ICCJ. Decizia nr. 4080/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4080/2010

Dosar nr.2412/1/2010

Şedinţa publică din 05 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 94 din 04 februarie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recunoaştere a gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de 4 procurori numiţi în structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), între care şi A.C.I.S., procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti.

Pentru a pronunţa soluţia de respingere a cererilor, Plenul C.S.M. a reţinut, în esenţă, următoarele:

Din verificarea dosarelor profesionale ale celor 4 procurori a rezultat că aceştia au grad profesional corespunzător, după caz, parchetului de pe lângă judecătorie şi respectiv tribunal şi niciunul dintre ei nu a susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din interpretarea dispoziţiilor legale succesive privitoare la organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Plenul a apreciat că prin numirea la această structură specializată, procurorii în cauză nu au dobândit eo ipso gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât promovarea în funcţii superioare de execuţie (pe loc sau efectivă) se putea şi se poate realiza, atât în condiţiile Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în prezent (art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată) numai prin examen/concurs, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege (vechime, evaluare profesională, lipsa sancţiunilor disciplinare, existenţa posturilor vacante).

În aceste condiţii, dacă s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la structura specializată, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.

Ca atare, prevederile art. 43, raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, referitoare la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se aplică întocmai şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Plenul C.S.M. a amintit faptul că, potrivit art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, promovarea judecătorilor şi procurorilor este atributul C.S.M., iar nu al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În plus, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin art. 75 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.

Totodată, Plenul C.S.M. a arătat că potrivit OUG nr. 56 din 27 mai 2009 prevederile art. 75 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost completate prin introducerea alin. (111) potrivit cu care „de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii”, articol intrat în vigoare anterior numirii celor 4 procurori la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul A.C.I.S., solicitând anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la recunoaşterea gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea recursului, recurentul a apreciat că această hotărâre este nelegală pentru următoarele considerente:

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism reprezintă o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înfiinţată prin Legea nr. 508/2004, modificată şi completată, lege prin care se reglementează şi modul de numire a procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, dispoziţiile având caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Susţine că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor în această structură specializată în condiţiile Legii nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, întrucât problema de drept pusă în discuţie vizează recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu promovarea la această instanţă.

Recurentul consideră că prin numirea acestuia în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile Legii nr. 508/2004, modificată şi completată, şi-a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, aşa cum s-a statuat, de altfel, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Prin urmare, îndeplinind în condiţiile legii o funcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii numiţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism dobândesc ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Au fost aduse ca argumente suplimentare în justificarea acestei opinii jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, apreciindu-se că adoptarea unei alte soluţii decât cea de admitere a cererii ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia recurentului, art. 75 alin. (111) introdus prin OUG nr. 56 din 27 mai 2009 pentru completarea Legii nr. 303/2004, republicată, este neconstituţional, încălcând prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la muncă şi alegerea profesiei.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată, criticile ce i-au fost aduse de recurent şi apărările formulate de intimat, prin întâmpinare prin prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed.

Prin Ordinul nr. 2906 din 07 decembrie 2009, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul A.C.I.S., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, a fost numit în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti, începând cu data de 07 decembrie 2009.

Ordinul a fost emis în temeiul art. 75 alin. (3) şi (4), art. 76 din Legea nr. 304/2004, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 508/2004 şi prevederile OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost înfiinţată, prin Legea nr. 508/2004, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Legea nr. 304/2004 prevede de asemenea, prin art. 75 alin. (2), că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului, toate aceste norme exprimând voinţa legiuitorului de a crea o structură specializată în cadrul respectivei unităţi a parchetului, înglobată acesteia, iar nu o entitate distinctă, plasată în afara ierarhiei parchetelor.

Potrivit art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcţie a recurentului, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statutul de funcţii, aprobat potrivit legii.

Pentru a fi numiţi, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop; interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi a altor calităţi specifice.

Este adevărat că art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, instituie regula potrivit căreia promovarea procurorilor în funcţii de execuţie se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la parchete, cu respectarea condiţiilor de vechime prevăzute la art. 44.

Nu se poate nega însă că procedura prevăzută de art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004 implică şi ea o evaluare, o selecţie a candidaţilor din perspectiva calităţilor profesionale specifice stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, numai candidaţii declaraţi admişi în urma interviului urmând a fi numiţi, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii.

Prin urmare, art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, distincţia pe care intimatul o face între noţiunea de „numire” şi cea de „promovare” având caracter artificial şi bazându-se pe interpretarea strict literală a unor prevederi legale.

Promovarea, în ultimă instanţă, nu este altceva decât o numire într-o funcţie superioară celei ocupate de persoana în cauză până la data promovării.

În consecinţă, numirea în funcţia de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a candidaţilor admişi în urma procedurii de selecţie prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/2004 le conferă acestora gradul profesional corespunzător nivelului parchetului din care face parte structura respectivă.

Înalta Curte s-a pronunţat de altfel, în mod constant, în sensul că gradul profesional reprezintă dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia instanţelor sau parchetelor, drept care poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor.

S-a statuat, de asemenea, că procurorii numiţi în funcţie la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004, care reglementează o procedură specială, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din aceeaşi lege, dobândesc gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Or, principiul disciplinei jurisdicţionale şi imperativul asigurării unei interpretări şi aplicări unitare a legii impun respectarea practicii jurisdicţiei supreme.

A admite teza contrară, în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă, având ca efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, republicată şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În raport cu prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora numirea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se realizează prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în condiţiile în care recurentul a fost numit într-o astfel de funcţie numai începând cu data de 07 decembrie 2009, prin Ordinul nr. 2906 din 07 decembrie 2009, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 75 alin. (111) din Legea nr. 304/2004, introdus prin pct. 1 al articolului unic din OUG nr. 56/2009 care prevăd că, de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii.

În consecinţă, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va admite recursul şi va anula, în parte, hotărârea atacată în ceea ce îl priveşte pe recurent, cu consecinţa obligării intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar numai pentru perioada exercitării funcţiei în cadrul structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.C.I.S. împotriva Hotărârii nr. 94 din 04 februarie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează în parte hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe recurent, în sensul că, obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru perioada exercitării funcţiei în cadrul structurilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4080/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs