentru instituţia publică mică, raportul de audit public intern este transmis spre avizare conducătorului acesteia. După avizare, recomandările cuprinse în raportul de audit public intern, vor fi comunicate structurii auditate”.
În cauză, este necontestat că, proiectul raportului de audit public intern a fost transmis institutului auditat, iar reclamanta, în calitate de manager al acestui institut, a comunicat structurii de audit din cadrul ministerului un punct de vedere exprimat pe 10 pagini, însoţit de 8 anexe cu documente, în total 110 pagini, în privinţa cărora s-a susţinut că au fost avute în vedere la întocmirea raportului final.
Dar, Legea nr. 672/2002 nu conţine nicio dispoziţie care să sancţioneze cu nulitatea absolută nerealizarea întocmai a procedurii de conciliere reglementată la art. 17 din lege, ceea ce duce la concluzia că este vorba de o nulitate relativă, care intervine doar în măsura vătămării unui drept.
Or, din cele arătate mai sus, rezultă că autoritatea de audit, în cadrul procedurii realizate, a respectat principiile transparenţei şi contradictorialităţii, reclamanta cunoscând proiectul raportului de audit şi având posibilitatea să-şi prezinte propriul punct de vedere, ceea ce a şi făcut.
Deci, instanţa de fond, a reţinut, în mod greşit că, raportul de audit este lovit de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, este lovit de nulitate şi ordinul atacat, pronunţând astfel o soluţie nelegală, fără a mai cerceta fondul cauzei.
În concluzie, soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe care va trebui să verifice incidenţa dispoziţiilor art. 1833 lit. l) din Legea nr. 95/2006 şi anume, dacă prin raportul de audit în litigiu au fost constatate abateri de la legislaţia în vigoare în cadrul activităţii de management desfăşurată de reclamantă, în raport de care va aprecia legalitatea ordinului atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva Sentinţei civile nr. 4440 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Procesat de GGC – N
| ← ICCJ. Decizia nr. 4009/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4011/2010. Contencios → |
|---|
