ICCJ. Decizia nr. 4078/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4078/2010
Dosar nr. 1284/59/200.
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia lipsei de obiect;
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F.A.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
- a anulat Ordinul nr. 448 din 24 aprilie 2009 emis de pârât şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută;
- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale;
- a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a cererii, instanţa de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reţinând faptul că nici o normă legală nu prevede faptul că un act administrativ epuizat nu mai poate fi atacat în instanţă.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că ordinul atacat prin care s-a dispus eliberarea din funcţia publică de conducere a reclamantului a fost emis fără a se indica motivele de fapt pentru care s-a dispus o asemenea măsură iar în drept acesta a fost întemeiat pe dispoziţiile art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), (4), (5), (6) şi (7) din Legea nr. 188/1999, precum şi pe art. 7 alin. (6) din HG nr. 8/2009.
Curtea a constatat în baza probatoriului administrat că în cauză nu poate fi reţinut nici un motiv imputabil reclamantului, singura apărare invocată de pârât fiind aceea a desfiinţării postului de director deţinut de reclamant prin OUG nr. 37/2009.
Având în vedere că OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională precum şi faptul că situaţia reclamantului nu se încadrează nici în prevederile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind reducerea postului ocupat de funcţionarul public, în fapt fiind schimbată numai denumirea postului ocupat din director executiv în director coordonator, instanţa de fond a reţinut nelegalitatea ordinului atacat, fiind dat cu nerespectarea dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 188/1999 şi în baza unei dispoziţii legale declarate neconstituţionale.
În consecinţă, instanţa a dispus anularea ordinului nelegal, şi a dispus reintegrarea acestuia în funcţia publică de conducere, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 Ron cu titlu de daune morale prin admiterea în parte a sumei solicitate cu acest titlu.
Împotriva sentinţei civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul F.A.G. cât şi pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
În motivarea recursului formulat recurentul-reclamant F.A.G. a susţinut în esenţă că în mod eronat instanţa de fond a evaluat şi cuantificat prejudiciul moral cauzat de pârât reclamantului prin comportamentul său abuziv şi ilegal şi a admis doar în parte cererea sa de acordare a daunelor morale, cuantumul acestora fiind considerat derizoriu în raport cu starea de fapt.
A mai invocat recurentul jurisprudenţa secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la cuantificarea daunelor morale.
În drept au fost invocate prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat de către recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, actual Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca nefiind lipsită de obiect cererea atât timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior pronunţării şi chiar introducerii acţiunii.
Consideră recurentul că legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă şi nu cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a reţinut instanţa de fond.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a admis cererea de anularea Ordinului nr. 448 din 24 aprilie 2009, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât dispoziţiile Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport de care se apreciază existenţa cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ considerat nelegal, potrivit regulii „Tempus regit actum".
Recurentul a criticat sentinţa atacată susţinând că în mod nelegal s-a dispus obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale la emiterea unui ordin de reintegrare a reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Arad întrucât această funcţie a fost eliminată din categoria funcţiilor publice reglementate de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 prin dispoziţiile OUG nr. 37/2009, cât şi cele ale OUG nr. 105/2009.
O altă critică a recurentului-pârât vizează obligarea prin sentinţa atacată la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, considerând că în mod greşit instanţa de fond în cuantificarea acestora s-a raportat la situaţii anterioare, fără relevanţă în cauză, şi fără a se administra în cauză probatoriul necesar dovedirii acestui prejudiciu.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cauzei cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.
Cu privire la recursul formulat de către recurentul – reclamant se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat şi cuantificat daunele morale, obligând pârâta la plata sumei de 50.000 RON către reclamant.
La stabilirea sumei acordate cu titlu de daune morale instanţa de fond a avut în vedere atât atitudinea pârâtului faţă de reclamant care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile a fost obligat în repetate rânduri la plata de despăgubiri cât şi cuantumul acestora, respectiv peste 350.000 EURO.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantului privind acordarea de daune morale, apreciind ca fiind suficientă suma de 50.000 lei, reţinând că urmare a ordinului atacat raportul de serviciu al acestuia a încetat intempestiv fără a i se imputa încălcarea vreunei reguli, ceea ce este de natură a-i produce acestuia un prejudiciu de ordin moral.
În ceea ce priveşte recursul recurentului-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se reţine a fi nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, criticile privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei de obiect a cererii reclamantului nu pot fi reţinute, întrucât instanţa de fond a respins în mod corect această excepţie ca fiind neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 554/2004 potrivit cărora, orice act administrativ considerat nelegal şi care a produs o vătămare poate fi atacat în instanţă, fără a se face vreo distincţie cu privire la modalitatea de executare a acestuia
(respectiv act administrativ cu executare succesivă sau dintr-o dată) recurenta-pârâtă apreciind în mod nejustificat ca un act administrativ emis şi executat cum este revocarea din funcţie a reclamantului – ar fi exceptat de la controlul de legalitate, ca fiind lipsit de obiect.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-pârât referitoare la modul de soluţionare pe fondul cauzei, Înalta Curte le apreciată ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
În cauză este necontestat că Ordinul nr. 448 din 27 aprilie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin care s-a dispus eliberarea din funcţia publică de conducere deţinută de reclamant a fost întemeiat pe dispoziţiile art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), (4), (5), (6) şi (7) din Legea nr. 188/1999 precum şi pe art. 7 alin. (6) din HG nr. 8/2009.
Având în vedere temeiurile juridice în baza cărora a fost emis ordinul atacat se constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond nelegalitatea acestuia, în condiţiile în care OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prinDecizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, iar în cauză s-a constatat că nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind reducerea postului ocupat de către funcţionarul public.
Din conţinutul dispoziţiilor art. III alin. (1)- (4) din OUG nr. 37/2009 privind măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, rezultă au fost desfiinţate posturile deţinute de funcţionarii publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, fiind create în locul acestora alte funcţii de demnitate publică, respectiv cea de inspector coordonator şi adjuncţi ai acestora, persoane numite în urma câştigării unui concurs organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională a constatat că prin OUG nr. 37/2009 aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate cât şi statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile teritoriale, stabilite prin Legea nr. 188/1999 privind statutul juridic al funcţionarilor publici, republicat cu modificările şi completările ulterioare.
OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea Constituţională a constatat şi neconstituţionalitatea acestei ordonanţe prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009.
Astfel fiind, Înalta Curte costată că în mod corect instanţa de fond a reţinut în baza probatoriului administrat în cauză nelegalitatea ordinului atacat, acesta fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr.188/1999, legea specială, invocate drept temei al emiterii ordinului cât şi a dispoziţiilor legale declarate ca fiind neconstituţionale.
Totodată, prin Decizia nr. 414/2010 Curtea Constituţională a reţinut că începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 în forma existentă anterior modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009.
Potrivit aceleiaşi decizii, s-a reţinut că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, acte administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă etc.)
Astfel fiind Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a dispus reîncadrarea acestuia în funcţia publică de conducere.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul – pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu privire la acordarea daunelor morale, instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, întrucât prin sentinţa criticată, instanţa de fond a cuantificat în mod corect suma acestora, reţinând că prin ordinul atacat s-a adus o atingere intempestivă a raportului de serviciu al reclamantului fapt de natură a-i produce acestuia, un prejudiciu de ordin moral.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile formulate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de F.A.G. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4077/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4079/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
