ICCJ. Decizia nr. 4011/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4011/2010
Dosar nr.504.1/32/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanta S. E.M.D. SA Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ, a solicitat anularea Deciziei de impunere din 26 iunie 2007 şi suspendarea aplicării deciziei.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere din 26 iunie 2007, s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale nedatorate privind taxe şi impozite.
A mai arătat reclamanta că a formulat plângere prealabilă împotriva acestei decizii dar că nu a primit nici un răspuns până la data formulării acţiunii.
3. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 190 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acţiunea, după casare, formulată de reclamanta S. E.M.D. SA Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ, a anulat Decizia nr. 78/2007 şi a obligat pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere din 26 aprilie 2007.
4. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa nr. 167/2007, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acţiunea, exonerând reclamanta de taxa privind ocupare teren şi taxă teren.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursurile declarate de părţi împotriva acestei sentinţe, a pronunţat Decizia nr. 3423/2009 prin care a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că prima instanţa avea obligaţia să se pronunţe numai în raport de ce s-a soluţionat prin Decizia nr. 78/2007, prin care organul fiscal a respins contestaţia ca fiind depusă de către o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu şi calitate de a contesta, fără să analizeze fondul obligaţiilor fiscale.
Rejudecând, Curtea de Apel Bacău a reţinut că prin Decizia nr. 78/2007, pârâta a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere, ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu şi calitate de a contesta.
Având în vedere dispoziţiile art. 218 din OG nr. 92/2003, instanţa de fond a constatat că Decizia nr. 78/2007 este nelegală, apreciind că pârâta a considerat, în mod greşit, că şeful serviciului juridic al reclamantei ar fi depus contestaţia în nume propriu, atâta vreme cât, aşa cum rezultă din Hotărârea nr. 6/2006, şeful serviciului juridic al reclamantei a fost împuternicit de societate să emită delegaţie inclusiv pentru şeful departamentului juridic pentru reprezentare, iniţierea şi semnarea tuturor documentelor legale aferente proceselor cu o valoare mai mare de 10.000 euro şi pentru toate procesele împotriva autorităţilor publice.
5. Recursul declarat de S. E.M.D. SA Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 190 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
5.1. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, respectiv asupra solicitării reclamantei de anulare a titlului de creanţă – Decizia de impunere din 26 aprilie 2007.
5.2. Instanţa de fond a schimbat integral obiectul acţiunii, transformând acţiunea iniţială de anulare, într-o acţiune constând în obligaţia de a face.
Reclamanta a solicitat, în principal, anularea titlului de creanţă şi nu obligarea pârâtei să răspundă contestaţiei formulate împotriva titlului.
Deşi termenul legal de soluţionare a contestaţiei expirase, pârâta a răspuns în data de 1 octombrie 2007 prin Decizia nr. 78/2007, în sensul respingerii contestaţiei.
5.3. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre fără a avea temei legal şi cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale.
Împotriva titlului de creanţă, recurenta a iniţiat procedura prealabilă prin trimiterea în termen legal a Contestaţiei nr. 5271 din 10 mai 2007, la care organul fiscal avea obligaţia de a răspunde în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, dreptul la acţiune în vederea anulării actului administrativ fiscal s-a născut la data expirării termenului legal de răspuns, respectiv 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei (14 mai 2007), moment până la care pârâta nu întocmise Decizia.
În mod eronat, fără a ţine seama de dispoziţiile art. 205 C. proCod Fiscal, instanţa de fond a considerat că pot fi supuse controlului de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiei.
La rândul său, dispoziţiile art. 218 din OG nr. 92/2003, invocate de instanţa de fond, fac trimitere la Legea nr. 554/2004 şi la condiţiile procesuale reglementate prin acest act normativ.
Faţă de acestea, conchide recurenta, instanţa de fond nu avea posibilitatea de retrimitere a cauzei organului fiscal pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei, ci doar să se pronunţe asupra menţinerii sau anulării Deciziei nr. 78/2004.
6. Recursul declarat de Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ împotriva Sentinţei civile nr. 190 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
6.1. În faţa instanţei de fond, recurentul arată că a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva Deciziei nr. 78 din 27 septembrie 2007.
Acest capăt de cerere a fost formulat cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Cererea este tardivă şi prin faptul că a fost formulată la rejudecarea cauzei, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfăşoară în limite precis determinate, în sensul dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs.
Prin nemotivarea excepţiei tardivităţii, instanţa de fond a încălcat atât principiul echivalenţei actelor juridice, cât şi principiul specialităţii ce guvernează aplicarea dispoziţiilor procedurale.
6.2. Deciziile pronunţate în contestaţiile fiscale sunt acte administrativ-jurisdicţionale ce pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ şi anume, în termenul de 15 zile de la comunicare reglementat în art. 6, sub sancţiunea decăderii.
6.3. Pronunţarea hotărârii recurate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu reiese clar care au fost motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile recurentului, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii invocate.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Cu privire la recursurile formulate de reclamanta S. E.M.D. SA Iaşi şi pârâtul Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a municipiului Piatra Neamţ.
2. Recursurile sunt nefondate.
3. Criticile aduse Sentinţei civile nr. 190 din 18 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău nu au avut în vedere faptul că în speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 991/32/2007, casând prima sentinţă pronunţată în cauză şi trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, a dezlegat, conform art. 315 C. proc. civ. anumite probleme de drept şi care au fost obligatorii pentru judecătorul care a rejudecat fondul.
Astfel, s-au stabilit următoarele:
- C. proCod Fiscal dă dreptul la formularea unei contestaţii ce reprezintă o cale administrativă de atac;
- numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ competentă;
- societatea a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere soluţionată în timpul procesului, motiv pentru care reclamanta şi-a completat acţiunea în sensul solicitării anulării Deciziei nr. 78 din 27 septembrie 2007, capăt de cerere asupra căruia prima instanţă nu s-a pronunţat.
4. Faţă de acestea, se constată că instanţa de rejudecare a respectat prevederile art. 315 C. proc. civ. şi s-a pronunţat numai asupra Deciziei nr. 78/2007 emisă de pârât şi numai asupra faptului depunerii contestaţiei „de către o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu şi calitatea de a contesta”.
5. În mod corect judecătorul fondului nu s-a pronunţat şi cu privire la anularea Deciziei de impunere din 26 aprilie 2007, întrucât Decizia de soluţionare a contestaţiei nu a analizat legalitatea impunerii sumelor reţinute.
6. Obiectul acţiunii l-a constituit anularea deciziei de impunere şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, iar instanţa de fond s-a pronunţat în mod corect în sensul anulării Deciziei nr. 78/2007, fără a putea să anuleze şi Decizia de impunere, în raport de cele dispuse în calea administrativă de atac.
7. Aplicarea dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal s-a făcut în mod legal de către instanţa de fond, la îndrumarea instanţei de casare, care a stabilit că numai împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiei se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.
8. Dispoziţiile art. 205 C. proCod Fiscal, invocate de recurenta-reclamantă se interpretează în sensul că soluţia dată în contestaţii este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi nu înlătură dreptul celui vătămat de a acţiona în instanţă împotriva actului administrativ-fiscal, respectiv a deciziei pronunţate de organul administrativ-fiscal.
9. Concluzia la care a ajuns recurenta-reclamantă în sensul că instanţa de fond nu avea posibilitatea de retrimitere a cauzei organului fiscal pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei, ci numai să menţină sau să anuleze Decizia nr. 78/2007, este lipsită de logică juridică.
Soluţia de anulare a Deciziei nr. 78/2007, care s-a pronunţat pe o excepţie şi nu pe fondul contestaţiei, nu poate fi urmată, logic, decât de soluţia retrimiterii cauzei la organul fiscal pentru a soluţiona contestaţia pe fond.
10. Instanţa de casare, prin Decizia nr. 3423 din 18 iunie 2009 a dispus ca instanţa de rejudecare să soluţioneze Decizia nr. 78/2007 de unde rezultă că nu mai este posibilă respingerea acestui capăt de cerere ca tardiv formulat, astfel cum pretinde recurentul-pârât.
11. Aceeaşi decizie de casare a stabilit că Decizia nr. 78/2007 este un act administrativ şi nu un act administrativ jurisdicţional, astfel încât şi motivul de recurs pe acest aspect este nefondat.
12. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de S. E.M.D. SA Iaşi şi Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ împotriva Sentinţei civile nr. 190 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 4010/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4014/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
